Jocuri periculoase – The Killing of a Sacred Deer

Dacă ați văzut The Lobster, filmul care îi aducea regizorului Yorgos Lanthimos Prix du jury la Cannes în 2015, știți la ce să vă așteptați. Iar în The Killing of a Sacred Deer îl veți revedea și pe Colin Farrell, de data aceasta cu barbă, doctor respectabil, tată a doi copii și familist aparent fericit. Până într-o zi când…

Crescendo-ul unei frustrante neliniști se construiește din cadre calme și compoziții vizuale tăiate extrem de corect și coerent. Coloana sonoră cu reverberații simfonice și note de suspans contribuie din plin la amplificarea unei angoase care nu se va risipi nici dincolo de ultima scenă.

Prima scenă a filmului, close-up-ul unei operații pe cord, are menirea să ne introducă abrupt în epicentrul lumii chirurgului Steven (Farrell) prefigurând motivul pentru care un adolescent cu privire lunatică, Martin (Barry Keoghan), este din ce în ce mai prezent în viața doctorului. Scena imprimă deja filmului sentimentul unei respirații întretăiate.

the-killing-of-a-sacred-deer-613495l

Aparent perfectă, viața chirurgului cardiolog Steven – clinica, casa, frumoasa soție, Anna (Nicole Kidman) și cei doi copii, Kim (Raffey Cassidy) și Bob (Sunny Suljic) stă de la început sub povara unei apăsătoare artificialități. E vorba despre gesturi, interacțiune, raportare la ceilalți, dar mai ales la propriile lașități.

Minciuna se strecoară în ecuație când, foarte repede, apare în poveste Martin, tânărul a cărui relație cu doctorul intrigă până în punctul când în care acesta devine un fel de înger al răului, cu o poliță de încasat. Barry Keoghan are câteva scene cheie care rămân pe retină (cea în care mănâncă spaghete impasibil în timp ce îi explică Annei de ce răul pe care îl vestește familiei sale este la fel de firesc precum orele la care se grăbește să ajungă sau relația lui cu fiica lui Steven, Kim – bolnăvicioasă și tandră, în același timp – care are un punct înalt în momentul în care aceasta îi cântă piesa lui Ellie Goulding Burn sprijinită de un copac imens).

The Killing of a Sacred Deer este un izbutit balans între joc excelent (Kidman, Barry Keoghan, Raffey Cassidy), referințe mitologice și cinematografice (mitul Ifigeniei, Funny Games, Haneke), obsesii (se fac des referințe la mâinile lui Stephen). După cum este și o poveste care se înfige prin miez (a primit premiul pentru scenariu în 2017 la Cannes), dar și prin imagine în caruselul nostru emoțional. De văzut la Cinema Elvire Popesco.