fbpx

Igloo media a lansat Interioare din România 3

Un bun prilej de întâlnire la început de an, evenimentul de lansare a celui mai nou album din seria igloo best – Interioare din România 3 – a adunat, pe 21 ianuarie, în originalul pub Energiea mulţi dintre colaboratorii şi arhitecţii care au dat viaţă proiectelor din album, dar şi alţi prieteni pasionaţi de designul de interior. Cu sprijinul partenerului nostru pentru acest eveniment, Ytong, am petrecut o seară plăcută discutând despre noile tendinţe în domeniul amenajărilor interioare, dar şi despre provocările pe care le impune realizarea unui astfel de proiect oricărui arhitect sau designer.

Igloo media a lansat Interioare din România 3

Grija faţă de detalii, capacitatea de a îmbina arhitectura şi designul într-un mod armonios şi unitar, dar şi deschiderea beneficiarului spre a întelege rolul specialistului în amenajarea unui spaţiu sunt esenţiale pentru a garanta calitatea unui proiect de design interior. În noul album din colecţia igloobest, cel de-al treilea din aceasta serie dedicat interioarelor private, am selectat astfel de proiecte exemplare de amenajări, realizate în ultimii ani la noi în ţară.

Igloo media a lansat Interioare din România 3

Cele 13 proiecte prezentate poartă semnătura unor arhitecţi de succes care reuşesc să individualizeze spaţiile, adesea proiectând obiecte speciale de mobilier şi alte detalii. Sunt interioare de locuinţe ce privilegiază inovaţia şi dimensiunea estetică, fără a neglija însă confortul.

Igloo media a lansat Interioare din România 3

Alături de celelalte albume din colecţia igloo best, „Interioare din Romania 3” constituie un reper pentru cei interesaţi de domeniul designului de interior autohton.

Igloo media a lansat Interioare din România 3

Albumul este bilingv, română-engleză şi poate fi găsit în librăriile din ţară. Online poate fi comandat pe www.igloo.ro.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0