Galeria Ancora, locul în care lumea se privește intens prin sticlă colorată

Am ajuns pe strada Mecet într-o dimineaţă târzie de toamnă pentru a căuta la numărul 39 bis un atelier de artiști despre care știam că fac vitralii. Parte din mahalaua Mătăsari, strada Mecet își datorează numele unui cimitir (aceasta fiind și semnificaţia cuvântului în turcă) unde au fost îngropaţi soldaţi otomani. Strada pare scăldată într-un calm patriarhal, dar dincolo de gardul metalic se ascunde o întreagă lume.

O casă de început de secol XX cu curte, câini și pisici adăpostește din 2006 un atelier în care Victor Săraru și un grup de prieteni, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din București, secţia ceramică/sticlă/metal și grafică, încearcă să păstreze viu un meșteșug despre care se știe prea puţin la noi: creaţia și restaurarea de vitralii.

webimg_9283

Ne invită într-o primă cameră Cati Orbulescu, ghidul nostru de la Galeria Ancora. Aici, comenzi finalizate, piese vechi aduse la
restaurat se amestecă în devălmășie artistică cu schiţe, culori, utilaje. Impasibil, motanul Scotch, singurul supravieţuitor din Deltă al unei găști de pisici, doarme vegheat de o carte despre fier forjat.

webimg_9128

Deasupra ușii de la intrare, un brâu desenat, descoperit în procesul de restaurare și consolidare a spaţiului, este probabil singurul martor al vremurilor în care casa era o cârciumă de la marginea Bucureștilor.

Pe val nu am fost niciodată, dar barca plutește”, povestește Cati, care a lucrat ani de zile în publicitate, ca graphic designer, iar recent s-a hotărât să se dedice complet proiectelor galeriei.

Se lucrează cu metal, se fac turnătorie, modelaje, obiecte de feronerie și în general clienţii sunt arhitecţi. Sticla rămâne totuși în centrul atenţiei, iar croirea/restaurarea de vitralii, în special religioase, inima creativă a atelierului. Proiectele și restaurările artiștilor de la Ancora au fost până acum pe cât de diverse, pe atât de pline de provocări creative și lumești: Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, Biserica Patriarhiei, Mănăstirea Ghighiu, Templul Coral și Templul Unirea Sfântă din București, Templul din Alba Iulia, Biserica Albă, București, Biserica Popa Soare, Observatorul Astronomic, mormântul paleocreștin din Niculiţel etc. Nu de puţine ori s-a lucrat intens ori s-au constatat mutilări ale artei vitraliului.

webimg_9235

Cati îmi spune că meșteșugul l-au deprins în mare parte din cărţi și, în timp ce trec dintr-o cameră în alta, urc și cobor, dăm și peste „biblia” locului, un album franţuzesc despre vitralii. Obiecte salvate din târguri vechi, un vitraliu imens, rotund cu Iisus, pe care cel care l-a comandat nu a mai venit să îl ridice, cărţi, desene, mici icoane pictate, fl ori uscate, lucrări pe sticlă semnate de Victor Săraru sau picturi metalice, printre care un pește care îţi taie respiraţia, cărţi… sunt fragmente vizuale care îţi ameţesc simţurile și te fac să te întrebi ce ar trebui să privești mai întâi pentru a prinde din zbor esenţele.

În tot acest timp, Cati își continuă povestea. Galeria este deschisă oricui, dar prea puţini bat la ușă. Sunt copii care vin să înveţe desen sau ucenici – studenţi de la Facultatea de Arte, unii mai entuziaști, alţii mai neserioși. Dintre pasionaţi, Cati îl menţionează pe un student bulgar care nu s-a lăsat până nu și-a fabricat aici propriul cuptor pentru o ediţie Street Delivery. La Galeria Ancora sunt așteptaţi toţi pasionaţii de artă și mai ales cei dornici să înveţe meșteșugul vitraliului sau al lucrului cu metalul, chiar în rezidenţe de creaţie.

webimg_9305

Coborând treptele ce duc către măruntaiele casei, privesc în curte, unde echipa de câini a galeriei, mari, mici, de toate culorile și cu nume „artistice”, precum Burduf, își așteaptă cu nerăbdare prânzul, dând târcoale, curioși. Pivniţa este o revelaţie, pentru că aici se întâmplă de fapt magia. Un mic atelier plin ochi cu unelte și mașinării care transformă metalul în fâșii sau dau viaţă obiectelor de feronerie se continuă cu bucătăria și o cameră popas în care lucrările prezente, trecute sau viitoare, ori masa de lucru se amestecă cu semne ale pasiunii pentru pescuit a lui Victor.

Încă doi pași și ajung în cel mai preţios loc al atelierului: camera unde se lucrează vitraliul. Aflu de la Cati că desenul este esenţial și descopăr mesele pe care figuri blajine de sfinţi locali prind viaţă pe jumătate desenaţi, pe jumătate acoperiţi deja de bucăţi de sticlă colorată. Privesc peste umărul lui Cati la proiectul în lucru: se pregătește să scoată niște lumină dintr-un veșmânt la masa de lucru luminată.

webimg_9320

Trebuie să simţi volumul și desenul, altfel faci geamuri chioare”, e de părere Cati.

În procesul creativ al vitraliilor, cuptorul de ars joacă un rol important, iar sticla poate fi pictată cu emailuri. Pe una dintre mese, nu departe de picioarele Sfântului Ioan Valahul, văd și diamantul cu care se taie sticla. După colorare, aceasta se montează în profil H de plumb. Cati ridică, rând pe rând, bucăţi finalizate, fragmente fisurate care își așteaptă restaurarea, un cocoș colorat, vorbind despre tehnică cu o pasiune care este de fapt secretul galeriei.

webimg_9280

Mai sunt multe de făcut, multe de învăţat. Bucăţile colorate de geam pictat prin care lumina pătrunde în biserici ori case, graţie viziunii și mâinii maestrului vitralist, sunt delicate universuri miniaturale care merită să supravieţuiască. Ies din galerie prin curte. Aici, alte proiecte puse „la uscat” își așteaptă proprietarii. E o toamnă însorită și-mi dau seama că trebuie să revin la Galeria Ancora pentru o porţie de frumos și evadare artistică.

Articol apărut în Banchiza Urbană 11 / toamnă 2018

cop_bu11_shop