Imobil de locuinţe PTR
În prefaţa noului album din seria igloobest – „Locuinţe colective din România”, subliniam faptul că în condiţiile unei urbanizări intensive, generalizate, locuirea colectivă, unul dintre programele fundamentale ale arhitecturii contemporane, primeşte un rol aparte într-o strategie integrată de dezvoltare sustenabilă. Chiar dacă la noi în ţară nu putem încă vorbi de programe urbane majore şi coerente, interesul pentru stabilirea unor noi standarde în ceea ce priveşte locuirea colectivă, ba chiar pentru redefinirea ei a devenit din ce în ce mai vizibil în ultimii ani, atât din partea arhitecţilor, cât şi a dezvoltatorilor.
Contribuţia biroului ADN BA în această direcţie a fost deja recunoscută prin nominalizarea obţinută de proiectul MCN la Bienala de Arhitectură 2010 – un volum-peisaj, care leagă în mod inteligent spaţiile interioare de cele exterioare, pe cele construite de cele neconstruite, integrându-se totodată armonios în cartierul patriarhal Bucureştii Noi, dar şi prin diverse publicări şi interviuri. Chiar dacă mai puţin inovativ din cauza constrângerilor urbane stricte şi a unor considerente economice de fundal, imobilul de locuinţe PTR se înscrie în aceeaşi linie de proiecte care stabilesc repere puternice, de calitate, într-un context bulversa(n)t precum cel al Bucureştiului.
Pe o străduţă liniştită din spatele blocurilor bulevardului Titulescu, această clădire cu aer mediteraneean vine să completeze frontul construit eterogen, alcătuit din locuinţe înguste, de două până la patru niveluri. Deşi a avut ca punct de pornire un teren cu o geometrie şi orientare cardinală dificile, ce a presupus fundaţii la adâncimi diferite, proiectul a răspuns în mod inspirat provocărilor, oferind la final oraşului una dintre cele mai frumoase clădiri de locuinţe realizate în ultimii ani, în care se poate citi bucuria din gestul edificării.
Căutând un dialog discret cu vecinătatea, clădirea interpretează într-un registru personal anumite caracteristici ale acesteia – proporţii, tipologia acceselor, elemente de mediere cu exteriorul, modalităţi de reliefare a profunzimii terenurilor. Spre exemplu, pentru a păstra o anumită transparenţă în profunzime, volumul se racordează (virtual) la înălţimea mai mare a zonei dinspre strada Cuza şi la o înălţime mai mare a viitorului front al străzii, aşa cum se prevede că va fi, lăsând posibilitatea privirii „prin” clădire de-a lungul terenului.
Mai urbană şi, implicit, mai „înghesuită”, locuirea în acest bloc se caracterizează, în comparaţie cu clădirea MCN, prin apartamente şi spaţii exterioare mai puţin generoase, însă arhitecţii au încercat să diminueze efectul prin crearea unei faţade mai consistente, cu multiple straturi, care oferă intimitate fără a micşora prea mult golurile. Un rol intermediar, de filtru, ar fi trebuit să-l joace şi arborele care exista pe limita de proprietate, însă, dintr-un exces de zel la realizarea structurii acesta a fost tăiat – unul dintre „sacrificiile” survenite pe parcursul celor 4 ani de execuţie a proiectului.
Circulaţia verticală este amplasată în centrul de greutate al sitului şi articulează două zone destinate apartamentelor, păstrând ideea de transparenţă a clădirii (are goluri pe ambele părţi). Cele dinspre stradă sunt mai lungi, cu expunere predominant N şi V, iar apartamentele orientate către spate, concepute pe două niveluri (dar modificate ulterior în perioada execuţiei), închid vizual perspectiva din stradă însă menţin transparenţa caracteristică ţesutului şi lasă să se ghicească mica grădină pe care o ascund şi care aparţine locatarilor de la parter.
Conştienţi de importanţa elementelor naturale, simple, pentru a oferi intimitate şi confort veritabil locuirii, arhitecţii au acordat o atenţie deosebită iluminării interioarelor: pe lângă vitrajele mari, există un sistem flexibil de umbrire care poate fi ajustat în funcţie de momentul zilei, dar şi în funcţie de stările de spirit ale locatarilor.
La final, proiectul se prezintă ca un exemplu de mediere, de valorificare inspirată şi înţeleaptă a unui context generând calitate urbană: „Bucureştiul este un mare amestec, un conglomerat neordonat şi uneori fără noimă. Dar asta îl defineşte. Nu cred că există un singur fel de a face bine, cred că important este să acceptăm oraşul şi să nu considerăm fiecare că trebuie să-l îndreptăm sau, la polul opus, să nu ne mai intereseze deloc, să îl neglijăm ori să-l sfidăm.” (Andrei Şerbescu)