În cruciş şi-n curmeziş

Privind casa, te poți întreba, încercând a reconstitui demersul arhitectural: ce-a fost mai întâi, faţada sau planul, partiul insolit sau decupajul volumelor, varietatea finisajelor sau parcimonia detaliului, plinul sau golul? Cu alte cuvinte, oul sau găina? Pentru că, asemenea altor creaţii care vizează perfecţiunea – vezi Oul primordial al lui Brâncuşi, Oul dogmatic lui Ion Barbu şi, nu în ultimul rând, capodopera zămislită cotidian de măria sa găina – diversele părţi se combină inextricabil într-un produs unitar.

Text: Cristian Brăcăcescu
Foto: Cosmin Dragomir

Construcţia se aşază bine pe amplasament. Riguros paralelă cu limita din spate a proprietăţii, la distanţa prescrisă de norme, se deschide pe celelalte trei laturi cu diverse retrageri prin care spaţiul curţii pătrunde adânc în interior, se ramifică şi se articu­lea­ză, atât în plan orizontal, cât şi pe verticală.

Examinată din exterior, de jur-împrejur, nimic nu vădeşte existenţa a două unităţi locative; poate doar prezenţa discretă a două accese auto. Pare dintr-o bucată, deşi con­ţine două duplexuri cuplate. În contrast cu geometria liberă a faţadelor, planurile celor două niveluri au o simetrie bine definită. Dar dacă parterul are o axă de simetrie transversală, etajul e ordonat în raport cu o axă longitudinală de simetrie – şi aceasta e principala caracteristică a proiectului, care, tratată consecvent şi ingenios, îi conferă personalitate. Scindarea volumelor de la etaj creează două faţade suplimentare, în miezul casei. Împreună cu schimbarea de axe, dă autono­mie şi intimitate celor două locuinţe unifamiliale găzduite pe un teren comun.

Intrările, retrase adânc pe faţadele laterale, nu se percep simultan. Livingurile sunt am­pla­sate spre stradă. Au câte doi pereţi liberi, complet vitraţi, a căror orientare virează simetria planului, printr-o simplă răsucire, către aspectul asimetric al faţadelor. Între aceste încăperi, cele mai ample, partea centrală a parterului e liberă. O terasă largă se adânceşte până sub curtea interioară, volum de penumbră amplificată de fundalul placat cu ardezie neagră. Pe latura opusă străzii sunt grupate dotările utilitare: centrală termică, spălătorie, grup sanitar, bucătărie, loc de luat masa.

Camerele de la etaj – dormitoare, băi, hobby – sunt accesibile prin scări interioare, din living. Ritmate şi evanescente, treptele de lemn plutesc separat între podeaua parterului şi nivelul superior. Balustrada de sticlă a scării, perfect transparentă, se continuă de-a lungul supantei, asamblând – vizual – spaţiul de sus cu cel de jos. Aceeaşi imaterialitate a sticlei mărgineşte şi terasele de la etaj, spre curtea interioară.

Atât la interior, cât şi pe faţade, volume strict ortogonale se confruntă într-un dialog viguros, subliniat de netezimea suprafeţelor, de jocul net al texturilor – tencuială, piatră, sticlă, lemn – şi de contrastul cromatic: alb-negru. Dominanta compoziţiei o constituie volumul dinspre stradă al etajului, ieşit cu aplomb în consolă pe trei direcţii şi aşezat pe nimic – dacă putem numi astfel golul central şi vitrajul parterului. Lumina, care curge zenital în curtea interioară şi se strecoară printre volume sau pe sub casă, e folosită cu abilitate drept material de construcţie.