Kitsch soft sau despre lucrul de mână

Oare lucrul de mână este kitsch?

Cusăturile făcute de femei, de-a lungul timpului, peste tot în lume, ce sunt?

Poate că lucrul de mână ține locul Artei în căminul mic-burghez.

Nu mă refer doar la decorarea prin coasere/brodarea unor obiecte utile, haine, ștergare, fețe de masă, pături etc., cât la realizarea acelora inutile, destinate doar să aducă frumosul în cămin, cum ar fi „păretarele”. Un fel de tablouri cu subiect moralizator, cusute linear, reprezentând flori, fructe și figuri umane cu un anumit arenal simbolic.

Acestea se puneau pe perete mai mult la țară (dar nu numai), în bucătărie, și cred că țineau locul tablourilor. Le consider desene cu o expresie grafică foarte frumoasă, pline de sentiment și umor. De altfel, în ultimii ani arta contemporană le-a răsfolosit atât la noi, cât și în lume.

Lucrul de mână. Mi se pare interesant cum aceste aparent lucruri fără rost, bucurii estetice pure, dar minore, poartă în denumirea lor – lucru – conotația cuvântului muncă. În germană Arbeit din Handarbeit, în maghiară kezi munka. În plus, tehnica în care bunica mea secuiancă lucra fețele de pernă cu un fel de lanț roșu se cheamă irasos kezi munka, în care irasos înseamnă și scriere!

O conotație interesantă – iată cum se mai scrie-coase istoria, istoria mică, domestică.

Acest kitsch soft, lucrul de mână, mi-a făcut viața plăcută față de kitsch-ul hard al caselor (mai ales țigănești) care au mutilat orașul meu de baștină, Lugojul.

Tristețea față de faptul că tot mai puține femei cos/brodează este egală cu furia pe care mi-o trezesc numitele case.

Dar ce pot să fac?