fbpx

Made in RO – Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Pe 17 şi 18 mai, DESIGNIST, cea mai apreciată platformă de design din România, pregăteşte a IV-a ediţie Made in RO – Târg de design românesc. Evenimentul este parte integrantă a Romanian Design Week şi se va desfăşura la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spaţii din Bucureşti, aflat pe str. Halelor nr. 5, în Piaţa Unirii, pe Splai, la doi paşi de Hanul lui Manuc

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Tema acestei ediţii
Ediţia a IV-a Made in RO are loc în primul weekend al festivalului Romanian Design Week, iar tema sa, denumită sugestiv Urban Interior, se aliniază temei centrale a festivalului – Designul în spaţii publice. Designul este peste tot în jurul nostru, e un limbaj care ne influenţează viaţa de zi cu zi – iată motto-ul acestei ediţii.

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Astfel, provocarea pe care o lansăm designerilor români selectaţi să participe la Made in RO este aceea de a crea obiecte inspirate de spaţiul urban. Diversitatea este cuvântul cheie: vei descoperi obiecte de mobilier, decoraţiuni, finisaje pentru casă, piese ceramice, dar şi accesorii & bijuterii expuse ca într-un oraş în miniatură.

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Urban Interior înseamnă piese ce preiau şi reinterpretează elemente de arhitectură urbană sau simboluri, embleme ale spaţiului urban în care trăim. Piese inspirate de amintiri, experienţe, constraste, elemente care sintetizează imaginea urbană sau interacţiunea cu spaţiul public. Astfel, la Made in RO vei găsi obiecte care aduc spaţiul urban la interior, nu sub forma unor experimente artistice, ci sub forma unor piese care se integrează familiar, cosy şi smart interioarelor contemporane.

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Premiul Best Design Made in RO

Cel mai reuşit design Made in RO, care se înscrie temei acestei ediţii va primi premiul Best Design Made in RO, care va consta în posibilitatea de a urma cursuri de formare profesională la Creative Learning şi în cadrul Şcolii de bijuterie contemporană Assamblage. Este important ca designerul câştigător să înveţe de la profesionişti cum să-şi ducă mai departe iniţiativa antreprenorială, dar şi cum să-şi îmbunătăţească cunoştinţele tehnice.

Piesele noi, create pe tema acestei ediţii, vor merge, în funcţie de selecţia juriului Made in RO, într-o expoziţie de grup.

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Această ediţie aduce în premieră un spaţiu special dedicat ceramicii şi designerilor care lucrează cu acest material. Evoluţia şi diversitatea acestui segment în designul românesc merita o atenţie deosebită: 5 designeri te vor aştepta cu piese foarte decorative, prezentate în premieră şi proaspăt scoase din cuptor. De exemplu, unul dintre ei, designerul Dragoş Motica, a reuşit să-şi producă noua colecţie de farfurii la fabrica Faimar (înfiinţată în 1979), din Baia Mare.

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

La Made in RO, vei cunoaşte un producător român de plăci decorative din ciment: acel mozaic de care era îndrăgostit şi Gaudi, care încă mai rezistă prin spaţii cu istorie din oraş, şi care a renăscut prin lucrările arhitectului Corvin Cristian. Este produs în România de Manolo Manufaktura. Iar pentru o pauză de socializare, cu design inclus, vei sta la cafenea, poziţionată strategic în centrul târgului, unde vei savura cele mai fine bunătăţi Pain Plaisir.

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Vor expune: Manolo-Manufaktura, Adrian Balcău, Arcasha, Clean Everything, Una ca Luna, Mădălina Teler, Arhidot Design, Irina Neacşu, Cai verzi pe pereţi, Sucita Goodies, Mihaela Ivana, SimpLuxury, DecoBox, .care?Cutare, Alina Turdean, FabLab, Alexandru Coral Popescu, Irina Florea, Bowtique, 441 Design Studio, Alina Simion, Abbit+Bear, DDJewelry, Zâmburi, Dragoş Motica, The Awesome Project, Alice, Alexandra Constantinescu.

Made in RO - Târg de design românesc ediţia a IV-a, cu tema Urban Interior

Când: 17-18 mai

Unde: Impact Hub Bucharest, etajul 2 – Str. Halelor nr. 5, Piaţa Unirii, pe Splai, la doi paşi de Hanul lui Manuc.

Facebook event aici. Detalii şi poveştile designerilor participanţi pe www.designist.ro.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0