DO & CO Hotel, Viena
Cu o fină imprecizie, necesară oricărei căutări, la 16°22’27” longitudine estică şi 48°12’32” latitudine nordică, în oraşul în care orice român mai răsărit al zilelor noastre trebuie să îşi petreacă tradiţionalele sărbători, se află, vizavi de catedrala Sf. Ştefan, fundal al multor fotografii de vacanţă, design hotelul care a încununat imperiul vienez de restaurante şi catering de lux al lui Attila Dogudan.
Din întâlnirea cunoscutului patron de somptuoase restaurante cu pionierul postmodernismului în arhitectură, Hans Hollein, a rezultat un hotel sibaritic în chiar centrul istoric al Vienei. Noua construcţie, care pe malul Dâmboviţei ar fi inflamat spiritele sămănătoriste, s-a acordat firesc cu patrimoniul construit, relaţionând în acorduri postmoderne. Revizuită ca funcţiune şi layout interior, Haas Haus a fost transformată în 44 de lecţii de arhitectură sub formă de camere de hotel. Dacă afirmaţia pare exagerată, verificarea la faţa locului e cel mai bun antidot la scepticismul cititorului. Aproape imposibil să te ţii departe de mirări şi încântări sau de cuvinte ticluite care să caracterizeze amenajarea ori senzaţiile induse de fiecare privire, atingere sau gust, pentru că exact în aceşti termeni se desfăşoară locuirea temporară la DO & CO. Tihna camerelor, pe lângă faptul că se ridică la înălţimea ritualului culinar împlinit cu gesturi ample şi multă răbdare asiatică, se poate erija cu uşurinţă în obstacol în calea cumpărăturilor de pe Kartner Strasse. Şi nu din frondă faţă de mulţimea devoratoare de mărfuri, ci pur şi simplu pentru calitatea trăirilor pe care o simplă întindere pe pat şi înfăşurare în cearşafuri, un duş îmbălsămat cu geluri de mosc, ori degustarea căpşunei alb-negru de pe noptiera cu tingire africană ştiu să ţi le întoarcă. E greu să te dezlipeşti de ceea ce ţi se strecoară pe sub piele, iar aici arhitectura asta face, prin toate detaliile ei. Oricât de cârcotaş şi de aprig la ochi ai fi, detaliul e aici în slujba bunelor intenţii. Evantaiul în care sunt dispuse camerele şi dimensiunile, altfel frustrante, relaţia dintre teak şi piatră ori cei doi metri pătraţi de cabină de duş transparentă sunt demonstraţii despre cum o cameră de hotel dă banalul dotărilor pe uşă afară şi pune în loc doza exactă de extravaganţă, tehnologie şi senzorialitate.
Hammam şi masaj, B&O Flatscreen TV-CD-DVD, CD-uri şi DVD-uri la alegere în sistem dolby surround, video la cerere, Hi-Speed Internet & W-Lan, Espresso Machine, aparate de fitness private, vinotecă şi mai ales mini-TV la toaletă! Sunt câteva dintre tentaţiile care le concurează pe cele din stradă.
Etajul al şaselea se împarte între recepţia minimală a hotelului şi Onyx Barul, unde muzica şi nervurile pietrei chiar merg împreună. O sobră scară în colimaçon, duce după blonde zâmbete amabile în regatul sushiului, wokului şi al sashimiului. Nici kebabul nu e neglijat în restaurantul al căror toalete concurează statul la masă. Mozaic, oglinzi obiecte şi arome ce reţin prelung prin acordul lor. Designul nu e ataşat doar arhitecturii. Îşi insinuează tentaculele şi în bucătăria deschisă ori în fiecare farfurie ce pleacă de aici.
Imbatabile ca vedere asupra oraşului şi posibilităţi de a petrece orice sunt Lounge Barul de pe terasa celui de-al optulea nivel ori salonul privat cu doar 12 locuri.
Viena se vede cu siguranţă altcumva de aici, lumina naturală cade într-un fel pe care doar o înţelegere a ei ca element de arhitectură o poate arăta ca pe un fapt indelebil, iar DO & CO se înregistrează astfel într-un registru complementar celui gastronomic.