Iulius Mall, Timişoara
„Shopping-ul este poate ultima formă de activitate publică. Printr-o diversitate de strategii de asediu, shopping-ul a putut să colonizeze – ba chiar să înlocuiască – aproape fiecare aspect al vieţii urbane. Centre istorice, suburbie, străzi, şi acum şi gări, muzee, spitale, şcoli, internet, toate sunt din ce în ce mai mult configurate ţinând cont de mecanismele şi spaţiile shopping-ului. (…) Oraşul european tradiţional a încercat la un moment dat să reziste shopping-ului, dar astăzi nu este decât un vehicul pentru stilul consumerist american.” (Rem Koolhaas, „Mutations”)
Într-o ţară precum România, în care locuitorii au fost ani de-a rândul privaţi de libertatea de a alege, mirajul şi frenezia cumpărăturilor nu puteau să „acţioneze” decât cu şi mai multă violenţă. Supermarket-urile, hypermarket-urile şi mall-urile şi-au găsit loc cu uşurinţă în marile oraşe şi nu numai, lăsându-se asaltate de mulţimile de oameni dornici să vadă, să cumpere şi să se facă văzuţi. În lipsa unei viziuni urbanistice coerente, în Bucureşti, mall-urile s-au aşezat în ţesutul oraşului exclusiv după criterii economice, generând, la anumite ore şi la sfârşit de săptămână, puncte critice, sugrumate din punct de vedere al traficului. În plus, sub presiunea profitabilităţii, arhitectura lor a fost cel mai adesea gândită „la metru”, înscriindu-se astfel în şirul – nesfârşit? – al spaţiilor de consum standardizate.
Nu ştiu dacă exemplele mai puţin fericite ale Bucureştiului sau pur şi simplu o viziune mai complexă asupra fenomenului i-au determinat pe investitorii din Timişoara să apeleze la un arhitect de renume atunci când s-au hotărât să construiască un mall. Cum el însuşi mărturisea într-un interviu recent, când a primit propunerea de a realiza mall-ul, Radu Mihăilescu s-a speriat de amploarea proiectului şi „s-a ascuns vreo două săptămâni”, dar apoi a acceptat provocarea. Un arhitect rafinat al spaţiului privat, Radu Mihăilescu s-a remarcat prin traseele deosebite ale caselor pe care le-a proiectat şi prin detaliile amănunţit elaborate. Deşi declară că a gândit mall-ul în primul rând ca pe un proiect urbanistic, iniţial la scară 1:500, din orice unghi sau punct ai privi ies în evidenţă tocmai această atenţie pentru detaliul minor, diversitatea aproape ameţitoare a spaţiilor, a texturilor şi a materialităţilor.
Mall-ul din Timişoara se desfăşoară pe o suprafaţă impresionantă aflată la capătul unui traseu pietonal major care parcurge oraşul pe direcţia nord-sud: complexul studenţesc la sud de Bega, esplanada Catedrala Ortodoxă – Operă, zonă resimţită drept centru al oraşului, oraşul istoric „Cetate” cu sistemul de pieţe: Piaţa Libertăţii – Piaţa Unirii – zona Mall. În doar cincisprezece minute, ajungi pe jos din centrul consacrat al oraşului la noul centru comercial, înconjurat de o uriaşă parcare „încastrată” în peisaj. Mulţi dintre arhitecţii timişoreni au privit cu ochi critici această exploatare lejeră a unui teren aflat în centrul oraşului, înclinând către o dezvoltare mult mai densificată a zonei. „Risipa” de spaţiu pe care o constaţi venind din centru şi traversând linia ferată ridică într-adevăr semne de întrebare, iar mall-ul se arată slab tocmai din perspectivă urbanistică. Intrând însă în alveola pe care o delimitează (şi care ar putea fi uşor transferată în altă locaţie), îţi dai seama că, printr-un proiect de arhitectură cu adevărat original, mall-ul lui Radu Mihăilescu reuşeşte să creeze un spaţiu public complex şi complet, ce se oferă vizitatorilor cu voluptate. Numeroasele deschideri, suprafeţele mari vitrate, întrepătrunderea circuitului interior cu cel exterior, diversele piaţete şi locurile de odihnă şi discuţii întreţin iluzia atrăgătoare a unui astfel de spaţiu public (în realitate, unul privat, oferind în schimbul cumpărăturilor plăcerea parcurgerii şi experimentării lui).
Arpad Zachi a numit la un moment dat proiectul lui Radu Mihăilescu un „anti-mall”. Eu aş îndrăzni să-l numesc un „super-mall”, pentru că exprimă prin fiecare detaliu calitatea pseudo-publică şi urbană a unui astfel de spaţiu, reuşind totodată să-i imprime accente de confort domestic. În acest ultim sens, negarea „cutiei negre” şi cultivarea programatică a unor trasee semi-labirintice sunt caracteristici nespecifice programului arhitectural comercial, aşa cum a fost el promovat de consumerismul american.
Mall-ul din Timişoara are o suprafaţă construită desfăşurată de 73 375 mp, distribuiţi pe trei niveluri generale şi pe o terasă circulabilă ocupată de construcţii de dimensiuni mai mici ce se constituie într-un al patrulea nivel parţial. Dispunerea spaţiilor se realizează pe axa est-vest, iar accesele de aprovizionare şi întreţinere se realizează pe desfăşurarea de nord. Întreaga construcţie este înconjurată de o parcare de 1 000 de locuri din care se accede direct la nivelul median al obiectivului. Arhitectul a specificat în mai multe rânduri că a dorit să nu accentueze dispunerea progresivă a spaţiilor pe verticală, ce dă senzaţia de efort de parcurgere, şi de aceea accesul principal se realizează la nivelul median, de unde se poate coborî către nivelul întâi, parţial îngropat, sau urcă spre nivelul al doilea.
O amplă rampă pietonală, dotată şi cu trotuar rulant, te conduce către atrium-ul deschis („încă afară – deja înăuntru”) de unde se realizează accesul către spaţiile interioare propriu-zise. Traseul interior sugerează străzi şi pieţe, distribuite într-un ritm susţinut şi înconjurate de dotări comerciale, de alimentaţie publică (baruri, cafenele, restaurante etc.) şi divertisment (bowling, biliard, săli de cinema, facilităţi sportive de întreţinere şi recreere). Legătura între cele trei niveluri generale ale mall-ului se realizează prin 10 escalatoare grupate în patru zone distincte, cinci lifturi, dintre care două panoramice, şi opt case de scară. Acestora li se adaugă o inedită scară exterioară ce permite accesul direct la nivelul terasei.
Spaţiul este cât se poate de deschis şi de luminos, lucru posibil pe de o parte datorită luminii naturale care pătrunde printr-o serie de luminatoare şi pereţi cortină, iar pe de altă parte materialelor vitrate folosite din plin în amenajare. Iar povestea continuă, pentru că este în pregătire o extindere a mall-ului, realizată tot de Radu Mihăilescu. Vom reveni…