Gubei Promenade
Cu o lungime de 700 de metri şi o lărgime de circa 60, promenada creată în inima unui cartier înstărit al Shanghaiului oferă un hiatus mult dorit în ritmul alert al celei mai mari metropole chineze. Proiectul a fost făcut posibil prin acordul extraordinar al primăriei de a converti o porţiune dintr-o arteră auto în spaţiu verde, pentru a contrabalansa dezvoltarea frenetică a oraşului. Pietonalul rezultat este elementul central al unei noi zone rezidenţiale construite în Gubei – un cartier animat al districtului Changning, locuit cu predilecţie de tineri profesionişti şi familii din afara ţării.
Shanghai cu greu poate fi numit un oraş al flaneurilor şi derivei; cel mai adesea este perceput ca un angrenaj urban inescapabil, care se extinde cu viteze fără precedent. Cu o populaţie de (mult) peste 23 de milioane de locuitori în 2010, oraşul a crescut în decada precedentă cu o rată de 37,5%. Este de la sine de înţeles că, în pofida unei suprafeţe în expansiune, densitatea reprezintă o problemă. Cu toate acestea, atât municipalitatea, cât şi rezidenţii sunt din ce în ce mai conştienţi de importanţa prezenţei unei infrastructuri peisagere, atât din punct de vedere ecologic, cât şi social, medical şi, nu în ultimul rând, speculativ – având în vedere efectul spaţiilor verzi asupra preţurilor imobiliare. În afară de asta, Shanghai are deja o serie de străzi pietonale care s-au bucurat întotdeauna de popularitate. Acest amestec de factori a contribuit la iniţiativa care a produs promenada realizată de SWA Group.
Având o suprafaţă de numai 4,6 hectare, pietonalul nu reprezintă tocmai un Central Park (care, prin comparaţie, măsoară 341 de hectare), dar este considerat o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea traiului celor 17 000 de localnici din turnurile de peste 20 de etaje care îl flanchează de ambele părţi. Situl liniar face legătura între bulevardul Gubei la vest – o arteră comercială majoră către care se deschide cu un buffer plantat şi o piaţă monumentală – şi o stradă rezidenţială la est. Alte două îl împart în intervale egale, marcate de câte o „folie” arhitecturală. Deşi intenţionat ca un refugiu din agitaţia intensă a oraşului, pietonalul abundă în programe care îl menţin activ pe tot parcursul zilei – pieţe, cafenele, fântâni, terase, un amfiteatru – şi absorb fluxurile de clienţi ale parterelor comerciale din lungul său.
Designul pietonalului se adresează în primul rând comunităţii locale, formată în majoritate din expaţi şi familii tinere. Pentru a facilita interacţiunea şi socializarea, activităţile comerciale, galeriile şi restaurantele sunt gândite cu minime diferenţieri între interior şi exterior, în aşa fel încât să genereze o continuă împletire a fluxurilor pietonale. Fâşiile de paviment cu design grafic fluid şi mobilierul urban din policarbonat translucent, anume conceput pentru proiect, concură la crearea premiselor pentru ceea ce Jan Gehl numeşte „întâlniri întâmplătoare”. Între părinţii şi bunicii care păzesc locurile de joacă de pe bănci, vârstnicii care fac tai chi în grădini şi copiii pe role, spaţiul pietonalului devine, în pofida mediului urban, curtea din faţă a locuinţelor care-l înconjoară.
Arhitectura peisageră combină elemente moderne cu cele derivate din clasicismul francez şi tehnologii sustenabile. În afară de variaţie scalară, caracter sezonier şi bogăţie biologică, spectrul vegetal contribuie la reducerea insulei de căldură specifice mediilor urbane cu circa 2-3 grade Celsius. În acelaşi timp, promenada introduce metode de epurare biologică a apelor pluviale, şanţuri de oxidare şi vegetaţie absorbantă – un habitat ideal pentru păsări, insecte şi amfibii. Acestea sunt sprijinite de pavimentul poros care permite infiltrarea apei, îmbunătăţind funcţionalitatea suprafeţelor de mers. Aliniamentele înalte de arbori ginko asigură tranziţia dintre efectul canion creat de turnurile înconjurătoare şi scara intimă a grădinilor de-a lungul promenadei. Arborii de camfor, pe de altă parte, se îngrijesc de prezenţa perpetuă a unui filtru verde, care obliterează cenuşiul urban. La urmă sosesc cireşii, meniţi să adauge farmec sezonier. Pentru a se adresa tuturor simţurilor, peisagiştii au inclus şi plante parfumate, precum măslinii dulci, ale căror flori minuscule împrăştie miros de caise şi piersici în pârg.