Dorsett Shepherds Bush
Biroul de arhitectură Flanagan Lawrence a transformat un monumental cinematograf interbelic londonez, situat în zona de vest a metropolei. Prin reconfigurarea atentă a arhitecturii existente şi prin introducerea de noi suprafeţe vitrate care să îndeplinească cerinţele noii funcţiuni de hotel, precum şi printr-un flamboaiant şi eclectic concept de design, Pavilionul Shepherds Bush şi-a recâştigat aura originală de belle epoque.
Clădire londoneză de patrimoniu, Pavilionul Shepherds Bush a fost construit în 1923. Designul semnat Frank T. Verity a câştigat, în acelaşi an, RIBA London Street Architecture Award pentru cea mai bună faţadă, mai precis pentru „o impozantă structură din cărămidă şi piatră în care în special primul dintre materia-le este folosit cu multă imaginaţie”, după cum găsim menţionat în argumentul acordării premiului. Cu o capacitate de 3 000 de locuri şi cu un design original – un fusion de stil Edward şi de art deco, tradus în arce somptuoase din piatră şi edicule profilate pe bogata textură a cărămizii – elegantul cinematograf din zona de vest a Londrei a avut, însă, doar o scurtă perioadă de glorie: a fost grav afectat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Reparat precar, a fost redeschis în anii ’60 sub numele Cinema Odeon, apoi, în 1983, ca sală de bingo, pentru a fi definitiv închis în 2001, rămânând doar subiect de aprinse discuţii pentru următoarea decadă.
În 2009, proiectul de reconversie a pavilionului a fost aprobat, iar în august 2014 finalizat; echipa condusă de arhitecţii David Lawrence şi Jason Flanagan a transformat Shepherds Bush într-un nou hotel al lanţului Dorsett, cu 320 de camere plus numeroase facilităţi. Elementele arhitecturale definitorii ale Pavilionului original, mai precis turnul de acces (accentul vertical, cu alură de arc de triumf), volumul principal (structurat pe orizontală şi finisat în cărămidă), plus acoperişul de mari dimensiuni, boltit, au fost complet remodelate, în interior, pentru a integra noile funcţiuni, şi minim reconfigurate, ca imagine exterioară.
În cadrul aceloraşi volume şi respectându-le fidel proporţiile, ierarhia, trama şi toate detaliile decorative originale valoroase, arhitecţii au operat modificări de plin-gol pentru a asigura iluminarea naturală a camerelor. Fără a altera imaginea de ansamblu, noile detalii şi noile inserţii vitrate s-au mulat atent pe imaginea originalului: turnul de acces a primit două accente verticale (cu trimitere la imaginea art deco specifică) sub forma a două suporturi elegante, dedicate steagurilor; golurile volumului principal au fost lărgite iar acoperişul impozant şi boltit a fost complet refăcut, de data aceasta, însă, integral din sticlă. Faţada posterioară originală, fără merit arhitectural notabil, a fost înlocuită cu o versiune simplificată a celei principale. Intervenţiile au avut rolul de a echilibra raportul între conservare şi intervenţie contemporană, după cum explică arhitecţii: „nu am reorganizat radical clădirea, am introdus însă noi elemente care rezonează bine cu caracterul său originar.”
Amenajarea interiorului pune accent pe perspectivele spectaculoase oferite de volumele arhitecturale generoase, mai precis de turnul de acces, monumental, şi de cupola din sticlă, vizibilă printr-un gol central – un decupaj practicat chiar în centrul clădirii, prin toate nivelurile hotelului, şi coborând până în lobby. Tema subtilului revizionism istoric este reluată şi în designul de interior, toate detaliile facând trimitere spre imaginea art deco şi spre punerea în scenă teatral-cinematografică a spaţiilor.