fbpx


White November igloo

Grefe arhitecturale

Orice grefă arhitecturală se bazează pe o intruziune în corpul arhitectural, pe o disimulare cu caracter funcţional a elementelor originare, şi pe încercarea de a crea aparenţe compozite pornind de la diferitele insuficienţe ale unui construct sau ale unui spaţiu. Cu toate acestea, a grefa un construct înseamnă întotdeauna mai mult decât a insera un lucru în altul, iar grefa nu trebuie confundată cu un simplu apendice formal sau funcţional, cu un attachment.

Text: Sabin Borş

Nu există material, formă sau funcţie care ataşată unui element să nu producă un rezultat imediat. Însă gestul arhitectural de a grefa un construct sau un spaţiu presupune în primul rând o aderenţă a materialelor sau a funcţiilor, ea produce o distorsiune regenerativă. Suprapunere, adaos, însă în permanentă aderenţă cu constructul sau funcţiile grefate. Există, pe de altă parte, o origine „ortopedică” a procesului de grefare, ca încercare de a suplini o absenţă, o carenţă sau o insuficienţă, o operaţiune care presupune încă din start un anume formalism prin prisma căruia construcţiile sau spaţiile şi-ar putea redobândi funcţionalităţile pierdute. Or aceasta înseamnă că grefele sunt în primul rând „obiecte funcţionale”, mecanisme de contra-construcţie pentru care „epica modernităţii” devine astăzi un proces complex de remodelare şi reinstituire prin intermediul artefactelor urbane. Grefa arhitecturală nu este atât o expresie, cât o intervenţie cu caracter funcţional care (re-)produce spaţii prin inserarea unor elemente adiacente de construcţie. În acelaşi timp însă, grefa îşi păstrează o oarecare „autonomie” în raport cu constructul, o posibilitate de a se detaşa de contextul în care ea vine să suplinească o insuficienţă. Prin aceasta, grefa ar putea fi definită chiar ca un agent arhitectural menit să amplifice interacţiunea cu corpul-gazdă, ca un suplement formal care reactivează contextul în care este inserat. Dacă o grefă arhitecturală reuşeşte să eficientizeze o funcţie, aceasta se datorează tocmai caracterului „suplementar” al grefei, care trădează nu doar adaosul sau surplusul, ci în primul rând o funcţie de complementaritate prin care expresia (completă sau incompletă) a unui construct este „protezată” şi amplificată în acelaşi timp. Grefa este, fără îndoială, un substitut şi un agent tehnic, însă tocmai prin această tehnică de a construi peste construit stă gestul arhitectural de asumare a unei incompletitudini esenţiale a construcţiilor.
Grefele arhitecturale produc o mutaţie la nivelul constructului care generează o transformare dinamică a ansamblului şi o variaţie de sens. Ele sunt totodată o tehnică de hibridizare a spaţiului bazată pe coexistenţa şi coextensivitatea realităţilor, obiectelor şi funcţiilor grefate. Armonia şi coerenţa unui corp arhitectural devine coexistenţă a unor structuri diferite, capacitatea de a extinde potenţialul unui construct dincolo de limitele expresiei sale, tocmai pentru a o accentua pe aceasta din urmă. Grefele arhitecturale nu au menirea de a suplini ca atare o construcţie, ci de a opera un transfer de sens, de a produce o mutaţie formală cu eficienţă maximă la nivelul concentrării infrastructurale tocmai pentru a genera un surplus de mobilitate, schimb şi informaţie urbană. Grefele arhitecturale sunt, pe de altă parte, eficiente numai în măsura în care ele contribuie la o absorbţie formală între corpul-gazdă şi grefă. Ele sunt totodată un anti-tip arhitectural, o metodă para-compoziţională de suprapunere a tipologiilor şi eficientizare a fluxului expresiv al tipurilor arhitecturale.
Un alt aspect al grefelor arhitecturale îl reprezintă capacitatea acestora de a genera şi regenera noduri formale la nivelul ansamblului. Ceea ce nodurile operează la nivel arhitectural, fie că vorbim despre structuri macro-urbane sau compoziţii micro-arhitecturale, nu este o „matrice” sau o „grilă” a spaţiului, ci o reţea flexibilă de elemente elastice capabile să flexibilizeze un program arhitectural, să articuleze şi să dezarticuleze spaţii pentru a eficientiza locuirea. Nu este vorba despre un „pansament” formal, cât despre o structură de extensie prin care arhitectul reinterpretează un program arhitectural şi propune breşe spaţiale prin intermediul cărora constructul dobândeşte noi funcţii şi un nou regim. Aceasta este, până la urmă, ceea ce defineşte funcţia proiectivă a grefelor arhitecturale. Ele sunt, nu departe de ideile exprimate în substrat de Eisenman despre „artificial” în Diagram Diaries, o „ficţiune” a cărei intervenţie contribuie la un nou montaj al spaţiului şi al elementelor arhitecturale. Grefele ţin într-adevăr de un caracter fictiv, de o ficţiune arhitecturală care scapă programelor iniţiale.
Grefele arhitecturale sunt agenţi deschişi şi în acest sens „abstracţi”, care presupun o condiţie mult mai flexibilă, dar şi mai receptivă a unui program arhitectural. Ele descriu un „câmp” de intervenţie bazat pe factorii variabili ai reprezentărilor, pe forţa intermediarului şi pe legitimitatea unei intervenţii cu caracter regenerativ. Este adevărat însă şi că grefele ţin de o plastie, de „ţesutul” asupra căruia operează intervenţia, de o apartenenţă esenţială la obiectul sau corpul pe care îl complementează. Există o „dependenţă” de exterioritate şi de context pe care grefele arhitecturale le accentuează la nivel funcţional, şi tocmai acest lucru trasează o dată în plus caracterul şi tipologia unei construcţii sau a unui spaţiu. Cu ajutorul grefelor, spaţiul îşi accentuează propria sa expresie şi realitate. Grefele sunt, din această perspectivă, un catalizator care reinterpretează şi redistribuie relaţiile spaţiale, o recodificare a acţiunilor. Ele sunt şi expresia de moment a unui gest şi de aceea împart mult cu ideea de „instalaţie”, care este întotdeauna un gest critic în raport cu spaţiul în care este inserată sau pe care îl descrie. Prin urmare, grefele ţin şi de un „contextualism radical” pe care încearcă să îl reactiveze la nivelul corpului arhitectural şi al spaţialităţii. Or acest proces de activare şi mai ales re-activare ţin de un principiu al acţiunii prin excelenţă.
Caracterul endogen sau exogen al grefelor arhitecturale trădează de fapt gesturi ce ţin de încercarea de a reorienta caracterul inert al construcţiilor, asumând totodată pe deplin efectul transformărilor şi al operaţiunilor în virtutea unui rezultat funcţional şi eficient. Grefele nu ţin de o estetică a aleatoriului, ci de o funcţionalitate precisă circumscrisă regimului corpului arhitectural asupra căruia are loc intervenţia. Mai mult, ele amplifică un contrast arhitectural care face ca spaţiul de viaţă sau de locuire să găsească expresii alternative de relaţionare cu contextul. Un fapt pe care proiectele prezentate aici îl exprimă foarte bine, indiferent de natura intervenţiilor operate. Şi poate tocmai acesta este atributul esenţial al grefelor arhitecturale – capacitatea lor de a se plia pe o multitudine de situaţii şi de a fi eficiente în regimuri diferite, demonstrând o dată în plus dependenţa mai sus-amintită de contextul operării acestora. Fie că este vorba despre grefe arhitecturale punctuale, care ţin de o construcţie specifică, fie că este vorba despre grefe urbane menite să anime o întreagă reţea de spaţii, eficienţa grefelor ţine de metodele de implementare şi de activare a nodurilor ce caracterizează şi delimitează construcţiile. Cu cât o grefă se poate „prinde” în mai multe puncte sau în puncte specifice de intervenţie, cu atât funcţionalitatea acesteia este mai mare, iar ţesutul construit poate fi regenerat mai eficient.

PROIECTE

1.NPS TCHOBAN VOSS – Musik – & Lifestyle Hotel nhow (Foto: © René Hoch)

Proiectul Musik & Lifestyle Hotel este un exemplu clasic de grefă cu caracter regenerativ. Suprapunerea modulelor formale ajută nu doar la crearea unor spaţii suplimentare, ci în primul rând contribuie la accentuarea tipologiei construcţiei prin apelul la o „cezură” între blocurile care formează complexul. Grefa este aici în acelaşi timp un element de legătură şi o informare a construcţiei. Suprafaţa de oglindire a consolei imprimă un caracter dramatic construcţiei şi accentuează liniile ansamblului. Grefa, care aici este formată tocmai prin suspendarea uriaşei console la 25 de metri deasupra pământului, are rolul de a accentua, prin contrast, coerenţa şi unitatea vizuală, păstrându-se însă într-un regim clasic de reinterpretare bazat pe conturarea precisă a formelor. Ceea ce trasează caracterul construcţiei este tocmai inserarea acestei volumetrii neregulate care deschide spaţiul. „Dialogul” între orientarea pe verticală a grefei şi reflecţiile pe care suprafaţa din aluminiu lucios le generează dau naştere unui spaţiu intermediar şi contribuie la accentuarea caracteriologică a ansamblului.

2.CENTRALA – Keret House (Foto: © Centrala)

Arhitecţii de la Centrala au reuşit prin acest proiect nu doar să creeze o grefă urbană, ci şi să expună totodată una dintre problemele cu care se confruntă condiţia actuală a spaţiilor de locuire. Construită într-un spaţiu îngust ce delimitează două blocuri, „casa” Keret pare în primul rând a fi o clemă spaţială, o inserţie, utilizarea cu maximă eficienţă a unui spaţiu de locuire altfel imposibil. Realizată cu ajutorul unui cadru tri-dimensional din oţel, construcţia se bazează pe o simplitate a cărei funcţionalitate evidenţiază două principii aparent contradictorii: pe de o parte o autonomie în ceea ce priveşte utilizarea apei, iar pe de altă parte dependenţa de sistemul energetic al clădirii învecinate. Or tocmai fuziunea acestor două principii este ceea ce face ca această grefă să fie, dincolo de caracterul revoluţionar şi inovator, una funcţională. Ea reprezintă o inserţie non-intruzivă într-un ţesut construit. Nu în ultimul rând, situaţia de construcţie pe care acest proiect o descrie contribuie şi mai mult la accentuarea funcţiei sale de grefă: dat fiind faptul că în Polonia codurile de construcţie nu prevăd astfel de situaţii şi condiţii, proiectul a fost înregistrat ca instalaţie de artă şi provoacă în continuare reacţii diverse datorate condiţiilor şi soluţiilor de construcţie. Şi aici, dialogul între forme, funcţii şi context traduce necesitatea de a gândi tot mai mult grefele în termenii unor soluţii punctuale de adresare a unor situaţii liminare, dar şi de a găsi metode urbane de sustenabilitate.

3.SERGE SALAT – Beyond the Vision (Foto: © Serge Salat_Didier Boy de La Tour)

Instalaţia imersivă creată de Serge Salat reprezintă o grefă vizuală, un instrument reflexiv de oglindire optică şi amplificare perceptivă. Structura complet închisă a instalaţiei este realizată din panouri de aluminiu aranjate în formă de fagure şi acoperite cu oglinzi. Structurile interioare adiţionale, gândite sub forma unor obiecte fractale, descriu ceea ce artistul numeşte o „călătorie mistică”, care funcţionează ca o structură de stimulare perceptivă. Grefa vizuală funcţionează aici tocmai ca accentuare a structurilor care scapă percepţiei imediate, ca surplus perceptiv. Straturile oglindite descriu nu doar o geometrie abstractă, ci în primul rând o geometrizare a vieţii. Pattern-urile de mişcare schimbătoare descriu totodată o condiţie perceptivă bazată pe manipularea spaţio-temporală a elementelor şi pe virtualizarea realităţii perceptive imediate. Grefa devine aici un agent vizual de hiper-stimulare, o metodă de a vedea peste vizibil, de a suprapune şi oglindi la infinit straturile vizuale ce compun câmpul nostru imaginal. Ficţiunea este aici în egală măsură vizuală şi arhitecturală, câmpul perceptiv fiind posibil doar prin hiper-arhitecturarea vizualităţii. Contextul creează aici o reţea infinită de spaţii oglindite.

4.ATELIER ARCHITECTS – Evolo/Ruralscraper, The Rural Skyscraper (Foto: © Atelier Architects)

În anul 2011, proiectul Evolo/Ruralscraper al biroului Atelier Architects din Budapesta s-a aflat printre finaliştii de la International Open Ideas Competition. Ideea proiectului, pornită de la o statistică potrivit căreia până în anul 2050 aproximativ 70% din populaţia globului va trăi în zone urbane, accentuează tocmai abandonul zonelor arabile. Grefa este aici o încercare de a aduce principiul şi metodele de cultivare în inima urbanităţii şi de a „grefa” vertical forme rurale. Aparenta simbioză între natură şi construcţie are loc pe mai multe niveluri, însă întreaga situaţie a ansamblului se bazează pe o raportare spaţială verticală, unde diferitele spaţii cum ar fi fermele, piaţa sau localurile sunt grefate pe întreaga suprafaţă verticală a complexului. Maşinile agrare, sistemele de ventilaţie şi de acces, precum şi sistemele de susţinere a pământului cultivat sunt gândite în oglindă, astfel încât zgârie-norul rural poate uza de două suprafeţe oglindite de cultivare, care beneficiază de energie solară constantă şi sisteme energetice regenerative. Dincolo de a fi un manifest politic şi economic, proiectul este în egală măsură un manifest formal „grefat” pe noile condiţii urbane de viaţă. Grefa reprezintă o soluţie de regenerare a ţesutului construit, iar ideea interacţiunii cu corpul-gazdă devine o veritabilă proteză a construcţiei, care se pierde în spatele dinamicii naturale a cultivării. Pământul cultivat se grefează pe spaţiul construit pentru a accentua principiul sustenabilităţii naturale şi a eco-sistemelor urbane.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0