Local Colonial

Restaurantul de pe Covaci este un patio reinterpretat, plin de palmieri şi plante exotice de toate mărimile, delimitat de obloane, jaluzele, oglinzi şi mari suprafeţe de sticlă şi desfăşurat pe două niveluri, în jurul unui gol central, în care s-au adunat imaginile şi simbolurile mai multor serii de (citez din line-ul de promovare) „teritorii cucerite”, preponderent tropicale, de unde şi abundenţa de detalii decorative din zona asiatică, central-americană şi nord-africană.

Spaţiul astfel conturat a fost separat de exterior prin intermediul a două panouri din lemn, în genul uşilor chinezeşti, care acţio­nează ca un filtru perforat, prin care vedem frânturi din toate elementele esenţiale ale poveştii vizuale: storuri luminate din spate, plante, statuete, portrete, vase, oglinzi care reflectă peretele opus, mobilier din bambus sau din lemn natur masiv (stejar, nuc). „Designul interior transmite atmosfera colonială prin mai toate elementele: obloanele, jaluzelele şi mobilierul de bambus, paleta de culori din zona verde grizat, o întreagă colecţie de obiecte decorative din zona Asiei de sud-est sau a Africii de nord, plus hărţi maritime şi obiecte de călătorie – asta pentru că şi bucătăria promite un voiaj culinar cu influenţe din zonele amintite şi nu numai. Elementele originale pe care le-am găsit în clădire au fost păstrate şi puse în valoare: coloana de fontă turnată, plăcuţele colorate din ciment. Ca organizare funcţio­nală: spaţiul (existent) pentru bucătărie era insuficient, motiv pentru care am decis extinderea zonei de preparare în chiar mijlocul restaurantului, ceea ce, într-un fel, ilustrează mo­dul de a găti la vedere, specific zonelor men­ţionate. Astfel, bucătăria devine un spectacol, în special pentru clienţii de la etaj. Ex­tensia vitrată, existentă, a clădirii, ne-a ins­pirat spre a o converti într-o seră în adevă­ratul sens al cuvântului: o grădină de iarnă de dimensiuni considerabile care oferă, chiar şi iarna sen­zaţia de exterior. Şi, astfel, bucătăria a de­ve­nit o seră în seră” (arh. Corvin Cristian).

În plăcut contrast cu verdele pastelat al pla­cării pereţilor şi al tâmplăriei aco­pe­rişului înclinat din sticlă, câteva piese roşii construiesc un traseu cromatic: ca­napelele din zona de bar&dine, mai sus-amintitul stâlp structural din fontă şi structura metalică a bucătăriei des­chi­se. La fel cum interiorul este un colaj de imagini exotice, meniul bucătăriei este un colaj de experienţe personale ale Chef-ei, selectate pe criteriul apropierii, de data asta, de o atmosferă cubaneză („interiorul e atât de cald şi plin de plante, în­cât ne putem imagina uşor că suntem într-o vilă pe malul mării”), dar şi pe acela al gustului clientului bucureştean.

Manuela Paraschi­vescu a urmat Ecole de cuisine fran­çai­se Gregoire Ferrandi şi s-a specializat apoi la Le Grand Vefour (Chef Guy Martin) şi Thoumieux (Chef Jean-Fran­çois Piege). „Pentru mine, gătitul este o formă de desco­perire şi trebuie să fie plăcere, joc, pasiune şi – asta în primul rând – respect pentru produs. Ingredientele alese şi preparatele din meniu sunt, practic, un puzzle în care am îmbinat gusturi exotice selectate după criterii funcţio­nale, practice şi economice, dar şi în funcţie de propriile mele experienţe şi pasiuni.” Creveţii în sos de galangal, de exemplu, sunt o cre­a­­ţie 100% personală şi un caz de se­ren­dipity: „eram într-o seară la nişte prie­teni şi am pre­gătit cina din ce aveau prin frigider. Mi-a plăcut ce a ieşit şi am reluat şi cizelat mixul (am adăugat, de exemplu, boa­be de rodii: era nevoie de o textură crocantă şi de pu­ţină aciditate) astfel încât creveţii cu galangal, care sunt serviţi cu orez cu turmenic, anason stelat şi scorţi­şoa­ră sunt un preparat inventat de la zero. Tortul de cio­co­lată este, de asemenea, o reţetă personală, în sensul că nu­mele (Death by Chocolate) este al unei cafenele pra­ghe­ze în care am fost mai demult, iar cardamomul, care mie îmi place foarte mult, îi dă un aer oriental aparte”.