Elemente teatrale
Schimbăm rolurile și dinamica spectacolului: decorul îşi părăseşte poziţia modestă, din fundal, şi ajunge să joace în rolurile principale. Spectatorul intră în scenă pentru un dialog care ia forma unui traseu vizual. Iar designul spaţiului construit devine parte integrantă a show-ului.
Cu o mare varietate de nuanţe, schimbarea rolurilor este un instrument de mare efect, cu care arta spectacolului operează des pentru a aduce elementul-surpriză, pentru a deznoda firul poliţist al poveştii sau pentru a răsturna, în mod dramatic, valorile morale ale eroilor săi. Schimbarea rolurilor este, de multe ori, însăşi miza jocului; este întrebarea care lasă deschis sfârşitul poveştii; este, în fine, însăşi raţiunea de a fi a spectacolului. Şi, cu toate acestea, atunci când show-ul schimbă şi alte roluri, implicând în jocul său elementele exterioare, de regulă pasive, lăsate în umbră sau puse în planul doi – cum ar fi audienţa, de exemplu – el este apreciat, dintr-o dată, ca fiind diferit. Atunci când piesa de teatru nu are forma „standard” de piesă de teatru sau atunci când spaţiul de proiecţie nu are forma „standard” de spaţiu de proiecţie, ele sunt apreciate ca fiind experimentale, avangardiste, alternative, de nişă, transmediale etcaetera. Iată câteva exemple de punere în scenă ale chiar designului spaţiului (al anvelopantei, al cutiei fizice create special pentru a închide în ea show-ului de teatru, de film sau de instalaţie cinetică), design care devine parte din joc, părăsindu-şi rolul pasiv şi mulându-se, ca o mănuşă, pe idei spectaculoase. Cinematograful ca o carte deschisĂ (foto: One Plus Partnership) One Plus Partnership au mai multe cinematografe în portofoliu, dar Nanchang Insun International se detaşează graţie unui palmares de 24 de premii, incluzând Iconic Award şi Red Dot Award, ambele în 2014. Locaţia, un book city din oraşul Nanchang, a dat designerilor ideea de a conecta, în povestea lor, două naturi contrastante dar complementare: a cărţii şi a filmului. Imaginea rezultată a fost una în alb şi negru, ca simbol pentru ambele medii, punctată de accente verzi. „Verdele conectează întreg perimetrul cu ideea de natură”, spun autorii. În holul de acces, o pădure abstractă de bambuşi – spoturi cilindrice fixate de plafon, la diferite unghiuri – completează scenografia marilor foi albe de hârtie (de fapt din material compozit) care alcătuiesc desk-urile. Iar în sălile de proiecţie, variatele volumetrii cu rol acustic au inserate, de asemenea, suite de linii verzi, în paralel cu discursurile în alb şi negru. Natura ca scenografie (foto: Magma Architecture) Sala noului teatru Masrah Al Qasba din Sharjah ilustrează o imagine „ancorată în natura şi în istoria Emiratelor Arabe Unite, o amalgamare subtilă, de atmosferă, a peisajului deşertului” ca fundal al bogatei istorii narative orale arabe, explică Magma Architecture, creatorul conceptului. Tot cu referinţă istorică este şi materialul folosit, şi anume cel textil, definitoriu pentru designul arab dar tradus, aici, în varianta sa contemporană, de membrană elastică din poliamidă şi spandex. Sala de 300 de locuri este învăluită, la propriu, în suprafeţe ondulate cu rol acustic, ascunzând lumină indirectă în falduri şi trasee tehnice în spaţiul rămas până la placa de beton. Structura din aluminiu a „dunelor” este completată de tije telescopice, esenţiale pentru crearea dublelor curburi. Proiectul a câştigat un premiu special la secţiunea renovare în cadrul LEAF Award 2012. Decorul ca actor (foto: Jonpasang) Hyper-Matrix are exact proporţiile unei săli de teatru sau de cinema. Mai mult, este şi scenografie, şi actor principal, în acelaşi timp: trei pereţi albi, perfect plaţi, aşteaptă audienţa pentru a se transforma într-o mare de pixeli tridimensionali, animaţi de mii de motoare pas cu pas, amplasate pe structura metalică din spate. Pixelii – cuburi din spumă poliuretanică cu latura de 32 de centimetri, fixaţi la o distanţă de doar 5 milimetri unul de altul – se transformă în valuri care par că mătură spaţiul, în unde concentrice şi în texturi volumetrice care se schimbă în ritmul sunetului. Instalaţia Hyper-Matrix a fost creată de artiştii media coreeni Jonpasang şi prezentată ca pavilion expoziţional al Hyundai Motor Group în cadrul Expo 2012, cu scopul de a ilustra posibile aplicaţii ale mecatronicii în entertainment. Arhitectura ca scenariu (foto: Joao Morgado) Arhitectura poate fi însăşi spectacolul, susţine echipa TAAT (Teatrul ca Arhitectură şi Arhitectura ca Teatru) echipă formată, de altfel, dintr-un arhitect şi un om de teatru. Şi o demonstrează printr-o serie de scenografii modulare, gândite să poată fi demontate şi reasamblate în diferite variante, adaptabile în varii locaţii: un fel de „kit teatral mobil” după cum îl numesc autorii. Ajuns, la ediţia din 2014 a Biënnale Interieur din Kortrijk, Belgia, la varianta 03 dintr-o serie de 32, proiectul Hall presupune, practic, un traseu interactiv în care vizitatorii sunt spectatori şi actori în acelaşi timp: „o piesă de teatru do-it-yourself pentru doi participanţi”. Doi voluntari au de parcurs 19 spaţii şi îşi aleg un traseu propriu printre pasajele, pe scările şi pe platformele Hall-ului, fiind urmaţi de restul spectatorilor-vizitatori. Pasajul auto ca cinematograf (foto: David Vintiner, Assemble) Aparent o clădire prinsă între două rampe ale autostrăzii londoneze A12, Folly for a Flyover – în traducere „capriciu pentru un pasaj” – reprezintă o convertire temporară, adică preţ de 9 săptămâni, a unui spaţiu urban neutilizat în cinematograf în aer liber. Semnat de biroul de arhitectură Assemble (binecunoscut, de altfel, în Anglia pentru numeroase alte proiecte de teatre şi cinematografe-manifest), proiectul a făcut parte din festivalul Create London. Faţada-fundal pentru cinematograful-cafenea-spaţiu de socializare a fost construită de către voluntari, din materiale recuperate şi donate, iar imaginea ei a fost creată special pentru a fi în ton cu arhitectura rezidenţială a zonei Hackney Wick. „Capriciul” de sub autostradă a atras, pe parcursul verii în care a funcţionat, mai bine de 40 000 de vizitatori.