fbpx

Eşti creativ? Înscrie-te la Şcoala ADC*RO

Dacă ştii să povesteşti în imagini, să schimbi mesajele din afişe publicitare, să pui YALE într-un Outdor şi să compui propriul script pentru u n spot TV, atunci intră pe site şi rezolvă brief-ul de admitere.

Poţi să ajungi, astfel, la: ADDV EuroRSCG, Cohn&Jansen JWT, Gavrilă & Asociatii, Friends Advertising, GMP Advertising, McCann Erickson România, MRM Worldwide Bucuresti, Publicis şi Odyssey Communication.

Ce trebuie să faci? Să vii cu nişte super-idei care vor impresiona şi cei mai tari directori de creaţie. Şcoala se adresează tinerilor care au calităţi creative, sunt dispuşi să le demonstreze şi să muncească pentru a le antrena. În permanenţă. Căci performanţa nu este acelaşi lucru cu potenţialul.

Eşti creativ? Înscrie-te la Şcoala ADC*RO

Aflată la cea de-a patra editie, Şcoala a devenit deja un punct de reper pentru nivelul de pregătire al tinerilor care îşi doresc să lucreze în publicitate, acest standard ridicat fiind şi motivul pentru care tutorii şi organizatorii au decis organizarea unei noi sesiuni de admitere pentru această ediţie.

Cum e la Şcoală?

Sorin Trâncă- Creative Director Friends Advertising

“În fiecare an, cineva mă scoate din bârlog şi mă trimite la şcoală. După ce îmi fac temele, îmi iau ghiozdanul, pun în el slaidsouri, pauarpointuri, colecţii de spoturi, explicaţii, jocuri şi jucării şi mă duc pân’aici pe Victoriei să ţin prelegeri unor necunoscuţi. Apoi mă întorc la birou şi-i astept pe ei să vină cu temele făcute, petrecând în fiecare săptămână în jur de 4-5 ore pentru a-i ajuta să le rezolve. Şi tot aşa preţ de 12-14 săptămâni, mai cu bune, mai cu rele.

Nimeni nu mă plăteşte pentru aceste aproape 2 săptămâni (orele, însumate) de muncă. Ca mine mai sunt vreo 11 colegi directori de creaţie, din alte agenţii. Ca şi mine, atenţi să dea feedbackuri corecte, să nu fuşărească, cu un ochi deschis mereu către descoperirea de diamante (ne)şlefuite.

Rezultă un total de… cât? Să zicem 12 x 2 = 24 de săptămâni, aproape o jumătate de an de timp pus la bătaie de directorii de creaţie din Romania (nu mai adaug şi pregătirea şcolii sau timpii de jurizare), pe care o donăm, absolut gratuit şi benevol, Şcolii ADC.

Asa că, vă rog, dragi aspiranţi, să petreceţi şi voi măcar 3 zile cu temele de admitere.

Ce-am văzut până acum a fost foarte slab. Neglijent. Scris în fugă. Aş putea spune, luându-mă puţin în serios, că era lipsit de respect.”

Ce spun foştii absolvenţi: YouTube video.

Mai multe informaţii găseşti pe www.scoalaadc.ro

Succes!

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0