Mansarda X3, Timişoara
Mansardele sunt locuri ale descoperirii. O ştie oricine care a fost odată copil şi a explorat cu lăcomie podul bunicilor sau al prietenilor, în căutarea comorilor din alte timpuri sau alte vieţi. În psihologie, podul este simbolul lucrurilor aparent uitate, prăfuite, însă păstrate cu grijă într-un ungher ascuns al minţii, gata să iasă la suprafaţă atunci când nu te aştepţi. Şi iată cum, în cel mai firesc mod cu putinţă, un pod se transformă în studio de creaţie. Şi nu orice studio: X3 a fost înfiinţat în 2001 la Timişoara şi are deja în portofoliu 400 de proiecte realizate pentru clienţi internaţionali şi peste 100 de proiecte pentru clienţi din România, precum şi premii importante la competiţiile de profil.
Mansarda casei vechi a căpătat încă o supantă, destinată activităţilor comune – şedinţe, masă şi relaxare, iar primul nivel a rămas un spaţiu de primire şi de lucru. Numitorul comun al interioarelor este căldura luminii provenite de la ferestrele de mansardă, lumina care cade leneş pe pereţii albi şi pe pardoselile din lemn.
Ferestrele situate în planul învelitorii lasă lumina să inunde spaţiul şi, deşi permit contactul vizual cu mediul exterior, incită în acelaşi timp la reverie, fiind orientate către cer. Fiecare moment al zilei, poziţia soarelui şi mişcarea norilor, sunetul ploii influenţează percepţia asupra spaţiului interior şi îl transformă într-unul interesant. Evadarea din cotidian, privitul pe fereastră, legătura cu natura favorizează introspecţia, dar şi discuţiile creative, în timp ce senzaţia de adăpost creată de pantele acoperişului măreşte coeziunea între membrii grupului.
Mai departe, spaţiile sunt populate de o serie eterogenă de obiecte de mobilier la graniţa dintre real şi oniric. De la imaginile adolescenţei băieţeşti, populată de biciclete, personaje din Războiul Stelelor şi imagini feminine furate cu coada ochiului, la educaţia muzicală de modă veche şi bibliotecile dezordonate, ticsite cu cărţi, de la plictis la inspiraţie, de la obiectele tradiţionale din lemn la piesele neobaroce arogant lăcuite, fiecare articol spune câte o poveste, neterminată şi diferită în funcţie de cel care le priveşte. În Biroul Alb şi Biroul Negru, piese de mobilier din diferite epoci stau cu nonşalanţă laolaltă, gata parcă să facă o mutare pe tabla de şah a Alisei din Ţara Oglinzii. Scările poartă mesaje scrise în ordine inversă, percepute corect dacă sunt citite pas cu pas, dar de neînţeles dacă sunt parcurse convenţional, de sus în jos.
Oglindirea, inversarea ordinii fireşti, distorsionarea realităţii şi apariţiile neaşteptate sunt ingredientele de bază ale creativităţii, principalul material cu care lucrează o agenţie de publicitate.
Parţial imatură, parţial gratuită, total liberă şi de o sinceritate frapantă, amenajarea captivează vizitatorul şi îl invită la nesfârşite exerciţii de imaginaţie, menţinând însă starea de totală relaxare. „Aici nu sunt reguli”; timpul curge după bunul plac, ceasurile sunt năpădite de cărţi, este vremea felinarelor şi a birourilor cu picioare de pian, a lămpilor-păianjen care privesc curioase din tavan. E vremea să ne scufundăm în noi înşine pentru a regăsi acele lucruri stranii şi minunate din vremea în care logica adultă încă nu prinsese rădăcini în mintea noastră, din vremea în care jocul era mai important decât orice, în care nu ştiam ce este viitorul şi la ce foloseşte el, în care descopeream în fiecare zi cu viteza luminii noi şi noi legături între lucrurile pe care abia le învăţasem.