Henning Larsen Architects
După ce şi-a terminat studiile de specialitate în Statele Unite ale Americii, danezul Henning Larsen şi-a înfiinţat propriul birou de arhitectură în 1959. A ales să renunţe la o promiţătoare colaborare cu deja celebrul atunci Arne Jacobsen pentru a-şi forma o echipă nouă, curioasă şi dornică de experiment şi inovaţie. Iar în acest demers l-au ajutat foarte mult anii petrecuţi ca profesor la Academie, dar şi experienţa curatorială şi editorială cu proiectul „Skala”.
De-a lungul anilor, Henning Larsen a semnat numeroase proiecte importante, unele deja emblematice pentru Danemarca precum cartierul rezidenţial Dalgas Have, Şcoala de afaceri din Copenhaga, Universitatea IT şi, mai nou, Opera din Copenhaga. Treptat, activitatea firmei daneze a început să acopere zone din întreaga lume, această deschidere către internaţional fiind şi una dintre caracteristicile majore ale Henning Larsen Architects, din 2001, un parteneriat între Larsen, Mette Kynne Frandsen, Louis Becker, Peer Teglgaard Jeppesen, Troels Troelsen şi Lars Steffensen. Nu întâmplător, firma cu aproape 140 de angajaţi are sediul în coloratul cartier Vesterbro din Copenhaga, având în vecinătate un croitor libanez, un restaurant coreean, un supermarket japonez, un club salsa şi un salon de frumuseţe african. Acest mediu transpune la nivel urban diversitatea din cadrul biroului de arhitectură, dar şi varietatea tipurilor de proiecte şi cea a localizării lor.
Printre cele mai faimoase proiecte internaţionale deja realizate se numără Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada Danemarcei din Arabia Saudită şi Universitatea Freie din Berlin. Lista lor se completează însă în mod vertiginos: în 2006 şi la începutul anului 2007, arhitecţii danezi au demarat o serie importantă de proiecte ample, ce îmbină funcţionalitatea cu abordări vizionare ale spaţiului urban şi demonstrează o foarte bună înţelegere a fiecărui context cultural.
La Amsterdam, le-a revenit responsabilitatea de a elabora un masterplan pentru noul cartier Zuidas, situat aproape de centru, în imediata apropiere a unor mari sedii de birouri şi centre comerciale, şi traversat de una dintre cele mai aglomerate artere ale oraşului, legătură cu aeroportul Schipol. Cu o suprafaţă de 2,5 kmp, noul cartier va deveni până în 2023, traversând mai multe etape, un punct de reper al Amsterdamului, cu mai mult de 9 000 de noi unităţi rezidenţiale şi multe locuri de muncă. Proiectul celor de la Henning Larsen se distinge prin creativitate şi prin pragmatism în acelaşi timp, succesul datorându-se în primul rând abordării la scară umană a complicatului ansamblu.
Un alt proiect de mare anvergură este Universitatea din Reykjavik: scopul a fost de a aduna componente funcţionale disparate într-un mare complex situat în sudul oraşului, un pol urban care să atragă studenţi şi profesori din întreaga lume. Clădirea, ce se întinde pe aproape 90 000 mp, este concepută ca un orăşel circular, independent, cu propriile-i străzi, pieţe şi facilităţi. Din piaţa centrală, care găzduieşte cafenele, restaurante, galerii de artă, săli de sport, o librărie, o bibliotecă etc., se poate ajunge în fiecare departament, circulaţiile fiind atent studiate. La Tblisi, capitala Georgiei, Henning Larsen va realiza Centrul Naţional de Dans, o construcţie ale cărei volume au fost generate de poziţia pe panta de sud de pe malul râului Mtkvari. Pe o suprafaţă de 16 000 mp, vor fi cuprinse 12 studiouri de balet, un mic teatru, o şcoală şi spaţii de locuit, aranjate în terasă, cu un design ce trimite la arta dansului şi la turbulenţele apei din apropiere.
Noul Centru al Sportului din Gentofte va completa spaţiile existente cu o serie de facilităţi destinate sportivilor de elită, dar şi amatorilor: un patinoar, un stadion de fotbal, spaţii pentru squash, un centru de fitness, cluburi de sport, un hostel şi un restaurant. Toate aceste spaţii sunt unificate printr-o bandă ce parcurge întreg parcul, constituind la rândul ei suportul pentru activităţile de jogging, rollerskating, biciclism etc.
Ca să încheiem ciclic, de mare succes s-a bucurat şi masterplan-ul pentru cartierul financiar al Regelui Abdullah, propus pentru Riyadh, capitala Emiratelor Arabe. Noul cartier va armoniza tradiţiile urbane ale locului cu situaţia unei metropole moderne, oferind oraşului repere arhitecturale noi. Clădirile, ce vor oferi 75 000 de locuri de muncă, vor fi legate prin pasaje pietonale deasupra nivelului străzii, permiţând angajaţilor să se deplaseze rapid dintr-un loc într-altul.