Domul alb din Pădurea Neagră
Tot așa cum Marea Neagră este mai degrabă albastră, Pădurea Neagră din Germania este verde. Și nu este doar o pădure, ci o regiune întinsă pe dealuri și munți punctată cochet, complementar, de roșul aprins al mușcatelor la ferestre. La un sfârșit de săptămână, într-o vară toridă, regiunea m-a primit cu drag. Plimbările de-a lungul pârâului, mireasma lemnului proaspăt tăiat și salutul prietenos al trecătorilor mi-au creat impresia unui spațiu arhetipal: ca în Argeș, la bunicii copilăriei, în Alpii elvețieni sau pe colinele Alsaciei. Deși mă aflam acolo pentru prima dată, m-am simțit într-un „acasă” peren. În aer plutea mirosul de fân, o liniște de fond și calmul stabil al unei ordini firești a lucrurilor. Trecând prin fața unei case, un băiețel de vreo patru ani mi-a strigat vesel de departe „Hallo!”, continuându-și joaca. I-am răspuns la fel, continuându-mi drumul. La întoarcere, mama lui mi-a zâmbit, spunând „Hallo!”, continuând să pună rufele la uscat. Micuțul a sărit în picioare curios și m-a salutat din nou cu aceeași molcomă veselie. Parcă întreg universul dorea să-mi spună: „Bine ai venit!”. La restaurant, chelnerițele în costum național mi-au amplificat sentimentul unei existențe în afara curgerii ireversibile a timpului.
A doua zi, sentimentul s-a intensificat. Sub căldura neobișnuită din iulie, viața din orășelul Sankt Blasien pulsa surprinzător de ritmic. „Hai să vizităm Domul, este cel mai important lucru de văzut aici”, mi-a spus prietena care mă însoțea. Am privit de departe impunătoarea clădire și mi-a părut disproporționat de amplă în comparație cu mica urbe care îl înconjoară. Cupola măsoară 62 m înălțime și 36 m diametru. Inspirată de cea a Panteonului din Roma, este una dintre cele mai mari și spectaculoase din Europa. Arhitectul său francezul Pierre Michel d’Ixnard a ocupat, printre altele, funcția de maestru constructor al familiei princiare Hohenzollern-Hechingen. E suficient să aruncăm o privire la fațada monumentului ca să ne dăm seama de ce a rămas în istorie ca precursor al clasicismului.
Domul a fost construit în 1783 pentru abația benedictină Sfântul Blasius, existentă aici încă din secolul al IX-lea. Dimensiunea reflectă semnificația socială, spirituală și economică a clerului la acea epocă. Dar viața a pulsat aici pe tot cursul istoriei: abația a fost secularizată, domul a rămas, iar clădirile adiacente au adăpostit, pe rând, o fabrică de mașini textile, una de arme și o filatură de bumbac. Incendii și avarii inerente trecerii timpului au impus o serie de renovări. Faptul că s-au împlinit nu doar cu măiestrie, ci și cu suflet se simte instantaneu în interior. Forma ocrotitor circulară, armonia proporțiilor și albul persistent, învăluitor, frapează cu drag ochiul și inima. Un mister al lăcașurilor sacre este optimul echilibru de lumină și structură. Fie ele biserici sau păduri, ne invită pe nesimțite la comuniune și își pun amprenta înălțătoare pe starea noastră de spirit. În Domul alb din Pădurea Neagră m-am recules cu smerenie și recunoștință în propria mea casă lăuntrică.