fbpx

House inside a Ruin. O nouă viaţă pentru o clădire abandonată din Cehia

Tânărul birou de arhitectură ceh ORA a răspuns provocării de a reabilita o clădire aflată într-o stare avansată de degradare, o fostă locuinţă rurală transformată, în timpul regimului comunist, în depozit de grâne. Acum, cu funcţiunea originală reinstaurată, casa are un interior modern, ce corespunde exigenţelor contemporane de confort şi sustenabilitate, în timp ce exteriorul lasă la vedere urmele istoriei sale.

Iniţial, structura era o ruină ce păstra numai zidurile de cărămidă şi acoperişul clădirii iniţiale, însă, în ciuda intervenţiei grosolane din perioada comunistă, ea reţinea o notă de grandoare datorită situării, felului în care se proiectează pe cer şi calităţii materialelor. Arhitecţii au dorit să păstreze aceste elemente şi să creeze, în schimb, un interior cu totul nou – o locuinţă contemporană în interiorul unei ruine.

house-inside-a-ruin-ora-boysplaynice-8

Într-o primă fază, toate compartimentările interioare ale casei au fost îndepărtate, iar layout-ul a fost regândit pentru a corespunde celui original, principala diferenţă fiind amenjarea a două niveluri în locul celor trei iniţiale. Goluri adiţionale au fost deschise în faţadă acolo unde a fost nevoie.

house-inside-a-ruin-ora-boysplaynice-9

Noul interior este izolat termic şi corespunde standardelor energetice actuale. O mare parte din grinzile structurale existente au fost integrate în plafoane sau folosite pentru consolidarea acoperişului. Un spaţiu ventilat separă vechea structură de cea nouă, iar ferestrele nu corespund întotdeauna golurilor de pe zidul vechi care, în unele locuri, pătrunde în interior. În ceea ce priveşte materialele, arhitecţii au folosit lemn de frasin, plăci de ciment, scânduri de molid, mozaic din sticlă, cărămizi şi blocuri ceramice cu izolaţie.

house-inside-a-ruin-ora-boysplaynice-10

Inima casei este reprezentată de generosul open space pe dublă înălţime ce integrează living-ul, spaţiul de gătit cu insulă şi masa de dining şi este dotat cu o sobă din teracotă, o amintire din alte vremuri. Scările conduc către zona de noapte, unde fiecare dormitor are baia sa proprie.

house-inside-a-ruin-ora-boysplaynice-7

Grădina ce înconjoară casa a fost amenajată pentru a apărea ca o extindere a peisajului înconjurător, devenind astfel elementul de legătură dintre casă, vecinătăţile sale şi contextul natural.

PROIECT: ORA, arh. Jan Hora, arh. Barbora Hora, arh. Jan Veisser; COLABORATOR: arh. Tomáš Pospíšil; AMENAJARE PEISAGISTICĂ: Štěpánka Černá; FINALIZAT: 2020

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0