fbpx

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

Joi, 6 februarie, orele 19.30, Galateca vă invită la vernisajul expoziţiei “Glimpses of Infinite Symmetry”. Expoziţia alătură o serie de instalaţii realizate de Vlad Ţenu, ce s-au născut în urma unor procese de cercetare în design dedicate genezei formei şi spaţiului. O parte din aceste lucrări au fost expuse anterior la diverse galerii din Londra, printre care şi Arup Phase2, Testbed1 sau Surface Gallery, artistul realizând şi o instalaţie nouă, special pentru proiectul de la Galateca.

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

În procesul său creativ, Vlad Ţenu se inspiră din natură, utilizând algoritmi ce simulează fenomene precum auto-organizarea materiei, conservarea energiei, a echilibrului sau noţiuni precum “complexitate minimală”. Lucrările sale sunt, de fapt, o combinaţie de matematică, design şi artă. Artistul ne povesteşte care este procesul care stă la baza practicii sale: “Plecând de la o lucrare de disertaţie pe care am susţinut-o la Bartlett School of Architecture, prototipurile din seria „Minimal Complexity” sunt bazate pe un concept matematic care se referă la o familie de suprafeţe extrem de interesante, numite “minimale”.

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

Sunt geometrii periodice care nu se intersectează şi care se extind la infinit. Explorând oportunităţile ce pot fi deschise de acestea în arhitectură şi design, am ajuns să le simulez prin metode algoritmice alternative, după modelul dinamicii bulelor de săpun şi să le construiesc cu ajutorul tehnologiilor digitale.”

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

Toate instalaţiile sale sunt modulare, fiind realizate dintr-un anumit număr de componente care se repetă. Unele sunt făcute din sute sau chiar mii de piese, care sunt îmbinate urmând un principiu de simetrie multi-dimensională, creând instanţe ale acestor suprafeţe continue care, teoretic, pot fi extensibile la infinit.

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

Vlad Ţenu este un arhitect de origine română stabilit la Londra. Experimentele sale se axează pe integrarea tehnologiilor digitale în procesul de proiectare, ce implică metode generative de design, tehnici digitale de fabricaţie şi design interactiv. Proiectul său intitulat “Minimal Complexity”, câştigător al Concursului REPEAT Tex-Fab 2010, a fost expus atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie în cadrul a două evenimente de amploare internaţională: London Festival of Architecture şi London Design Festival în 2012. Ca arhitect recunoscut atât în România, cât şi în Marea Britanie, experienţa sa profesională acoperă o gamă largă de proiecte şi concursuri.

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

În prezent, lucrează la AHMM, iar anterior a lucrat la Surface Architects, ambele companii premiate pentru activitatea arhitecturală cu sediul în Londra. Alături de activitatea sa profesională, Vlad este implicat şi în domeniul academic la Bartlett, ca asistent universitar şi supervizor de teze de masterat în cadrul programului Arhitectură Adaptivă & Computaţie. Lucrările sale fac parte din colecţii şi muzee cunoscute, iar anul trecut Vlad Ţenu a expus în premieră în România două dintre instalaţiile sale în cadrul EBiennale, manifestarea pe arte vizuale a festivalului George Enescu.

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

Expoziţia “Glimpses of Infinite Symmetry” va fi găzduită de Galateca între 4 şi 28 februarie, iar pe data de 7 februarie va avea loc o prezentare susţinută de artist. Cu această manifestare, Galateca continuă seria proiectelor dedicate artei contemporane şi designului, promovând limbaje artististice inedite şi facilitând întâlnirea publicului cu diverse forme de artă. Intrare liberă.

Glimpses of Infinite Symmetry, Vlad Ţenu

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0