fbpx

Igloo de 13 ani

De obicei, tipul acesta de texte îl abordam la începutul anului, atunci când, după letargia digestivă a perioadei celei mai puţin macre a anului, trebuia să îmi promit, post festum, că viaţa are sens şi că merită efortul. Sau în luna aniversară, noiembrie pe numele ei, când fie mai schimbam câte ceva, fie anunţam ceva nou, fie făceam vreun soi de bilanţ cu bune şi rele şi mă angajam să ne angajăm în continuarea luptei de casă.

Text: Bruno Andreşoiu

Anul ăsta, însă, calendarul nostru tradiţional va fi fost alterat de evenimentul neobişnuit ce se va fi desfăşurat în martie. Observaţi, vă rog, timpul verbelor, misteriosul viitor anterior, cel mai util pentru a descrie un eveniment viitor ce va fi de domeniul trecutului când se vor citi aste rânduri. Vom fi făcut deci o expoziţie care să aniverseze 13 ani de când, sub titulatura iniţială de Habitat apărea ulterioara revistă Igloo, şi de când, de asemenea sub diverse nume şi echipe, am început să producem lucruri care se vor numi peste veacuri arhitectură.

Expoziţie deci, sub inspirata şi generoasa titulatură de igloo – 13 ani de arhitectură, punând laolaltă cele două direcţii din care am frecventat arhitectura în aceşti ani: editarea şi proiectarea. Nu-mi dau seama dacă e mult sau puţin, bine sau nu chiar, dar poate că tocmai de aceea o retrospectivă a lucrurilor pe care le-am făcut poate fi binevenită. E, cred eu, sănătos ca din când în când să priveşti puţin şi înapoi, să vezi de unde ai pornit şi cât ai mers, ca să-ţi poţi evalua traseul parcurs, dar şi destinaţiile viitoare. {i dacă vorbim de începuturi, am să reiau câteva rânduri din textul aniversar al revistei, în care încercam să croiesc, apofatic şi vesel totodată, hainele în care urma să se îmbrace destinul nostru editorial. Iată cum sună finalul editorialului din noiembrie 2001 (revista numindu-se pe atunci, după cum am mai spus, Habitat. Tehnici de autoapărare împotriva pseudoarhitecturii şi pseudoartei):

(…) Mai bine însă decât prin orice explicaţie sau amănunte privind conţinutul revistei, cred că putem încerca să ne definim viitoarea identitate prin ceea ce cu siguranţă NU veţi găsi în paginile revistei HABITAT. Adică aici, oricât aţi căuta, NU veţi găsi:

Mileuri pe televizoare
Marmură în camere de 12 mp
Vizoare de uşă cu cap de leu
Stalactite de ciment în jurul lustrei (…)
Carpete cu Răpirea din Serai şi poze matrimoniale deasupra patului nupţial
Baluştri „clasici” în arhitectura contemporană, turnuleţe şi fresce cu merţanul sau câinele preferat
Etc. etc. etc.…
…decât poate în glumă…

Iar în glumă cu siguranţă au fost, căci din toate acestea şi multe altele asemenea şi-au tras esenţa rubricile Marca K şi Balustrul Maro, pe care cei care au deschis televizoarele mai târziu nu au cum să le cunoască.

La un an de la acest text istoric, revista îşi schimba numele (în urma unei comunicări defectuoase cu OSIM, am pierdut marca Habitat) ca să devină ceea ce a rămas până în ziua de azi, adică igloo. Şi dacă tot m-am apucat de citate, voi relua şi un fragment din textul de restatutare a revistei, cu ocazia noului botez din noiembrie 2002:

Ce legătură poate exista între „arhitectura” arctică, îngheţată şi mediul românesc? De ce tocmai această locuinţă de gheaţă, atât de străină nouă, a fost aleasă drept simbol al unei reviste româneşti în care spaţiul construit joacă rolul principal? Şi, înainte de toate, ce este un igloo (iglu – în limba română)?

În primul rând, un igloo este un spaţiu construit. O calotă clădită din blocuri de gheaţă în care locuiesc oameni. Semisferic ca formă, cu o intrare ca un tunel, un igloo este, poate, cea mai simplă locuinţă pe care şi-o poate imagina cineva. Colibă sau bordei sau peşteră din gheaţă, pentru a construi un igloo nu ai nevoie decât de zăpadă. Orice tehnologie este superfluă şi orice înaltă specializare rizibilă. Furnizorii sunt inutili şi poncifele confortului derizorii. Cochilie sau carapace, fosilă efemeră a unui animal consubstanţial cu mediul, igloo este totodată o metaforă a adaptării şi a respectului pentru natură. Construit direct din solul pe care se ridică, igloo este simbolul relaţiei directe, profunde, neviciate tehnologic între om şi materie. (…) profund ecologic, igloo este anterior oricăror preocupări ecologice, anterior crizelor pe care lipsa de înţelegere a naturii le produce. Contemporan cu o umanitate atemporală, igloo adăposteşte un mod de viaţă atemporal. Un igloo este un spaţiu-adăpost esenţial, suficient, complet. În el, repet, trăiesc oameni.

Îmi amintesc că la evenimentul de relansare a participat şi o doamnă profesoară de geografie şi întrucâtva exploratoare, care a avut ocazia să locuiască de-adevăratelea într-un igloo.

Se pare că mirosul e adevăratul stăpân al spaţiului interior, pieile de animale, seul de focă sau balenă şi alimentele conservate contribuind în proporţii egale la poezia olfactivă a igloo-ului. Poate că de-aia nu ne-a fost nici nouă frică niciodată de mirosurile tari ale unor subiecte ce vor fi apărut prin revistă.

De-atunci încoace lucrurile au tot evoluat, ne-am extins şi diversificat activitatea prin editarea unui număr însemnat (pentru noi, bineînţeles) de cărţi, albume şi alte periodice, toate în legătură cu dragostea dintâi – arhitectura. Nu insist, pentru că lucrurile sunt publice, iar cei interesaţi să le vadă pe toate grupate pot veni să verifice la Galateca între 18 şi 28 martie.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0