Locuințe pentru vârsnici, un reper de arhitectură contemprană în Paris

Prin abordarea într-o manieră modernă şi deschisă a unui program social complex, cu accent pe locuirea colectivă şi îngrijirea vârstnici­lor, arhitecţii de la Atelier Zündel Cristea au reconfigurat un sit istoric din arondismentul 14 din Paris, oferind oraşului un nou reper de arhitectură con­temporană. Prezentăm acum prima parte a proiectului Notre-Dame de Bon Secours – o clădire cu şase etaje ce aduce la un loc unităţi de locuit, cu facilităţi de îngrijire pentru bătrâni, şi o creşă specială, urmând ca în 2017 să fie inaugurată încă o construcţie cu funcţiune preponderent medicală.

Text: Viorica Buică
Foto: Sergio Grazia

Tradiţia socială a insulei urbane Notre-Dame de Bon Secours datează încă din 1868 când aici a fost înfiinţat, la iniţiativa abatelui Car­ton, un refugiu pentru bătrânii şi orfanii din parohia sa. Locul a crescut organic până la a deveni un veritabil centru medical şi de îngrijire, iar în 1923, după apariţia şi recu­noaş­terea publică a Asociaţiei Notre-Dame de Bon Se­cours, a fost integrat în sistemul de sănătate al statului, suferind în a doua jumă­tate a se­co­lului XX multiple modi­ficări care i-au afectat caracterul construit. La începutul anilor 2000, în urma fuziunii mai multor spitale din Paris, maternitatea de pe sit a fost mutată, precum şi alte funcţiuni, lăsând în urmă o zo­nă destructurată, care nu mai răs­pundea ne­voi­lor actuale ale cetăţe­nilor.

Alături de Rési­dence sociales de France (RSF), Asociaţia a lansat un concurs inte­rna­ţional de arhitectură, iar dintre cele 140 de proiecte primite a fost ales cel semnat de Atelier Zündel Cristea, a­pre­ciat pentru capacitatea de a răspunde eficient şi cu claritate la nevoile utilizatorilor, dar în egală măsură pentru calităţile sale estetice. Într-o primă fază a fost demolată clădirea ve­chii maternităţi pentru a elibera axul care lega intrarea principală pe sit cu grădina din zona de vest.

Arhitecţii au putut astfel să pună în valoare şi calităţile peisagere ale locului, o măsură importantă fiind nivelarea şi amenajarea întregului teren pentru ca şi persoanele cu mobilitate redusă să se poate plimba cu uşurinţă şi să se bucure de dotările exterioare. Situată, atât la nivel simbolic, cât şi concret, între două extreme al căror dialog îl negociază – vechi/nou, dar şi bătrâneţe/copilărie, clădirea compactă cu şase niveluri se organizează în jurul a două curţi interioare plantate care funcţionează şi ca sursă de lumină naturală.

Parterul vitrat adăposteşte zona de intrare, spaţiile publice şi creşa (care poate primi până la 64 de copii cu nevoi speciale), spaţiile rezidenţiale se află la etajele 1, 2, 4 şi 5 (cu 98 de locuri), iar nivelul al treilea, parţial decupat, este dedicat spaţiilor comune, cre­ând un respiro în volumul orizontal ordonat. În plus, nivelurile 4 şi 5 sunt mai mici ca am­pren­ta pentru a genera terase ample pentru odihnă şi relaxare.

La interior, unităţile de locuit, ce cuprind 12-14 paturi, o bucătărie deschisă, o zonă de servit masa şi o zonă de relaxare care se continuă cu o terasă acoperi­tă, sunt ampla­sate de-a lungul circulaţiilor orizontale în for­mă de 8 care înconjoară curţile interioare, fapt ce sporeşte siguranţa rezidenţilor. Imaginea generală, susţinută şi de materialele moderne ale faţadelor – oţel galvanizat, sticlă serigrafiată şi panouri mobile, este cea a unei locuiri urbane de calitate şi exact acest lucru şi-au propus arhitecţii, încercând să respecte profilul rezidenţilor, persoane care s-au năs­cut şi au trăit în Paris întreaga viaţă.

Prin ca­racte­ris­ticile tehnice deosebite, dar mai ales dato­rită modului în care integrează (şi protejează) prin arhitectură categorii vulnerabile ale po­pu­laţiei, proiectul realizat de AZC în Paris este un exemplu de sustenabilitate socială.