Dorin Ştefan. În memoria lui Brâncuşi
Deschis întotdeauna către nou şi provocare, arhitectul Dorin Ştefan a acceptat cu promptitudine invitaţia de a participa la ediţia din 2013 a TEDx Bucharest, care a avut loc în luna noiembrie. Prezentarea sa a entuziasmat publicul numeros şi prin faptul că a avut în centru figura lui Constantin Brâncuşi, în jurul căreia a construit o poveste ce-şi aşteaptă finalul fericit. Acesta ar fi realizarea unui pavilion special dedicat renumitului sculptor, în imediata vecinătate a Muzeului de Artă Modernă din Craiova. L-am invitat în continuare pe arhitect să ne dezvăluie mai multe despre acest proiect ambiţios, care, asemenea „copacului tehnologic” din Taiwan, împinge limite estetice şi tehnologice în arhitectura contemporană.
Personalitatea şi opera lui Brâncuşi au fost un reper constant pentru dvs. sau a existat un moment în care au început să vă preocupe mai mult?
Eram în liceu când numele şi opera lui Brâncuşi au fost din nou asumate de media oficială din România acelor ani, după ce, în anii ‘50, fusese declarat decadent şi periculos pentru „omul nou” în formare. Impresia a fost puternică pentru că era o „descoperire”: un artist român de talie mondială. Un român care s-a poziţionat cu adevărat în universal. Desigur, Brâncuşi exista pentru lumea din afara României, dar până la dezgheţul ideologic din 1964 nu ştiam aproape nimic despre el. Pentru mine, pe atunci în căutarea propriului drum şi a unor repere puternice, asimilarea unei asemenea personalităţi a fost importantă. Dar mult timp a rămas acolo undeva în subconştient, nu a fost un model-ţintă. După intrarea la Facultatea de Arhitectură, îmi tot dădeau târcoale imagini brâncuşiene. Şi întrebări.
Aţi propus un altfel de pavilion al României, inspirat din universul sculptorului, pentru un important eveniment internaţional. Cum aţi prezenta astăzi conceptul şi cum a funcţionat procesul de „distilare” a imaginilor şi ideilor?
După cum spuneam, adesea mai cochetam cu „trimiteri şi aduceri” către şi din Brâncuşi. Opera lui e fascinantă pentru un arhitect, e foarte spaţială. De altfel, Brâncuşi a şi declarat: „arhitectura este sculptură locuită”. Citisem cu mulţi ani în urmă câteva mărturii ale cunoscuţilor lui Brâncuşi despre un Templu pe care ar fi urmat să-l realizeze în India şi mă tot gândeam cum am putea să „fructificăm” această moştenire. Astfel, pentru Expoziţia mondială din China 2010 am propus un Pavilion al României în directă legătură cu ceea ce ştiam despre Pavilionul din Indore, care, din păcate, nu s-a realizat, deşi Brâncuşi a mers în India special pentru această lucrare. Pavilionul României nu era vreo reconstituire a Templului din Indore, ci propunea vizitatorilor unei expoziţii mondiale un spaţiu de linişte, de contemplare, în vecinătatea universului ideatic şi artistic al lui Brâncuşi.
Chiar dacă la momentul respectiv nu s-a concretizat, proiectul a renăscut recent sub forma unei galerii dedicate lui Brâncuşi, lângă Muzeul de Artă Modernă din Craiova. De ce la Craiova şi nu în alt loc din ţară?
Am povestit câte ceva despre proiect în media din ţară şi am primit invitaţia din partea Consiliului judeţean Dolj să prezint proiectul şi să analizăm împreună posibilitatea realizării lui în Craiova, dat fiind trecutul lui Brâncuşi legat de Craiova şi faptul că Muzeul de Artă din Craiova deţine multe piese ale lui, un lucru nu prea ştiut. Atunci ne-am gândit că un pavilion ca un foişor în curtea Palatului Mihail care adăposteşte Muzeul de Artă ar fi potrivit şi benefic, funcţionând în primul rând ca un semnal.
Care este relaţia noii structuri cu cea veche a muzeului? A existat o lucrare anume a lui Brâncuşi care v-a fost reper, călăuză?
Singura trimitere într-un fel exactă la templul din Indore ar fi faptul că intrarea se face prin subteran: pe latura estică a Palatului Mihail am propus o aripă subterană ca spaţiu de expoziţie, întâlnire şi acces în prisma de sticlă care se află deasupra. Pavilionul Brâncuşi dezvoltă o relaţie spaţială cu Palatul Mihail, în sensul unui pavilion-foişor din curtea unui palat princiar. Este subordonat volumetric palatului şi contăm pe o susţinere arhitecturală reciprocă. Pavilionul poate fi privit ca o lucrare op-art, Ovoidul şi Măiastra sunt doar sugerate, nu generează o structură grea, apăsătoare.
Povestiţi-ne mai multe despre spaţiile ce vor fi dedicate lui Brâncuşi. Ce aduc nou ca experienţă (vizuală şi fizică)?
Prin spaţiile expoziţionale, sala polivalentă şi cafeneaua din aripa subterană se întregeşte practic Centrul Internaţional de Artă Brâncuşi. În afara expunerii operelor de artă brâncuşiene ce fac parte din colecţia muzeului din Craiova, vom aduce fotografii scara 1:1 din Atelierul Brâncuşi aflat în vecinătatea Centrului Pompidou. Apoi, din subteran, cu un ascensor de sticlă, vizitatorii vor putea să ajungă, individual, în interiorul pavilionul de deasupra. Ascensiunea spirituală pe care conta Brâncuşi în templul din Indore, aici este întregită şi de experienţa fizică de ridicare în interiorul pavilionului.
Ce credeţi că (mai) poate „învăţa” arhitectul contemporan din sculptura lui Brâncuşi? Dacă ar fi să alegeţi trei cuvinte-cheie care să descrie proiectul de la Craiova, care ar fi acelea?
Sculptura lui Brâncuşi „conţine spaţiu”. Este în acelaşi timp şi o mare capcană să încerci să bagi funcţiuni într-o formă brâncuşiană. Brâncuşi trebuie distilat în arhitectură. Cele trei cuvinte-cheie ar fi: sticlă, artă, Brâncuşi.
Aţi acceptat de curând provocarea TEDx Bucureşti de a fi unul dintre speakerii ediţiei principale din 2013 şi aţi vorbit chiar despre Brâncuşi. Cum vi s-a părut experienţa?
TEDx a reuşit ceea ce încercam să fac de mai mult timp, să-l evocăm pe Brâncuşi în context românesc-internaţional-arhitectural. Fără discuţie e un format cu puternic impact mediatic, e un brand semnificativ, un eveniment unde adesea găseşti ceea ce cauţi.