Fotografii în cerneală muzicală. Expoziție foto Cornel Brad

Între 13 și 26 septembrie 2017, la Muzeul Național Cotroceni, muzica își dă întâlnire cu fotografia în expoziția Interludii a lui Cornel Brad. Despre cum s-a lăsat răsfățat și transformat ochiul fotografic, în interviul ce urmează. Experiența a fost consemnată și în cartea Interludii în cheie fotografică (igloo media, 2014)

Înainte şi după: cum te-a transformat, mişcat, amprentat povestea Interludii?
Ca fotograf, experienţa fotografierii în culisele Festivalului Enescu m-a transformat pentru că, în doar câteva spaţii slab iluminate, a trebuit să inventez cadre dedicate fiecărei personalităţi ce urma să fie în faţa aparatului meu. Totul se întâmpla chiar repede, în timpul disponibil înaintea, în pauză, sau la finalul concertului. Momentul era ales după pofta şi disponibilitatea fiecărui artist, oricum „întins” între fanii săi şi actul artistic.

Din a doua, a treia zi, am pus un nou strat de simţire în fotografii, am început să declanşez după cum simţeam eu muzica pe care ei o produceau pe scenă. Ascultam interpretările lor anterioare, să înţeleg mai bine ce urmează să ni se întâmple. Aşa au apărut în albumul Interludii, pe de o parte, fotografii altfel decât mi-aş fi închipuit şi, pe de altă parte, o listă a pieselor muzicale „înainte şi după” fiecare portret.

Rezultatul final, albumul Interludii, m-a schimbat mult în relaţia cu alţi oameni necunoscuţi: fiind primul meu proiect fotografic transformat într-o carte, iar cartea asta ajungând la multe persoane care au îndrăgit-o, am fost perceput, înţeles şi uneori apreciat altfel ca fotograf, mulţi oameni s-au lăsat ulterior fotografiaţi de mine cu încredere, deci mai cald, mai intim şi fără multe limite. Dar peste toate, rămân cu o vibraţie de multă muzică bună făcută dintr-un amestec de personalităţi puternice, solare, şi atât de diferite încât încă mă mai mir cum pot cânta în armonie.

O amintire inedită din culisele festivalului:
Imposibil să rămân la una: Ioan Holender implorându-l pe Marek Janowski într-un tête-à-tête adhoc să revină la Bucureşti pentru o ediţie ulterioară, cum genunchiul balerinei Claudia Martins a cedat înaintea celui de-al doilea spectacol al Vortice Dance Company şi cum personajul ei a fost înlocuit în reprezentaţie de alte trei balerine şi de una din voluntarele care însoţeau trupa, o fată superbă care a transformat pe scenă o declaraţie de dragoste din scenariu într-un act de transformare personală, cum o vedetă locală i-a trimis un buchet uriaş de trandafiri lui Evgeni Kissin sugerându-i siropos bis-ul, sau de fapt cum arată Kissin contrariat și apoi nervos să fie luat drept lăutar.

Apoi cum Vladimir Jurowski explica direcţiile sunetelor orchestrei sale aşezate atipic, ani înainte de a ajunge să direcţionez artistic tot festivalul. Pot continua, dar simt că depăşesc timpul de emisie…

Trei lucruri pe care trebuie să le ştim despre expoziţia de la Muzeul Naţional Cotroceni
1. Că muzica bună e mai importantă decât fotografiile, dar şi că fotografiile imprimate cu cerneală muzicală, atunci când sunt privite în spaţiile locuirii, te pot reconecta imediat cu muzica bună.

2. Pentru vernisaj şi expoziţie trebuie să alocaţi un timp minimal pentru a vă supune rigorilor protocolului de siguranţă al Administraţiei Prezidenţiale şi că vizitatorii nu trebuie să fie doar buni melomani, iubitori de artişti şi partituri superbe, ci şi buni cetăţeni şi să deţină cartea de identitate la ei.

3. Voi expune pentru prima oară un colaj color al fotografiilor de interioare ale cutiilor de vioară, de altfel, o serie de mici altare personale ale artiştilor din culisele festivalului.