Glasgow. Riverside Museum of Transport
Când autorităţile din Glasgow au hotărât construirea unui nou sediu pentru Muzeul Transporturilor, cel existent dovedindu-se neîncăpător, nu mai puţin de 44 de birouri de arhitectură şi-au înscris propunerile în concursul deschis cu această ocazie. Dintre cele trei proiecte finaliste s-a remarcat de departe cel semnat de Zaha Hadid, unul dintre cele mai mari nume ale arhitecturii contemporane şi prezenţă constantă în cadrul competiţiilor majore din ultimele decenii. Clădirea muzeului – o structură impresionantă prin formă, ingenios integrată în context şi, în acelaşi timp, cu o individualitate puternică – reprezintă primul său proiect de amploare de pe teritoriul Marii Britanii.
Denumirea de Riverside Museum provine de la situl pe care a fost ridicată noua clădire – punctul de confluenţă al celor mai importante râuri din regiune, Clyde şi Kelvin, în apropiere de portul din Glasgow. Structura în sine pare să curgă dinspre oraş spre acest punct, devenind, astfel, un dinamic mijlocitor al comunicării dintre cele două entităţi şi încurajând crearea de conexiuni între exponatele pe care le găzduieşte şi contextul cultural, istoric şi economic al acestora.
Structura apare ca o hală dezvoltată pe lungime, cu o formă de zigzag neregulat, un tunel suprateran, accesibil de la ambele extremităţi. Finisată în zinc şi sticlă, clădirea reflectă atât curgerea de apă, cât şi culoarea norilor, apărând de la distanţă ca o prezenţă subtilă, discretă.
Faţada dinspre râul Clyde, realizată din sticlă clară, măsoară nu mai puţin de 36 m în înălţime, însă nu acesta este aspectul cel mai spectaculos al Muzeului Transportului, ci surprinzătoarele unghiuri ascuţite ale acoperişului, finisate impecabil cu plăci de zinc patinat. Această formă ambiţioasă este susţinută, la fiecare capăt, de o serie de montanţi, a căror prezenţă a permis renunţarea la stâlpii de rezistenţă. Secţiunea pe orizontală a acoperişului dezvăluie o serie de muchii ascuţite şi coborâri abrupte, a căror înălţime variază în permanenţă, astfel încât nu se vor regăsi aici două grinzi de dimensiuni identice. Zonele ce marchează schimbări de direcţie sunt uşor curbate, pentru o trecere lină.
La interior, acest aspect se traduce într-un traseu a cărui formă imită meandrele unui râu, iluminat natural, de-a lungul căruia sunt dispuse cele peste 3 000 de exponate. Mai mult, linia frântă a acoperişului le creează vizitatorilor iluzia că se află în interiorul unei nave, privind în sus, spre catarge. Tot aici iese la iveală şi rolul practic al „pliurilor” elegante ale faţadelor laterale, cel de a adăposti spaţiile tehnice şi expoziţiile tip black box. De asemenea, deschiderile prevăzute în ziduri privesc spre oraş, inspirând senzaţia unei conexiuni graduale cu contextul. În schimb, finisajul pereţilor interiori, în verde crud, conferă expunerii o notă de ludic. La capătul traseului, vizitatorii pot alege să completeze această experienţă unică petrecând puţin timp în cafeneaua muzeului – ce oferă o perspectivă plăcută asupra împrejurimilor –, sau în cadrul centrului de entertainment.
