Frumoase utopii ţesute din aur, argint și povești: UTOPIC by Mona Vulpoiu

Întâlnirea cu Mona Vulpoiu și bijuteriile sale a curs de la macro la micro într-un plăcut mod al pătrunderii în straturi diferite ale realităţii: strada Mircea Vulcănescu, cu peisajul său pestriţ-pitoresc de case în stadii diferite de mărire și decădere / casa cu curte în care Mona și-a instalat atelierul după 8 ani petrecuţi în cei 11 mp ai fostului spaţiu de expunere și trei ani de căutări / bijuteriile, aflate în stadii existenţiale diferite și expuse în camerele inundate de lumină ale showroomului și spaţiului de lucru.

Mona este înaltă, povestește zâmbind și transmite bucurie. Acel gen de bucurie al oamenilor care, indiferent de provocările apărute pe parcurs, fac în viaţă ce îi pasionează, îi stimulează și îi inspiră constant.

Ne instalăm în camera-showroom unde bijuteriile delicate cu siluete care se răsucesc în spirit botanic sau cele inspirate de Micul Prinţ stau în compania florilor uscate sau a plantelor de tot felul, înconjurate de ilustraţii, fotografii ale Monei, cadouri artistice de la prieteni, amintiri. Oglinzi mari dau spaţiului senzaţia de vrajă, iar pe masa lungă a bijuteriilor, litere mari volumetrice din sticlă cu ramă din fier forjat ne amintesc că toate creaţiile Monei stau sub semnul lui UTOPIC (facebook.com/utopicart, instagram.com/u.t.o.p.i.c).

Mona: Am crescut în Vrancea într-un sat de munte unde exista un loc cum ieșeai din pădure și intrai în câmpul de flori; era o porţiune cu brazi și mușchi în care lumina pătrundea în fascicule și mi se părea că locul acela nu exista decât în imaginaţia mea. De fiecare dată când fac o piesă, parcă totul e legat de locul acela și m-am gândit că e vorba despre o lume utopică în care doar îţi imaginezi că se întâmplă lucruri.

O zi obișnuită de lucru începe pentru Mona foarte de dimineaţă, pe la 6-6.30. Atunci se apucă de bijuterie și, pătrunzând în camera de lucru unde instrumente și materiale de toate felurile convieţuiesc într-o frumoasă devălmășie artistică, mi-o imaginez punându-și șorţul negru și începând treaba. Înserarea e rezervată altor pasiuni, cum ar fi pictura, acuarela sau desenul. Lucrurile nu stăteau însă așa prin 2005 când Mona s-a apucat serios de bijuterie. Tocmai începuse studiile la Facultatea de Arhitectură și, la un moment dat, avea atât de multe comenzi încât s-a trezit cu un balcon plin de cercei emo, pe care îi făcea noaptea.

Mona: Toată adolescenţa mi-am dorit să fiu dentist. Dar de fapt voiam asta pentru că aveam ocazia să lucrez cu freze și materiale. Am ajuns până la urmă la Arhitectură și îmi doream atât de mult să fac bijuterie încă din primul an încât îmi amintesc că mergeam la magazinul pe care îl avea David Sandu pe Calea Victoriei și mă uitam în vitrină câte o jumătate de oră, gândindu mă cum aș putea să fac și eu asta.

Pentru că voia foarte mult să lucreze cu metal, a ajuns să bată din poartă în poartă, inclusiv la ateliere care făceau piese de mașini, în căutare de materiale.

Mona: Tatăl meu a lucrat toată viaţa în turnătorie și aveam o idee despre cum ar trebui să se întâmple lucrurile, dar era nevoie de cineva care să îmi explice concret. Și am găsit prin Iancului un atelier care producea capace de baterii de duș și piese de mașini.

De acolo a plecat cu un sfat și, după alte peripeţii, a ajuns la Fondul Plastic. Mona lucrează în general cu argint, aur, cupru sau alamă, care se combină în surprinzătoare forme unicat. E mult zvâc în felul în care materialele se răsucesc la masa ei de lucru, convertindu-se în inele, pandantive, cercei… Inspiraţia vine din zone nebănuite, așa cum s-a întâmplat în cazul celei mai recente colecţii, „Metamorphosis” sau a celei denumite „Micul Prinţ”.

Mona: Eu am un ierbar mare în care așez plante pe care le culeg și le descopăr în diferite locuri. Spre exemplu, am fost recent la Ciuc, unde am găsit niște flori noi în pădure, iar fiecare floare se transformă într-o bijuterie.

Micul Prinţ este, în viziunea Monei, un etern cititor, reprezentat cu o carte în mână. Ideea i-a venit stând de vorbă într-o seară la Berlin cu un bun prieten, scriitor și regizor de teatru. Atunci i s-a  părut că, graţie luminii aruncate de un bec din spatele lui, prietenul semăna cu Micul Prinţ. Colecţia născută din această poveste a avut un real succes, clienţii cerându-i Monei să nu se oprească din producţie.

Mona: Anual, scot patru colecţii mari, dar cum o colecţie iese și într-o săptămână se vinde, ajung să fac mai multe piese pe aceeași temă. Seria cu Micul Prinţ, de exemplu, a fost total diferită anul trecut.

Colecţia „Metamorphosis”, prezentă anul acesta și în cadrul unei expoziţii din cadrul Gallery Weekend Berlin, conţine peste 20 de piese, majoritatea vândute deja. Bijuteriile Monei pot fi găsite și la Bikini Berlin, dar până să ajungem acolo așteptăm expoziţiile pe care le plănuiește în România pentru toamnă, cum ar fi colecţia de inspiraţie botanică, la care lucrează de doi ani, și cea legată de Micul Prinţ.

În viitorul creativ al Monei, care are și o ucenică de ceva vreme, se întrevăd inclusiv siluete din ceramică și fier forjat. De la un nene din zona Pieţei Matache care are o vulcanizare Mona a cumpărat o nicovală, o șină de tramvai, pentru a face fier forjat, până acum experimentând doar cu argint și alpaca. O altă dorinţă este să doteze atelierul cu un cuptor de ceramică, o pasiune mai veche concretizată într-o colecţie cu lână roșie și clopoţei de porţelan („Mongolia”), care a apărut în urma unui curs de ceramică cu Mădălina Teler. Planuri sunt multe, timp să fie, iar casa primitoare din Mircea Vulcănescu așteaptă să se alinieze planetele pentru toate ideile și dorinţele. Și e bucuroasă de oaspeţi.

Material apărut în Banchiza Urbană 13 / vară 2019