Expoziţie de arhitectură vizionară. PROCESS
O expoziție dedicată naturii revoluționare a metodologiilor de design contemporan şi caracterului multidisciplinar al obiectelor relevate, Process aduce laolaltă 13 exemple de experimente arhitecturale şi instalaţii interactive, punând sub lumina reflectoarelor procesul tehnologic şi creativ din spatele fiecăruia. Am stat de vorbă cu Vlad Ţenu, curatorul expoziţiei, despre ceea ce se află în culisele acestei arhitecturi vizionare.
Ioana Diaconu: Puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre conceptul expoziţiei şi cum este relevant acest proces pentru publicul larg? Vlad Ţenu: “Process” este o expoziţie care ilustrează diversele oportunităţi care pot fi deschise de metodele alternative de design, atât la nivel conceptual, cât şi tehnologic. Deşi manifestate într-o multitudine de direcţii, aceste metode au în comun un demers creativ riguros care recurge fie la proces, fie la fenomen, fie la un sistem iterativ bazat pe reguli prestabilite. Ioana Diaconu: Oprindu-ne puţin la transdisciplinaritate, ce domenii vedeţi implicate pe viitor în acest proces de fabricare? Vlad Ţenu: Computaţia şi principiile de informatică devin elemente esenţiale în conturarea unui sistem prin care designul de arhitectură poate include, în mod obiectiv, elemente de ştiinţe ale naturii, sociologie, ecologie sau sustenabilitate ca parametri definitorii ai rezultatului final. Ioana Diaconu: Care sunt limitările acestui tip de proces pe moment şi cum pot ele fi depăşite pe viitor? Vlad Ţenu: Acest sistem nu se referă doar la un proces în sine, ci la un mod de a gândi manifestat printr-o „informare” în timp real a activităţii de design, cu oportunităţi imense şi limitat doar de progresele în capacitatea de programare, stocare şi prelucrare a informaţiei şi de posibilităţile actuale de fabricaţie digitală. Ioana Diaconu: Cum vedeţi pe viitor impactul acestor sisteme de fabricare asupra procesului de locuire şi a folosinţei propriu-zise? Vlad Ţenu: Expunerea publicului la aceste tehnologii are un caracter educativ din ce în ce mai pregnant. Într-o epocă în care democratizarea designului de produs este deja posibilă prin accesul utilizatorilor la interfeţe online de customizare şi la printarea 3D la domiciliu, putem să extrapolăm exemplul acesta la scară arhitecturală sau urbană, în care cetăţenii pot avea rol participativ în proiectarea clădirilor sau cartierelor în care vor locui. Ioana Diaconu: Cum se raportează acest proces la istorie, în ce punct al imaginarului creativ îl putem regăsi? Vlad Ţenu: Cu rădăcini în ritualurile antice religioase, în urma cărora se conturau geometrii sacre pe nisip, arta ca proces a luat amploare în jurul anilor ’60 în pictură, în muzică şi mai ales în artele performative. De la picturile lui Jackson Pollock la compoziţiile muzicale bazate pe defazaj ale lui Steve Reich, lucrările devin doar instanţe ale unui proces care este în sine o operă de artă. În designul contemporan, pornind de la reguli de compoziţie sau chiar decompoziţie, în paralel cu evoluţia metodelor digitale de modelare, s-au conturat nenumărate aplicaţii ale unor concepte computaţionale în generarea formei prin intermediul algoritmilor. Ioana Diaconu: În ce fel modifică noile tehnologii procesul arhitectural? Vlad Tenu: Această direcţie a designului situează procesul în centrul demersului creativ atât în faza conceptuală, cât şi în cea de fabricaţie prin care parametrii de construcţie pot fi translataţi automat în procesul creativ iniţial. În acest fel, ultimele tehnologii de fabricaţie pot deveni parte integrantă a modului în care sunt concepute obiectele sau clădirile, conturând o paletă formală extrem de variată a unui nou val de arhitectură vizionară.