Loft Berlin/ Open Space for an Open Mind
Fiecare deceniu îşi are cuvintele-cheie, la fel de uşor de regăsit în conversaţiile de pe stradă sau în cele de la un cocktail oficial. Anii ’90, eclectici şi puţin isterici, ne-au adus, pe lângă trend-urile feministe în muzică şi dezvoltarea lumilor virtuale, şi un adevărat cult al loft-ului. Nu atât o problemă de stil, cât una de atitudine, loft-ul putea să te scape de conformismul vieţii urbane, oferindu-ţi posibilitatea de a te exprima creativ chiar în mediul în care trăieşti. Povestea însă nici nu a început îi nici nu s-a sfârşit atunci…
Drumul de la atelierele artiştilor parizieni de la mijlocul secolului XIX până la tipul de apartament uriaş, inundat de lumină, care îţi oferă dintr-un unghi priveliştea parcă nesfârşită a acoperişurilor, iar din altul, o bucată din Sacré-Coeur, este unul lung. L-au vegheat însă aceleaşi principii: spaţiu deschis la maximum, plafoane cât mai înalte, ferestre cât mai largi, dezinvoltură stilistică, design experimental. Naşterea loft-ului modern s-a petrecut peste Ocean: în anii ’50–’60, comunităţi artistice au ocupat şi recuperat clădiri industriale din New York, instaurând un nou stil de locuire. Atelierele-casă din SoHo ale lui Andy Warhol, Robert Rauschenberg sau Janis Joplin au devenit repede simboluri ale libertăţii creative şi au propagat ideea de spaţiu total deschis.
Astăzi, arhitecţii, pornind de la principiile deja consacrate, concep şi construiesc loft-uri din ce în ce mai hibride, unele discutabile, altele cu adevărat impresionante. Graft, care se numără printre cele mai nonconformiste birouri tinere de arhitectură, s-au concentrat de asemenea asupra acestui program, într-unul din cartierele mai vechi ale Berlinului.
Pe acoperişul unei clădiri obişnuite de secol XIX, Graft a creat unul dintre cele mai sofisticate spaţii de locuit din Berlin, o experienţă atipică, dar foarte personală a loft-ului. Cei trei arhitecţi au pornit de la principiul flexibilităţii extreme şi, cu libertatea pe care le-a oferit-o curajul comanditarului de a accepta să individualizeze cât mai mult spaţiul, au conceput o locuinţă unde poţi trăi şi lucra în acelaşi timp, deschisă în toate sensurile, dar oferind totuşi intimitate, un „altoi” arhitectural ce respectă întru totul programul experimental al biroului.
Întreaga locuinţă pare o uriaşă sculptură, cu forme organice: toate spaţiile intime precum băile, camerele de odihnă, dar şi casele scărilor, spaţiile de depozitare şi intrările sunt integrate şi ascunse într-o „mega-formă”. Structura centrală densă şi spaţiile care o înconjoară, ce par a nu se mai termina, creează o opoziţie necesară pentru ca armonia formală ce defineşte interiorul să nu devină monotonă.
Spaţiul în sine este unul care stimulează instinctul ludic: o serie de pereţi glisanţi permit oprirea şi segmentarea fluxului spaţial din jurul miezului central. Iau naştere astfel tot soiul de spaţii, unele cu aer de cavernă, intime şi protectoare, altele foarte teatrale, ca un decor de scenă.
În inima casei se găseşte bucătăria, parcă tăiată dintr-un bloc de piatră, cu toate suprafeţele (mobilier, pereţi, plafon şi pardoseală) acoperite cu o tencuială din beton de înaltă calitate. Toate celelalte spaţii sunt definite printr-o tehnologie specială „drywall”. Paturile, banchetele, canapelele, rafturile şi biblioteca sunt integrate în structura propriu-zisă a casei, folosind materiale destinate în mod curent pereţilor. Toate aceste adăposturi şi inserţii te invită să locuieşti la propriu în formele care de obicei doar ne înconjoară.
Laturile nordică şi sudică ale apartamentului se închid cu un sistem pliabil de uşi/geamuri, care se pot deschide total către exterior. Astfel, cele două balcoane de 13 metri lungime prelungesc interioarele pe ambele laturi şi oferă o panoramă spectaculoasă a Berlinului.