fbpx

Grădiniţa Fuji

Se vorbeşte mult în ultima vreme, cu precădere în şcoala engleză, despre autopoetica arhitecturii, ca şi când aservirea acesteia unor direcţii şi curente ce trec, în termeni de competenţă, peste capetele arhitecţilor, ar fi ceva ruşinos, periculos şi important de combătut. Arhitectura de dragul arhitecturii poate fi uneori un exerciţiu stimulant, dar greu găseşti clădiri mai mândre sub soare decât cele care urmăresc îndeaproape o ideologie solidă şi reuşesc a o materializa în mod excepţional.

Text: Andrei Ivănescu
Foto: Katsuhisa Kida / FOTOTECA

Grădiniţa Fuji realizată de Tezuka Architects din Tokio traduce modelul de educaţie Montessori pentru preşcolari într-un spaţiu mai mult decât coerent arhitectural. Acest set de principii a fost elaborat la începutul secolului XX de către Maria Montessori şi aplicat pe scară largă mai ales începând cu anii ’60 în Statele Unite. Accentul se pune pe flexibilitatea parcursului educaţional (copiii îşi aleg liber domeniul de interes), continuitatea procesului de învăţare (nu există limite dure între predare şi joacă), absenţa grupelor de vârstă, formarea bazată pe explorare şi experiment etc. În prezent, la nivel mondial, sunt peste 20 000 de grădiniţe structurate după această metodă formativă.

Fuji reprezintă în prezent cea mai mare grădiniţă din Japonia, dar este, totuşi, lăudată în primul rând pentru calităţile sale la scară mică – anume, experienţa individuală a copiilor. Spaţiul, la prima vedere, aduce aminte de tipologia curţilor de mânăstiri – gol central mărginit de spaţii acoperit-deschise, tipologie recunoscută dintotdeauna ca fiind cea mai potrivită pentru un mediu educaţional. Forma sa elipsoidă în plan ordonează întotdeauna un raport clar între curte şi spaţiile destinate activităţilor „work/play”. Aceste spaţii nu există, totuşi, în forma fragmentată pe care o ştim din experienţă, ci reprezintă mai curând un continuum care înconjoară această curte: fără pereţi opaci, doar compartimentări ad-hoc şi panouri de sticlă de sus până jos, fără cotloane întunecate sau fundături. Filosofia Montessori abrogă modelul de predare bazat pe succesiunea dintre ore de curs şi pauze, în favoarea unui melanj continuu dintre cele două.

[foto]

Acest spaţiu se deschide către curte prin glisarea panourilor mari de sticlă, în majoritatea anului. Chiar şi pe vreme mai friguroasă, interiorul şi exteriorul pot comunica deschis, pardoseala fiind încălzită. De altfel, unul dintre cele mai importante principii Montessori se referă la cultivarea unei puternice legături dintre copii şi natură, încurajând activităţile în aer liber şi spaţiile sensibile la mediul exterior, lumină, anotimpuri. În plus, acest tip de mediu construit trebuie să răspundă direct scării şi nevoilor copiilor, astfel încât spaţiile grădiniţei sunt înalte de numai 2,1 m, iar lumina vine din becuri prevăzute cu întrerupătoare pe fir, suspendate din tavan (ne-existând oricum pereţi pe care ele să stea), pe care copiii să le poată acţiona uşor.

Aceeaşi absenţă a pereţilor şi spaţiilor clasice de depozitare a generat nevoia unor cutii organizabile în compartimentări flexibile, parţiale. Modulele cele mai mici sunt cuburi cu latura de 30 cm, folosite pentru depozitare, fabricate din lemn de Paulownia, o esenţă uşoară şi moale, dar rezistentă, oarecum apropiată de lemnul de balsa. Alegerea, povestesc arhitecţii, a fost ca, în eventualitatea unei ciocniri dintre copil şi mobilier, acesta din urmă să sufere stricăciuni, şi nu invers.

[foto]

Una dintre problemele greu surmontabile ale proiectului, încă din faza sa incipientă, a fost prezenţa pe sit a trei arbori Zelkowa, care stăteau în drumul formei circulare a clădirii. Până la urmă, nu numai că ei au fost integraţi în structură, dar au devenit importante puncte de atracţie pentru copii, fiind înconjuraţi de plase de căţărat şi constituind puncte de legătură între nivelul parter al grădiniţei şi terasa de deasupra.

Această terasă-deck reprezintă o bandă continuă, lungă de vreo 180 m, pe care copiii aleargă şi se joacă atunci când vremea o permite. Absenţa intenţionată a mobilierului de joacă încurajează mişcarea şi stimulează inventivitatea copiilor.

[foto]

După cum ziceam de la început, e greu să găseşti greşeli într-o arhitectură alimentată puternic de un concept sănătos, provenit dintr-un program elaborat după metodă şi nu (numai) normativ. Aş încadra grădiniţa Fuji într-un puternic, dar subtil, curent de funcţionalism critic. Acesta, complet opus funcţionalismului sec, normat, care a construit majoritatea grădiniţelor pe care le cunoaştem, e totuşi la fel de strict în urmărirea unor principii educaţionale bine gândite şi evită înflorituri oneroase ale formei şi imaginii. O briză de raţionalism ce apare în special prin arhitectura japoneză contemporană, care nu uită a fi jucăuş şi uneori poetic, ne aminteşte că lecţiile părinţilor şi bunicilor sunt înţelepte, dar nu trebuiesc niciodate adoptate drept literă de lege. În fond, întregul articol am vorbit despre educaţia unui „bun-simţ” bazat pe experiment şi flexibilitate – de ce n-ar fi valabile pricipiile sănătoase ale unei grădiniţe într-un domeniu atât de ludic, perpetuu-didactic şi experimental ca practică de arhitectură?

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0