Linie şi cuvânt

Virgil Preda este un fel de I.D. Sîrbu grafic. Reciproc, dacă, în loc să picteze, Virgil Preda ar fi scris, el ar fi fost probabil un I.D. Sîrbu. Nici unul, nici celălalt nu au acceptat să stea sub vremuri, s-au așezat alături de ele, au mers fiecare pe drumul lui. Vremurile au secat ca apele de câmpie, ei au săpat adânc și au rămas. La un moment dat, poziția aceasta se numea „disidență”. Nici unul, nici celălalt nu sunt celebri. Celebritatea vine din „multa”, nu din „multum”. Din câte știu eu, cei doi nu s-au întâlnit altundeva decât în principiile de viață. Principii simple, dotate cu rezistență de stejar.

Virgil Preda este mozaic de imagini pure, semne cosmice semănate pe Pământ prin mâna lui. Dincolo de epocă, de realism, de socialism. Pământescul îi era pretext, materie. Ceea ce îl interesa, ceea ce voia transmite era sarea pământului, esența de umanitate obținută cu preț greu.

S-a ivit, iată, clipa când linia lui Virgil Preda a întretăiat traiectoriile gândite de I.D. Sîrbu, într-un loc spânzurat în furca timpului, la Petrila. S-au recunoscut, s-au salutat de departe, Preda a plecat și Sîrbu a rămas, căci este acolo acasă la el. Moment ce și-a dobândit dreptul la durată, cred eu.