Manual #2: Cristian Samfira
Atelierul-showroom al lui Cristian Samfira se află pe bulevardul Kogălniceanu, într-un bloc vechi, elegant, cu încăperi mari şi înalte, separate de glasvanduri generoase. Ceea ce impresionează însă, într-adevăr, este continuitatea dintre atmosfera decorului (dată de două tablouri de mari dimensiuni, semnate chiar de Samfira, acompaniate de mobilier sobru, alb-gri-negru) şi creaţiile expuse peste tot, pe umeraşe şi pe manechine – continuitate care începe de la tonurile dominante şi ajunge până la cele mai mici detalii.
Tablourile au zone volumetrice, 3D („e o pastă, un mix pe care îl prepar eu, un fel de mulură mai moale”), tot aşa cum rochiile, fustele sau bluzele au detalii sau patternuri tridimensionale care se nasc, brusc, din planeitatea materialului.
Cristian Samfira are un background artistic. A urmat Liceul de Arte Plastice din Cluj, studiind pictura pe lemn şi sticlă, şi apoi Academia de Arte Vizuale, secţia textile, cu specializare în design vestimentar) format într-o perioadă (1995-2000) în care accesul la documentare sau la diverse tehnici de execuţie era, încă, într-un stadiu incipient. Punctele forte al cursurilor erau desenul, conceptul, ideea originală. „Schiţele pe care le şi realizam, efectiv, nu reflectau întocmai toate detaliile de execuţie. Foloseam, în mare parte, doar ce aveam la dispoziţie şi, cum nu găseam, de multe ori, materialele pe care ni le-am fi dorit, creaţiile se bazau în principal pe improvizaţie: decupam, pictam sau imprimam materialele, în încercarea de a ne apropia, cât puteam de mult, de desenul de la care pornisem. Aşa că ilustrarea ideii lua, mai curând, forma unei haine-obiect” – a unui concept ilustrat preponderent vizual. Ideea de haină-obiect, însă, precum şi mixul de tehnici diverse şi atipice se regăsesc, nuanţate şi filtrate prin prisma experienţei, în mai toate piesele vestimentare care l-au consacrat.
„Încă din primii ani de practică, am înţeles că experimentele din şcoală – decupajele, pictura pe ţesătură, într-un cuvânt, orice detaliu realizat manual şi care schimbă povestea materialului şi a obiectului – mă definesc”. Motiv pentru care creaţiile semnate Cristian Samfira se raportează atât la metode clasice, old school, de a transpune tiparele în realitate (şi, în special, la crearea fiecărui obiect sur mesure), cât şi la detalii realizate exclusiv manual – accente punctuale sau, din contră, elemente care modifică major volumetria hainei. Punctele de plecare ale tuturor creaţiilor sunt constante: materialul atent selectat, execuţia minuţioasă şi atemporalitatea temei abordate. Artistul preferă piesele unicat sau de serie limitată, astfel încât să poată păstra standardul ridicat al calităţii. Se adresează unei clientele care preferă originalul, nu replica. Şi conceptul, nu doar tendinţa de moment: „îmi doresc ca piesele create de mine să poată fi purtate şi acum, dar şi peste câţiva ani, şi să fie, şi atunci, la fel de actuale; îmi doresc să produc un obiect must-have prin calitate şi mesaj, nu un obiect fashionable, de masă.”
Din portofoliul de direcţii extrem de diverse abordate în creaţiile lui, am selectat câteva care par a şterge complet graniţele dintre design vestimentar, pictură, sculptură şi design de obiect şi care reflectă accentul pus pe detaliul realizat manual.
Una dintre aceste direcţii este interesul pentru colaj. De fapt, e vorba de un decupaj insolit, din piele sau din material textil pictat manual şi tăiat sub forma unei flori abstracte, aşezat, ca layer final şi contrastant, atât ca textură, cât şi ca nuanţă (foto 1).
Drapajul volumetric, un alt leitmotiv al artistului, este un detaliu de mai mică anvergură (în proporţia de ansamblu a piesei) care contrastează plăcut cu liniile, simple şi reţinute, deloc opulente, ale creaţiilor, inclusiv ale colecţiei prêt-a-porter „Culture”, lansată anul trecut. E format din triunghiuri, obţinute prin inserarea unei pânze tari, rigide, în spatele materialului propriu-zis, şi e dispus astfel încât să accentueze o anumită zonă: gulerul, mâneca, bustul sau asimetria fustei. Variaţiunile pe această temă sunt destul de numeroase, incluzând şi modele realizate – în contrast cu outfit-ul propriu-zis – din piele, care accentuează, poate cel mai mult, rolul decorativ al insertului 3D. (foto 2 şi 3)
Fără a ne îndepărta mult de zona pattern-ului geometric, găsim, în multe alte piese, detaliul nid d’abeille, adică plierea, prin minuscule, aproape invizibile cusături, a materialului („un motiv frecvent, de altfel, şi pe care-l au inclusiv iile româneşti”), creat şi amplasat pentru a accentua forma sculpturală a hainei-obiect.
Şi, în fond, a corpului uman. „Pentru anul viitor, de exemplu, pregătesc o colecţie inspirată din forma anatomică. Pliurile sunt, de data asta, mult mai numeroase, ritmice aş putea spune, şi orientate exact pe direcţiile musculaturii.”
Temele alese sunt, în majoritatea cazurilor, minimaliste şi abstracte ca expresie, rezultat al unei construcţii riguroase, geometrice, bazate pe detalii discrete. „Una din temele mele favorite este cea a opusurilor care poartă un dialog. Care se atrag fără să se dilueze complet unul în altul.”
Motiv pentru care găsim, de exemplu, rochii de seară realizate din materiale asociate, în genere, unui costum bărbătesc sau rochii casual în care accentul cade pe un insert metalic, poziţionat ca un nod de cravată. (Foto 5)
Liniile sculpturale, patternurile geometrice şi accentele metalice sunt preluate şi în cazul accesoriilor, o continuare naturală a creaţiilor vestimentare.(Foto 6 şi 7)