Expoziţie Anca Bodea la Galeria 418
Galeria 418 din capitală, găzduieşte până în luna martie 2011 expoziţia Nocturne, semnată Anca Bodea.
La Anca Bodea, umanul care se mişcă lent în borcanul cu vată al nopţii este surprins înăuntru, nu afară. Nu pe străzi, ci în încăperi, nu pe asfalt sau printre vitrine, ci pe cuverturi şi aşternuturi, pe lângă draperii. Spaţiul propriu lui este căptuşit, particulele aerului care îl umplu se lovesc de opacitatea obiectelor. De data asta, străbătut de glamour-ul electric al luminii nu e bulevardul sau scuarul, ci dormitorul şi holul. Domesticit (şi prin asta diminuat), glamour-ul (Inner glow) se refugiază în butonii canapelelor (Blue room) sau în oboseala aranjamentului – pe sfârşite – al unui festin (Everything ends). Umanul e o absenţă, el e prezent indirect prin toate obiectele pe care imaginea le oferă privirii, în încăperi, atunci când el nu este acolo. Mişcarea lui sugerată in absentia, dacă de mişcare vorbim, este a nervilor şi a afectului: difuză, browniană, vibrantă în imobilitatea camerelor, perdelelor, paturilor şi uşilor.
Left over, Nothing more (cărora le premerg Don’t, Gone, Dream, The Bed sau We slept), sunt toate titluri ale unor lucrări ce trimit la un reper simbolist. Spaţiul încăperii şi obiectele lui sunt reflexul interiorităţii umane. Umanul nu e neapărat acolo, însă totul îl trădează. Decoraţia în sine, dispunerea mobilierului, faldurile perdelelor, netezimea pereţilor, tocurile uşilor, oricât de sumar reprezentate ar fi, sunt sugestii vizuale ale afectivului. Sunt activatoare ale acestuia. Oraşul interiorizat se refugiază aici din faţa lui însuşi, „afară” e greu de tolerat fără acest pliu spaţios care e încăperea.
Obiectul de interior este un vehicul fantasmatic prin care subiectul se repliază oferindu-şi utopia ieşirii din viaţă, din istorie, din curgere, din oraşul stradal, din necesara administrare a existenţei. Încăperea este arealul perfect pentru sesiuni, ce pot fi îndelungi şi neîntrerupte, de self-fashioning. Interiorul este un anestezic, o chambre mentale pe care subiectivitatea o animă după plac. Încăperea conţine şi depozitează timp, oferă iluzia nerisipirii lui şi reîntoarcerii lui în sine. Interioarele Ancai Bodea redau complacerea într-un soi de eternitate – melancolică şi tăcută – a vieţii private (şi textul artistei îi explică bine estetica).
