În căutarea ataraxiei contemporane pe insule calme: Casa del Volcan, Lanzarote, Insulele Canare

Posibilitatea unei insule… fără legătură imediată cu romanul scriitorului Michel Houellebecq, insula și posibilitatea ei mă duc cu gândul la emoții ce s-ar putea apropia de conceptul de grecesc de ataraxia. Acea stare de liniște, calm și seninătate pe care ne-o tot dorim, dar pe care o atingem în treacăt. Insulele și a lor simbolică și lentă plutire ar putea fi oaze de ataraxia, un deziderat pe care l-am putea nuanța, dincolo de beneficiile călătoriei în sine, cu bucurii estetice și gastronomice. Trei insule, trei ocazii de a găsi spații senine, înconjurate de mări sau oceane. Marea Egee, Mediterana și Oceanul Atlantic, contemplate din trei astfel de locuri în care ne-ar plăcea să încercăm să regăsim și să simțim ataraxia.

Aflate mai aproape de țărmurile africane decât de Europa, insulele Canare sunt acest paradis al reliefului vulcanic și al unei naturi care știe să se insinueze pe culmi montane și printre casele albe cu siluete organice. Dintre ele, Lanzarote este probabil printre cele mai aride, vulcanice, cu un relief asemănător unei imaginare aterizări pe Marte, sau Lună, după gust.

FCM (2)

Insula, pe care scriitorul portughez José Saramago și-o alegea drept casă ai ultimilor ani, privind mereu către apele Oceanului Atlantic, a constituit începând cu anii ’60 și până la moartea sa, în 1992, fertilul teren de joacă al arhitectului și pictorului César Manrique. Viziunea acestuia despre natură și artă avea să marcheze și să modeleze pentru totdeauna impresionantul peisaj al Insulelor Canare și mai ales pe cel din Lanzarote. Pentru a înțelege dimensiunea impresionantă și viziunea artistică care l-au făcut pe Manrique să convertească Lanzarote dintr-o mică insulă vulcanică ocolită de turiști într-o atracție mondială, o vizită la prima dintre cele două case ale artistului este o călătorie fascinantă.

IMG_5855

Casa del Volcan din Tahíche, prima dintre cele două case pe care artistul și le-a construit pe insulă și actualmente sediu al Fundación César Manrique, a fost ridicată de artist la finalul anilor ’60 după întoarcerea lui definitivă din America și este conturată pe un relief vulcanic modelat de lava rămasă în urma erupțiilor din secolul XVIII. Cei 3 000 de metri pătrați ai proprietății care se etalează pe o fermă de 30 000 mp sunt un splendid exemplu de arhitectură inspirată de tradiție și natură. La nivelul inferior al casei, cele cinci bule vulcanice și tunelurile săpate în lavă alcătuiesc un labirint special în care camere de relaxare, piste de dans sau perne fantezie și opere de artă îndeamnă la calm și voluptate.

IMG_5883

Peste tot și mai ales în spațiile exterioare (zona piscinei, grădina) ochiul atent la detalii peisagiste alătură luxuriant palmieri zvelți și suculente care se ivesc printre vase tradiționale și murale colorate. A nu se rata nici cea de-a doua casă-muzeu a lui César Manrique din Haría și nici restul spectaculoaselor construcții ale sale (Jameos del Agua, Mirador del Río, Jardín de Cactus, restaurantul din Parcul Național Timanfaya, Casa-Museo del Campesino).

Articol publicat în igloo #203 / august-septembrie 2021 / New Tech / Rubrica #DEGUSTBUN

igloo_203-shop