fbpx

Inn Residence: Dinamism cu aer retro

Care este elementul definitoriu al unei amenajări interioare?
Dincolo de calitatea materialelor, ochiul atent și inspirat al arhitectului care aranjează, ca într-un puzzle, obiecte cu design special sau de provocările rezolvării spațiului, profilul celor care vor popula spațiul respectiv este elementul cheie al demersului. În cazul acestui apartament situat în zona de nord a Bucureștiului, profilul mai sus-amintit a reprezentat una dintre principalele provocări.

Fiind destinat închirierii, spațiul a cerut de la duo-ul arhitect-beneficiar un exercițiu de imaginație: cum va fi și ce interese va avea viitorul locatar?
Alegerea a fost cea a conturării unui interior fluid și dinamic care are atât avantajul generozității spațiului, cât și pe cel al vederii către pădure. Dimensiunea spațiului a ajutat decizia unui fundal în tonuri închise, în living, care mizează pe sugerarea intimității. Livingul este centrul mai multor puncte de interes, zona de relaxare intersectându-se cu cea de dining și cu bucătăria. Oglinzile ovale, plasate strategic, contribuie la reflectarea mobilierului dinamic. Tot dinamism oferă și paleta coloristică a obiectelor de mobilier care au fost selectate și pe criterii ludice: fotoliul Amoebe de la Vitra, canapeaua Tip Toe de la Sancal, masa Snaregade de la Menu, lampa Formakami de la Andtradition, fotoliul Spun de la Magis etc.

(C) 2018 cosmindragomir.info | all rights reserved

Corpurile de iluminat, diverse, privilegiază iluminatul de accent, iar orientarea dublă a ferestrelor aduce abundența luminii naturale. Pieselor de mobilier cu design contemporan le-au fost alăturate elemente vintage pentru a nuanța spre atemporal ambientul. Bucătăria, în zona căreia s-a optat pentru placarea cu terazzo, este minimalistă ca prezență și mizează pe calitatea materialelor și a electrocasnicelor alese. Dinamismul livingului este „îmblânzit” în zona de noapte.

Finisajul ales pentru pereții din dormitor este tinciul, iar nuanțele neutre sunt completate aici de materialele naturale. Patul cu cadru minimalist, industrial, devine un epicentru înconjurat de câteva obiecte de mobilier și decorative care lasă să respire spațiul: un scaun, o comodă etc. Dominante, aici, la capitolul textile, sunt nuanțele de albastru care apasă pedala evaziunii și a relaxării.

(C) 2018 cosmindragomir.info | all rights reserved

Apartamentul își așteaptă astfel, într-un decor al unui bun gust asumat și nuanțat prin detaliile designului, viitorii locatari.

PROIECT: Amenajare de interior; AMPLASAMENT: București; ARHITECT: Bogdan Ciocodeică; COLABORATOR: Ștefana Costraș; FINALIZAT: 2018

Articol apărut în igloo 184 iun-iul 2018

template_sitefb_revista-20

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0