Futura Building. Curajul de a fi discret

Unul dintre principalele motive pentru care clădirea Futura a primit Premiul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2007 este verticalitatea principiului pe care îl susţine – dezvoltarea durabilă, cu toate înţelesurile acestui termen.

Proiect: TECON, arh. Bogdan Babici, arh. Lucian Simion

Pornind de la sinceritatea demersului estetic – un corp de sticlă între două lame pline dictate de cele două calcane ale sitului, continuând cu alegerea materialelor – cele mai multe reciclabile sau reciclate (brise-soleil-urile din panouri perforate, bricolate din filtre industriale), şi încheind cu studiul imaginii viitoare a clădirii în perspectiva densificării ţesutului urban, proiectul Futura este un evident exemplu de „aşa da”.

Respectul faţă de oraş se citeşte în primul rând în imaginea curată şi sobră pe care o oferă străzii – în 50 de ani, clădirea va face parte din sit şi va contribui la valoarea ambientală a acestuia aşa cum fac în prezent casele ante şi interbelice care compun marea masă a ţesutului din zona Eminescu. Fără pretenţii de spectaculozitate, cele mai multe dintre ele sunt construite după reguli de mult uitate ale frumosului, al căror principal scop era integrarea, potrivirea, iar nu discordanţa.

Modestia este o trăsătura din ce în ce mai rară atât în breasla arhitecţilor, cât şi în categoria beneficiarilor, însă oraşul nu se poate naşte din discrepanţe, o înşiruire de clădiri fără o minimă dorinţă de armonie nu va aduce niciodată acea căldură indispensabilă unei vieţi urbane de calitate.

Deschiderea parcelei faţă de stradă – parterul public şi transparent care lasă privirea să pătrundă până în spatele lotului – este o altă dovadă de bun-simţ opusă intenţiei majorităţii de a se izola de lume în spatele unor împrejmuiri înalte şi opace, chiar şi acolo unde regulamentele de urbanism o interzic.

Generozitatea arhitecţilor merge şi mai departe, ei propunând, convingând beneficiarii şi, în cele din urmă, chiar finanţând tratarea foarte specială a celor două calcane paralele. Acestea sunt detaliate cu la fel de multă atenţie ca şi faţada principală, şi anume în dublu strat – primul, realizat din plinuri de tablă cutată şi goluri înguste pe toată înălţimea etajului, iar al doilea, din panouri perforate glisante, cele două suprafeţe suprapunându-se într-o textură elegant aleatorie. Cu toate că vizibilitatea calcanelor riscă să fie numai temporară, arhitecţii şi beneficiarii au convenit să dăruiască oraşului mai mult decât este obligatoriu, ceea ce nu se întâmplă prea des într-o societate în care fiecare încearcă să obţină derogări chiar şi de la cele mai decente reguli.

Materialele alese – de la structura metalică şi până la pietrişul de pe terasă – au scurtat durata de execuţie, sunt în mare parte reciclabile şi au durată de viaţă foarte mare, susţinând principiile ecologice pe care le promovează biroul de arhitectură – este de menţionat că şi în corespondenţa electronică pe care o poartă arhitecţii se subliniază să nu fie imprimat mesajul pe hârtie decât dacă este neapărat necesar.

Din punct de vedere arhitectural, clădirea păstrează echilibrul între vocabularul high-tech şi cel minimalist, austeritatea spaţiilor de lucru fiind compensată de frumuseţea scării din metal vopsit negru, cu trepte de sticlă clară, iluminată zenital.

Simţul măsurii, sobrietatea, eficienţa se regăsesc peste tot în proiect, însă ele sunt potenţate de fiecare dată de câte un detaliu neaşteptat de preţios – detaşarea etajului întâi de următoarele trei numai în faţada principală, de dragul proporţiilor (lucru care nu se regăseşte şi în faţada posterioară, deşi împărţirea este identică), pardoseala din răşini epoxidice, sistemul de iluminat, materialele de faţadă care sfidează programatic sistemele industriale lise, simpliste, consacrate funcţiunii de birouri.

Proiectul Futura este dovada că se poate face arhitectură de calitate şi cu economie de mijloace, cu condiţia verticalităţii profesionale a arhitectului şi a unui minim interes pentru ca imaginea clădirii să nu dăuneze evoluţiei pe termen lung a ţesutului din jurul ei.

Avem de a face cu prima „plombă” apărută înaintea frontului străzii ei şi poate cu ultima clădire din seria celor care pun pe primul plan integrarea în sit în defavoarea orgoliilor personale.