La Croitorie, pe strada Eforie

Strada Eforie are aer cinematografic. Toţi cei care vor să vadă filme alb-negru ori de festival nu trebuie decât să urce din Brezoianu sau să coboare dinspre Calea Victoriei pentru a ajunge la Cinematecă. La un pas înainte sau la un pas după Sala Eforie a Cinematecii, depinzând de sensul drumului fiecăruia, funcţionează de 50 de ani o croitorie. Unul dintre acele locuri care, alături de cizmării, feronerii, magazine de pălării și de toate celelalte ateliere de meșteșugari și meșteșuguri, compun (încă) identitatea cartierelor și a orașului. Ferestre mari, perdele albe care învăluie locul în mister la lăsarea serii, font clasic – CROITORIE, reluat pe geam.

După aproape o viaţă în domeniul croitoriei, doamnele Eugenia Apostol (croitoreasă de 40 de ani) și Lidia Velea (croitoreasă de 46 de ani) au trecut în tabăra antreprenoriatului. Croitoria le aparţine de doi ani și jumătate și, după cum îmi povestește doamna Eugenia, există un mic regret că nu au făcut acest pas mai devreme. La croitorie nu există momente de respiro. Oamenii intră și ies pentru retușuri, reparaţii. Hainele și istoriile celor care le poartă se amestecă pe mesele de lucru, pe umerașele de lângă cabina de probă, pe manechine învăluite în straturi – haine și memorie. O mașină de cusut așa cum se făceau odinioară, cu pedală și învelită în lemn e așezată lângă fereastră și aflu că o clientă a adus-o, oferind-o ca obiect de decor.

— Cum aţi ajuns la croitorie?
— Am studiat la școala profesională, la UCECOM.

Doamna Eugenia nu se oprește din lucru, în timp ce îmi povestește cum mașinile de cusut pe care le folosesc acum sunt destul de „tinere”, au în jur de 15 ani. Tot cam de 15 ani lucrează aici, în timp ce doamna Lidia este veterană, cu 25 de ani la activ în croitorie. Continuitatea unei munci care le place încă.

„Chiar nu aș putea face altceva”, îmi spune doamna Eugenia. „De 40 de ani fac croitorie. Dacă nu am plecat până acum…”

Muzica se aude dintr-un radio vechi, probabil ceva mai în vârstă chiar și decât mașina de festonat profesionistă care are vreo 35 de ani. În spatele radioului se conturează un perete cu o puzderie de papiote colorate, inima veselă a locului. Radioul a atras atenţia și unui fotograf aflat în vacanţă prin București, care și-a dorit să imortalizeze croitoria ce a apărut astfel într-o revistă din Berlin.

„La ei nu mai există”, îmi povestește doamna Eugenia.

Întreb de ucenici, de viitor, de ce cred că se va întâmpla peste niște ani cu această meserie:

„Probabil vor fi din ce în ce mai puţine croitorii. E o meserie grea și migăloasă și tinerii nu mai au timp și răbdare.”

Sper că timpul va avea însă răbdare cu atelierul de croitorie din strada Eforie și cu acest meșteșug al mâinilor care nu obosesc să coasă și să calce în cartierele prin care ne ducem vieţile.

Articol apărut în Banchiza Urbană 12 / primăvară 2019