Imagine şi discurs în arhitectura litoralului românesc în anii 1960 şi 1970

Asemenea scenelor suprapopulate de personajele mitologiei greceşti din gravurile lui Antonio Fantuzzi, reprezentant al şcolii de la Fontainebleau, Litoral, filmul artistului Nicu Ilfoveanu, redă cu ajutorul peliculei reprezentarea iconică a litoralului estival – o intersecţie hao­tică de corpuri şi obiecte care alcătuiesc o realitate aparte, sezonieră. Conceput drept anticameră a expoziţiei Vederi încântătoare, lucrarea are un rol dublu, de care privitorul devine conştient după parcurgerea întregului traseu expoziţional. Pe de o parte, filmul reflectă asupra mitologiei create în jurul litoralului în anii ’60 şi ’70 în spaţiul românesc şi explorează funcţia aparte pe care vizualitatea a jucat-o pentru aparatul politic în transformarea proiectului de amenajare de la Marea Neagră într-un instrument eficient de promovare internaţională.

Pe de altă parte, intervenţia lui Nicu Ilfoveanu deschide un teritoriu de reflecţie şi analiză asupra raportului dintre trecut şi prezent, prin asocierea cadrelor contemporane cu coloana sonoră a unui reportaj din anii ’60. Chiar dacă ambiguu construită, această intersecţie între atunci şi acum, plasează arhitectura ca subiect-central, tăind acele cadre în care aceasta este surprinsă atât ca scenă / decor în care se mişcă mulţimea, cât şi ca imagine de sine stătătoare. Ca un tablou regizat al realităţilor socialiste, litoralul ascunde şi expune sensurile complexe ale întâlnirii dintre proiectul modernităţii postbelice şi „angajamentul social” al arhitecturii de loisir, dintre politicile de reprezentare ale turismului local şi caracterul excepţional al acestui laborator arhitectural în epocă. Sugerând integrarea arhitecturii timpului liber într-un sistem complex de reprezentare şi promovare a statului socialist, spaţiul central al expoziţiei Vederi încântătoare. Urbanism şi arhitectură în turismul românesc de la Marea Neagră în anii ’60-‘70 de la Sala Dalles din Bucureşti analizează funcţia obiectului de arhitectură ca imagine serială – reprodusă în materialele publicitare ale epocii (film, ghiduri turistice sau cărţi poştale) şi ca produs turistic „comercializat” atât în plan local, cât şi internaţional.

Vederi încântătoare este gândită de curatorii săi asemenea unei expoziţii-dosar, unde publi­cul este invitat să parcurgă un index de date, referinţe şi termeni-cheie, cu ajutorul cărora poate citi pe diferite voci / tonalităţi scena­riul litoralului. Conceptul curatorial urmă­reşte dubla angajare a arhitecturii litoralului în mecanica politică a momentului – credi­tând intern şi internaţional succesul noii ordini sociale şi politice – precum şi în fluxul ideatic al dezbaterilor arhitecturale de după război, sincronizând, prin ricoşeu, că­ută­rile arhitecturale locale cu cele ale moder­nităţii postbelice din spaţiul occidental. Trăsăturile aproape canonice ale litoralului românesc sunt oglindite de o serie de filme publicitare, produse de Studioul Cinemato­grafic Alexandru Sahia începând cu finalul anilor ’50. Comandate de către statul român pentru a face publicitate staţiunilor moderne nou-construite pe coasta Mării Negre, acestea proiectează în decorul seducător al arhitecturii un paradis turistic. Plajele însorite, facilităţile balneare moderne şi divertismentul turistic devin în epocă un eponim pentru ceea ce însemna o experienţă alternativă a realităţii socialiste. Printr-o asociere a detaliului de viaţă socială cu perspectiva de ansamblu asupra acestei ample dezvoltări, expoziţia reuşeşte să reviziteze cele mai importante produse ale programului de loisir de la Marea Neagră, plasând arhitectura în centrul unei culturi vizuale specifice epocii, esenţială deopotrivă în înţelegerea politicilor turistice locale şi a experienţei modernizării.

Traseul propus de curatori urmăreşte să pună în valoare caracterul dezvoltării şi rolul pe care l-a jucat practica arhitecturală de pe litoral în construirea unei imagini de succes a statului român. În acelaşi timp, expunerea unor cadre şi detalii arhitecturale, însoţite de comentariile arhitecţilor – formulate în epocă sau retrospectiv – reflectă asupra mecanismului raţional de construire a unei realităţi de tip Potemkin ce „a democratizat” modul de petrecere a timpului liber şi a transformat litoralul într-o zonă difuză de întâlnire între agenda modernităţii postbelice şi agenda politică locală. Urmărind relaţia de dependenţă dintre politicile statului român şi obiectivele modernităţii locale, expoziţia reflectă asupra angajării arhitecturii într-un proiect utopic, menit „să satisfacă nevoile sociale şi de trai mereu crescânde ale oamenilor muncii”. Astfel, raţiunile tehnico-economice se întâlnesc cu căutările în materie de limbaj arhitectural şi sistematizare urbană. Procesul rapid de „democratizare” a litoralului iniţiază experimentarea de noi tipologii hoteliere, cu volume raţionale şi structuri suple în cadre de beton armat şi ansambluri urbanistice cu zonări funcţionale şi spaţii publice ample ocupate de amenajări peisagistice. Programarea urbanistică face trimitere în mod direct la principiile Cartei de la Atena, la dezbaterile teoretice prezente în discursul arhitectural postbelic şi la soluţii tehnice şi materiale contemporane (sticlă, metal, structuri complexe din beton armat, sisteme de prefabricare).

Proiectul „Litoralul românesc” a constituit „momentul” sau „starea de excepţie” – o scenografie bine-instrumentată în care arhitectura îşi are propriul rol. Transformat într-o vitrină unde se proiectează un film cu final fericit, accesibil oricui, litoralul a constituit un spaţiu de experimentare de noi forme şi tehnici de construcţie, dar care s-a împotmolit în propriul miraj. Finalul litoralului reflectă aceeaşi uniformitate şi serialism prezent şi în oraşe. De aceea, la finalul traseului expoziţional sunt incluse o serie de două filme realizate în anii ’70 de artistul Ion Grigorescu, în două cartiere bucureştene, Balta Albă şi Colentina. Dincolo de conţinutul specific al proiectului, expoziţia Vederi încântătoare a încercat să propună o nouă citire a dimensiunii reale şi imaginare a modernismului postbelic românesc. Caracterul vizual / cinematic al amplei dezvoltări de pe litoral ne oferă un context bun pentru a discuta poziţia arhitecturii şi a arhitectului în acei ani, precum şi situaţiile de excepţie născute de structura poroasă a peisajului politic al momentului.