fbpx

Expoziţia “Flying Classrooms. We are creating Schools”

Spaţiul în care se predă şi se învaţă nu s-a schimbat aproape deloc în ultimul secol. Chiar dacă arhitecţii şi profesorii au căzut deja de acord asupra faptului că metodele contemporane de predare sunt mult mai variate şi necesită spaţii flexibile, o sală de clasă are în continuare 9 / 7 metri. Din acest motiv Architekturzentrum Wien organizează în perioada 3 martie – 30 mai 2011 o expoziţie a cărei temă este legătura reciprocă dintre spaţiul arhitectural şi procesul de predare / învăţare.

Expoziţia “Flying Classrooms. We are creating Schools”

Adresându-se tuturor celor implicaţi direct şi indirect în educaţie: elevi, profesori, părinţi, arhitecţi şi politicieni, expoziţia prezintă date noi cu privire la modul în care arhitectura şcolilor a evoluat de-a lungului timpului. Istoria spaţiilor educaţionale din ultimii 200 de ani e documentată cu planuri şi machete originale, împreună cu exemple inovatoare de şcoli construite între 1950 şi 1980, ce provin din arhiva Az W. Vizitatorii sunt invitaţi să interacţioneze cu spaţiul într-o instalaţie 1:1 şi să-şi împărtăşească propria viziune asupra şcolii viitorului.

Expoziţia “Flying Classrooms. We are creating Schools”

Flying Classrooms asigură un spaţiu pentru dialog şi schimb de experienţă între elevi, profesori şi părinţi pe de o parte, şi între arhitecţi şi politicieni pe de alta. Este locul pentru idei noi, scopuri comune şi soluţii. Expoziţia stimulează o abordare creativă a şcolii prin intermediul percepţiei spaţiale şi interacţiunilor sociale, pornind de la ideea că mediul în care învăţăm este esenţial pentru modul în care ne dezvoltăm.

Expoziţia “Flying Classrooms. We are creating Schools”

Expoziţia va fi însoţită de volumul “räume bilden – Wie Schule und Architektur kommunizieren”, editată de Löcker Verlag.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0