Dotări sportive
Din categoria dotărilor sportive, am prezentat pe scurt, în articolul precedent, vedetele – stadioanele, ca embleme contemporane ce caracterizează societatea. De data aceasta vă propunem o privire de ansamblu asupra masei de dotări sportive, care asigură continuitatea practicilor şi înrădăcinează modele. Dacă la stadioane am perceput intenţia de mixare a funcţiunilor spre utilizarea continuă, aici, acest lucru este deja o caracteristică implicită, cu atât mai importantă, graţie apropierii de utilizator.
Din multitudinea de exemple am ales câteva, considerate suficiente pentru diversitatea situaţiilor întâlnite. Vom aborda subiectul de la mare la mic, după stadioane trecând la complexuri sportive de importanţă naţională sau regională, apoi locală, până la sala de sport.
Spuneam în articolul precedent că echipamentele sportive sunt locuri urbane prin excelenţă, metafore ale societăţii actuale. Nimic mai adevărat! Vine să confirme acest lucru proiectul arhitecţilor de la Arup Sport: Singapore Sports Hub, programat pentru finalizare în 2011, care ilustrează foarte bine tendinţa spre globalizare, supra-dimensionare şi consumatorism a societăţii.
Nucleul de sport şi recreere, menit să configureze un pol important din Singapore, de talia districtului de afaceri, este primul parc integrat cu funcţiune mixtă: loisir, cultură, comerţ şi sport, proiectat. Componenta sportivă este dominantă, considerată singura suficient de importantă pentru atragerea utilizatorilor şi pentru afirmarea valorii simbolice a complexului, parcul ridicându-se parţial pe terenul Stadionului Naţional (demolat în 2007). Aşadar, de la Stadionul Naţional, la Complexul Naţional, şi de la un sport, la dotări de înalt standard pentru peste 150 de sporturi, pentru a deveni punctul focal – simbol al afirmării dezvoltării naţionale!
Un rol important este dat şi aici spaţiului public, în ideea că, de obicei, utilizatorii împart spaţiul fizic al consumului (sălile de concerte, spaţiile de loisir, sport şi activităţi în aer liber, centre comerciale şi cafenele) fără a avea o reală interacţiune socială, iar prin realizarea unui spaţiu public de calitate este încurajată atât utilizarea – acţiunea, cât şi interacţiunea socială.
La o scară apropiată este şi Complexul sportiv Guangzhou Gymnasium, proiectat de arhitectul Paul Andreu pentru jocurile naţionale ale Republicii China din 2001, complex creat pentru a deveni punctul central de interes al vieţii din Guangzhou, în condiţiile create de boom-ul economic al regiunii Canton. Complexul face parte dintr-un parc de 18 ha, unde sunt localizate principalele activităţi de week-end ale localităţii şi este conceput astfel încât să creeze o tranziţie uşoară între peisajul oraşului şi cel natural din teritoriu. A fost realizată o structură parţial ascunsă, la scară umană, compusă din trei acoperişuri răsărite din peisajul natural ca dealuri antropice, pentru a crea un alt tip de peisaj… peisaj în peisaj.
În situaţie similară se găsesc şi elementele centrale ale complexul olimpic de la Sochi (Jocurile Olimpice de iarnă 2014), două dotări realizate de Studio Architetti Zoppini, Milano şi Buro Happold Ltd, Londra: Arena olimpică „Oval” pentru patinaj viteză şi arena olimpică pentru patinaj viteză pe pistă redusă şi patinaj artistic.
Cea mai importantă caracteristică a acestor clădiri este adaptabilitatea. Ele au fost concepute astfel încât să poată fi utilizate nu numai pentru sportul dominant pe perioada olimpiadei, ci şi post-olimpic, pentru alte sporturi, dar şi pentru concerte, expoziţii şi evenimente culturale. Această multifuncţionalitate este obţinută printr-o simplificare la nivel configurativ, în două categorii de spaţii: spaţiul de joc (cu anexele sale) şi foaierul. Ambele tipuri de spaţii sunt concepute flexibil, cu ajutorul sistemelor performante de amplasare a gradenelor şi standurilor.
Adaptabilitatea construcţiilor este de remarcat în propunerile de utilizare post-olimpică. În ambele cazuri, etajul destinat exclusiv presei va fi transformat în terasă publică deschisă către foaierul principal şi împrejurimi, astfel încât să faciliteze continuitatea spaţiului public la interior, realizând un spaţiu de tranziţie, de o calitate arhitecturală deosebită.
Din categoria dotărilor sportive în care utilizarea post-olimpică este considerată la fel de importantă sau poate chiar mai importantă decât cea olimpică trebuie menţionate două centre acvatice – embleme ale zonelor olimpice: London 2012 Aquatic Centre, proiectat de Zaha Hadid Architects pentru olimpiada de la Londra din 2012, şi National Aquatics Centre, proiectat de PTW Architects+ARUP+CSCEC pentru olimpiada de la Beijing din 2008.
Primul, situat pe râul Lea, la intrarea în zona olimpică, este conceput ca simbol al noii comunităţi, cu calitate sculpturală de reper pentru locuitorii zonei aflate în dezvoltare, dar şi pentru atragerea turiştilor în East London.
Centrul acvatic este dublu orientat, deschis prin spaţii publice către râu, pe de o parte, şi către utilizatori, pe de alta, conceput fiind pentru utilizarea comunităţii în a doua viaţă a clădirii, cea post-olimpică. Clădirea se adaptează acestui deziderat, prin posibilitatea îndepărtării a 20 000 de locuri, în scopul de schimba scara de utilizare: de la piscină olimpică, la centru sportiv comunitar. Destinaţia finală este utilizarea atât pentru performanţă sportivă, ca piscină de antrenament, cât şi pentru sportul de agrement şi întreţinere, fiind adaptat utilizării de către cluburi locale, universităţi, şcoli şi locuitori, devenind astfel şi un important reper funcţional pentru zonă.
Piscina olimpică de la Beijing, cunoscută sub numele de Watercube, este concepută şi ea pentru a fi folosită pre şi post-olimpic, ca un centru multifuncţional de agrement. La nivel conceptual, arhitecţii au avut o abordare specială, cutia de apă este extrasă dintr-o spumă ce simbolizează o stare a naturii transformată într-o stare a culturii (ne duce cu gândul la interfaţa şi schimbul de stări aşa cum le descrie Peter Sloterdijk în teoria sa despre sfere şi spume).
Aparenţa de sistem natural jucăuş, dar în acelaşi timp riguros, matematic şi repetitiv, asociat cu transparenţa şi simbolistica apei, transmite la interior, dar mai ales la exterior experienţa contactului cu apa, învelişul realizând astfel interfaţa clădirii – relaţia cu exteriorul şi celelalte activităţi publice, după cum spun arhitecţii.
La un nivel mai restrâns, în cadrul unui program complex de „mixed-use developement” ce conţine un liceu, dotări culturale, un hotel de tineret şi clădiri de birouri, menit să reabiliteze zona industrială Pajol (în vecinătatea Gării de Nord din Paris), va fi finalizat, în 2010, Pajol Sports Centre. Acest complex sportiv de importanţă locală urmează a fi elementul promotor al regenerării urbane, el reunind o sală polivalentă, un centru de fitness, un centru de arte marţiale şi un centru cultural pentru tineret care include o amenajare exterioară pentru sporturi urbane (în special pentru patinajul cu role).
Brisac Gonzales Architects a câştigat concursul pentru realizarea acestui centru datorită abordării simple şi clare la nivel funcţional-arhitectural, în ideea exploatării importanţei centrului prin amplificarea relaţiilor vizuale şi a capacităţii de îmbunătăţire a vieţii urbane prin generarea de spaţii publice. Tot Brisac Gonzales Architects ne oferă un exemplu la o scară mai mică: sala polivalentă din Aurillac, Franţa. Situată în vecinătatea principalei gări din localitate, într-o zonă aflată într-un proces de regenerare, sala face parte dintr-un program municipal de creare a unei legături puternice cu centrul istoric al oraşului, prin implantarea de dotări de interes general.
Clădirea este destinată activităţilor sportive, dar şi spectacolelor de teatru, concertelor, târgurilor şi expoziţiilor, din localitate. Din necesităţi de protecţie la zgomotul generat de calea ferată, edificiul este compact, atât ca aspect, cât şi ca funcţiuni, comunicarea cu exteriorul devenind în aceste condiţii dificilă. Soluţia găsită de arhitecţi este aceeaşi ca în cazul stadioanelor cu design compact, anume exteriorizarea stării utilizatorilor printr-o interfaţă, asigurată aici de lumini fluorescente cu filtre de culoare.
Avântul noii generaţii de dotări urbane cu caracter sportiv este dat de starea şi tendinţele societăţii actuale. Acestea par să caute o formă de măreţie adaptată, o monumentalitate exprimată prin imagini forte şi prin programul complex funcţional pe care îl promovează, monumentalitate aflată în strânsă legătură cu caracterul universal al sportului şi cu statutul de dotare importantă la nivelul oraşului. Echipamentele sportive au un rol considerabil în configurarea şi dezvoltarea spaţiilor publice, ele fiind folosite direct de mii de oameni, care, prin experienţa comună, formează gustul public.
Explicaţii foto:
1. Watercube – piscina olimpică, Beijing, arhitect: PTW+ARUP+ CSCEC. Foto: ©PTW Architects
2. Sală multifuncţională, Aurillac, arhitect: Brisac Gonzales Architects. Foto: ©Brisac Gonzalez Architects
3. Complexul sportiv Guangzhou Gymnasium – vedere nocturnă, Guangzhou, arhitect Paul Andreu. Foto: ©Li Wen – Point Studio
4. Pajol Sports Centre, Paris, arhitect: Brisac Gonzales Architects. Foto: ©Brisac Gonzalez Architects
5. London 2012 Aquatics Centre – după jocurile olimpice, arhitect: Zaha Hadid Architects. Foto: © The Olympic Delivery Authority (ODA)
6. Arena olimpică „Oval” pentru patinaj viteză, Sochi, Arhitect: Studio Architetti Zoppini + Buro Happold Ltd. Foto: © Studio Zoppini Associati
7. Singapore Sports Hub – vedere generală, Singapore, arhitect: ARUP. Foto: © ARUP
8. Singapore Sports Hub – vedere interioară piscină, Singapore, arhitect: ARUP. Foto: ©ARUP