fbpx

Foster & Partners

„Cred că arhitectura de cea mai bună calitate ia naştere într-o sinteză a tuturor elementelor ce alcătuiesc o clădire: structura care o ţine în picioare; funcţiunile care îi permit să lucreze; ecologia clădirii – cât de bine este ventilată natural, dacă se pot deschide ferestrele, calitatea luminii; materialele folosite, greutatea şi luminozitatea lor; caracterul spaţiilor; simbolismul formelor; relaţia clădirii cu peisajul înconjurător; modul în care clădirea îşi semnalează prezenţa în oraş. Cred că toate acestea sunt valabile fie că te referi la o clădire emblematică, fie că e vorba de un spaţiu istoric. Arhitectura de succes ţine cont de toate aceste lucruri şi de multe altele”. (Norman Foster)

Text: Viorica Buică
Foto: © Stefane Compoint, Ben Johnnson, Nigel Young/Foster and Partners, John Edward Linden, James H. Morris, Timothy Soar, Richard Davies

400 de oameni se perindă zilnic, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, prin uriaşul birou de pe malul Tamisei, un spaţiu cu desăvârşire deschis, unde nimeni nu are privilegii de lucru. Aici începe orice nou proiect semnat de Norman Foster şi partenerii săi: Spencer de Grey, David Nelson, Ken Shuttleworth şi Graham Phillips. De altfel, arhitectul locuieşte chiar deasupra birourilor, într-un apartament luminos, ce oferă o splendidă panoramă asupra Londrei.

Biroului din Londra i s-au adăugat încă două, unul în Berlin şi altul la Hong Kong, unde lucrează peste 100 de angajaţi, sub îndrumarea lui Sir Norman Foster, arhitectul care a primit 165 de premii în cei 40 de ani de carieră.

Biografia lui Foster nu este însă una obişnuită, ba chiar ar putea face cu uşurinţă subiectul unui film de succes. Cel care în 1999 avea să primească Premiul Pritzker, echivalent al Premiului Nobel în domeniul arhitecturii, s-a născut într-o suburbie a Manchesterului, în 1935, într-o simplă familie de muncitori. „Ideea că cineva din cartierul nostru ar fi mers la Universitate”, spune Sir Norman Foster, „era ca şi cum ai fi spus că va fi următorul Papă”. A absolvit un liceu local, perioadă în care intră în posesia unei cărţi despre istoria arhitecturii, cufundându-se în universul clădirilor lui Frank Lloyd Wright şi ale lui Le Corbusier. A lucrat mai întâi la Treasury Department (Manchester Town Hall), iar apoi, înainte de a-şi efectua serviciul militar la National Air Force, a urmat cursuri de drept comercial. Interesul său pentru arhitectură a devenit din ce în ce mai puternic şi, după o serie de slujbe variate (vânzător de mobilă, patiser, lucrător în fabrică etc.), a ajuns în biroul firmei de arhitectură John Beardshaw & Partners. La 21 de ani, s-a înscris la Universitatea din Manchester pentru a studia arhitectura, iar pe parcursul anilor de studiu a câştigat mai toate bursele oferite de şcoală, reuşind astfel să vadă semnificativ de multă arhitectură de calitate din întreaga Europă. În 1961, a câştigat o bursă Henry la Universitatea Yale şi a obţinut apoi titlul de master în arhitectură. La Yale, l-a cunoscut pe Richard Rogers împreună cu care începe să lucreze în 1963 sub denumirea „Team 4” (alături de Sue Rogers, Gorgie Wolton şi Wendy Foster). De-abia în 1967, şi-a înfiinţat propriul birou de arhitectură, cunoscut astăzi ca Foster and Partners.

Încă de la început, arhitectura lui Foster şi-a propus excelenţa în design, plecând de la premisa că tot ceea ce ne înconjoară ne influenţează direct calitatea vieţii. Clădirile sale remarcabile şi proiectele urbane au transformat înfăţişarea oraşelor, au înnoit sistemele de transport şi au readus la viaţă centre urbane din întreaga lume. Cele mai multe dintre aceste proiecte, apreciate pentru dimensiunea lor estetică, dar şi pentru cea tehnologică, pleacă de la nişte concepte ecologice foarte serios asumate, trasând noi standarde pentru modul în care clădirile interacţionează cu mediul înconjurător.

De la minimalistul balon din sticlă din 1964 („Cockpit”), o construcţie parţial îngropată în pământ, la turnurile Citibank din Londra sau la uriaşele clădiri din Hong Kong sau Shanghai, Norman Foster a folosit întotdeauna tehnologie de ultimă oră. Refuză însă titlul de arhitect „high-tech”: foloseşte structuri pentru a da naştere spaţiului şi priveşte tehnologia doar în dimensiunea adecvată fiecărui proiect. Recunoaşterea internaţională a venit în anii ‘80, când Foster a câştigat concursul pentru Carré d’Art din Nîmes, Franţa. Proiectul pentru spaţii de expunere şi pentru o bibliotecă trebuia să se integreze în contextul Templului Romanic. Soluţia lui Foster a fost să construiască cea mai mare parte a clădirii sub nivelul solului (bibliotecile, spaţiile pentru spectacole, spaţiile de întâlnire pentru copii), accesul realizându-se prin scări de sticlă. Curând, premiile au început să curgă: Royal Gold Medal for Architecture (RIBA), France’s Grande Medaille d’Or, Japan’s Foundation Award, American Institute of Architect’s Gold Medal etc. În 1990, a primit titlul de „Sir”, iar în 1997 a fost numit membru al „Order of Merit” de către Regină.

Printre proiectele sale recente se numără câteva dintre cele mai remarcabile proiecte de arhitectură ale ultimilor ani, printre care Sediul Commerzbank din Frankfurt, cea mai înaltă clădire din Europa, City Hall din Londra, reconstrucţia Parlamentului German din Berlin, Milau Viaduct, amenajarea Curţii Centrale a Muzeului Britanic, Millenium Bridge din Londra, Viaductul din Milano, precum şi noul aeroport internaţional din Hong Kong, cu cel mai mare terminal din lume.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0