Centrul Heydar Aliyev
Centrul Heydar Aliyev realizat de Zaha Hadid Architects este un exemplu de gentrificare cultural-formală. În ciuda pretenţiilor de a autentifica o relaţie fluidă de continuitate între interiorul clădirii şi piaţa în care este amplasată, proiectul este în mare parte tributar unui reţetar formal unde specificul cultural este mai puţin evident.
Intenţia de a părăsi registrul urbanistic şi arhitectural din Baku, marcat de caracterul normativ al modernismului sovietic, a generat aici o construcţie tectonică căreia nu-i lipsesc calităţile formale. Din contră, clădirea este o realizare impresionantă, a cărei expresivitate trădează o anumită eleganţă, în ciuda monotoniei formale.
Construit pentru a deveni nucleul programelor culturale din Azerbaidjan, centrul se îndepărtează de caracterul monumental al arhitecturii sovietice în intenţia de a exprima mai degrabă un registru sensibil şi o serie de spaţii evenimenţiale. Ceea ce arhitectura clădirii caută să exprime este o topografie specifică sitului, unde centrul ar funcţiona ca nod al peisajelor culturale. După cum afirmă arhitecţii, designul este înglobat contextului, fiind expresia posibilităţilor culturale de viitor ale naţiunii.
Cu toate acestea, ca multe alte proiecte realizate de Zaha Hadid, semnele de întrebare privesc tocmai felul în care arhitectura stabileşte un dialog cu un context specific. Toate ondulaţiile şi plierile formale ale designului au fost gândite pentru a transforma suprafaţa pieţei care delimitează parterul clădirii într-un peisaj arhitectural unde funcţiile conduc vizitatorul printr-o serie de spaţii interioare. Dacă clădirea a fost gândită pentru a anula diferenţa între obiect şi peisaj urban sau relaţiile dintre interior şi exterior, fluiditatea arhitecturală ţine mai mult de tehnologiile digitale decât de reperele culturale specifice regiunii.
Intenţia de a reinterpreta elemente arhitectonice islamice şi motive culturale specifice, de a reda spaţii non-ierarhice creează într-adevăr o continuitate în care distincţiile între elementele arhitecturale şi terenul pe care acestea îl ocupă se estompează; însă traduc o interpretare contemporană ale cărei nuanţe riscă să piardă din vedere tocmai parte din motivele culturale căutate. Pe de altă parte, meritul clădirii realizate de Zaha Hadid este tocmai încercarea de a ajunge la o nouă expresie arhitecturală a istoriei şi a felului în care aceasta se reflectă în societatea de astăzi şi iconografiile sale specifice.
Ambiţia autorilor de a crea o suprafaţă continuă şi aparent omogenă a necesitat înglobarea unitară a mai multor funcţii, logici de construcţie şi sisteme tehnice integrate în învelişul iconic al clădirii. Din argumentarea arhitecţilor aflăm că realizarea spaţiilor ample lipsite de coloane de susţinere, care permit vizitatorului să experimenteze caracterul fluid al interiorului, se bazează pe o serie de elemente structurale verticale încorporate în învelişul clădirii şi sistemul de pereţi cortină. Toate acestea reuşesc să creeze un spaţiu elastic înzestrat cu o neobişnuită plasticitate, unde spaţiul delimitează o serie de relaţii şi situaţii flexibile.