Imobil de locuinţe str. Icoanei
O parcelă mică, însă minunat dublu-orientată către scuarul Bisericii Anglicane şi Grădina Icoanei. O clădire existentă, emblematică pentru începutul secolului trecut, cu faţadele simple, decorate cu frumoase detalii neoromâneşti. Tema de proiectare: imobil de locuinţe. Ce este etic să faci, ca arhitect, într-un asemenea caz?
Dimensiunile parcelei impun realizarea variantei cu un singur apartament pe nivel. Înălţimea de P+5 ar transforma volumul într-o „lamă”, un zid agresiv ridicat la marginea scuarului. Cum se poate îmblânzi, ca impact urbanistic, această clădire? Soluţia adoptată de arhitecţi este una cu tradiţie în arhitectura românească interbelică. Retrageri succesive faţă de ambele faţade de pe colţ, deconstruirea volumului prin schimbarea materialelor şi a culorilor, sublinierea liniilor orizontale, calme, ale balcoanelor şi cornişelor, totul cu respectarea reverenţioasă a ritmului plin-gol dictat de clădirea existentă P+1, a cărei faţadă a fost păstrată şi restaurată cu atenţie şi gust.
Limitarea materialelor la cele două simboluri ale locului – tencuiala albă, tipică pentru toate clădirile ante- şi interbelice, şi cărămida roşie care acoperă în totalitate Biserica Anglicană – este o alegere asumată care contribuie la asimilarea volumului înserat.
Menţinerea streşinii şi a primei părţi din învelitoarea clădirii vechi întreţine atmosfera plăcută a străzii şi caracterul rezidenţial, intim, al zonei. De la nivelul trotuarului, planurile faţadelor retrase aproape că nu se observă, streaşina încheind volumul în mod agreabil. Foişorul amplasat la inflexiunea volumelor – o bijuterie din punct de vedere al proporţiilor – şi orientat către intrarea în parc, este pus în valoare în mod atent prin restaurarea integrală şi detaşarea faţă de volumul principal. Alte mici detalii reiau şi continuă principiile arhitecturii tradiţionale: solbancurile ferestrelor noi sunt decroşate asemenea celor neoromâneşti de la parter şi etaj, într-o formă stilizată; tâmplăriile aceloraşi ferestre sunt împărţite în zone vitrate mai mici, balustradele teraselor sunt realizate din elemente metalice subţiri în aceeaşi idee cu balconul din fier forjat de pe colţ; intrarea în clădire este marcată de o copertină şi o jardinieră exterioară.
Apartamentele de patru şi cinci camere sunt generoase şi beneficiază de tot confortul spaţial şi funcţional, fiind triplu orientate – către cele două străzi şi către Grădina Icoanei. Proporţia plin-gol din faţadele de la stradă, în mod evident favorabilă plinului, a sugerat amplasarea dormitoarelor spre scuar, în timp ce zona de zi, cu vitraje de mari dimensiuni, este îndreptată spre parc. Balcoanele franţuzeşti ale living-room-urilor, cu acelaşi parapet din montanţi metalici filiformi, permit continuarea vitrajului până la pardoseală, chiar dacă nu există o terasă propriu-zisă.
Orientarea relativ atipică – dormitoarele spre stradă şi zona de zi spre parc – are două explicaţii, şi anume caracterul liniştit, aproape pietonal al celor două străduţe, respectiv atractivitatea deosebită a Grădinii Icoanei, de care ar fi fost păcat să se bucure numai anumiţi membri ai familiei. În acest fel, cu spaţiul de zi deschis către arborii înalţi ai parcului, fiecare dintre locuitori simte şi respiră aerul proaspăt şi priveliştea relaxantă.
Definitorie pentru imobilul de locuinţe este imaginea oferită scuarului Bisericii Anglicane: un colaj frumos proporţionat între planuri de diferite vârste şi texturi, cu accente pitoreşti şi prim-planuri vegetale, între elemente noi, însă discrete, vechi, însă expuse cu mândrie, totul ca fundal al unuia dintre primele spaţii publice create în demersul de recuperare a oraşului – strada Arthur Verona şi scuarul Bisericii Anglicane.