fbpx

marcaK. Reabilitarea termică

Text: Bruno Andreşoiu

De data asta, cu un astfel de subiect, într-o astfel de rubrică, simt că mă aventurez pe un teritoriu uşor minat. Dar, n’ecoutant que mon courage, cum ar zice un belgian îndrăgostit de fraze gata făcute, voi merge mai departe, indiferent la riscuri şi surd la critici. Acum, voi, cititorii fideli, vă veţi întreba negreşit, de ce această introducere, într-o zonă (marca k) dintotdeauna minată, de la începuturi şi până în veacul vecilor?

Din două motive. Al doilea ar fi că, cel puţin teoretic, reabilitarea termică – fiind un lucru bun, nu-i aşa? – nu ar trebui inclusă la dicţionarul ideilor proaste, iar primul că sunt mulţi arhitecţi care contribuie cu ştiinţa lor la estetizarea termoabilitării, acolo unde aceasta se face cu bani de la administraţie. Adică iarăşi, teoretic, puţine motive de dip. Şi totuşi… Şi totuşi, iată că în ciuda celor de mai sus, fotografiile asociate confirmă justeţea încadrării, onestitatea intelectuală a autorului şi virtuţile etice ale revistei. Mulţumim.

Cu toate acestea, simt nevoia să mă explic. În primul rând, ar trebui să clarificăm ce este reabilitarea termică, deşi oricine probabil ştie, sau îşi imaginează că ştie. Nevertheless… Sensul acceptat al sintagmei reabilitarea termică (a construcţiilor) este procesul tehnic de îmbunătăţire a performanţelor energetice ale unei clădiri, prin izolarea termică superioară a acesteia. Consecinţele procesului ar trebui să fie o mai mare independenţă faţă de capriciile vremii, respectiv un consum mai mic de resurse energetice pentru asigurarea confortului, tradus şi într-un cost mai mic de exploatare. Mai pe româneşte, mai cald iarna şi mai răcoare vara în casă, cu bani mai puţini pe gaze şi curent. Un mic pas către sustenabilitate, ar zice unii. Foarte frumos şi corect, dar bazat pe o mică fraudă semantică. A reabilita înseamnă a repune în drepturi pierdute, a restabili, a recăpăta ceva – or, aici nu e cazul. Clădirile vizate nu au fost niciodată mai performante termic, pentru a fi re-abilitate. Ele sunt astăzi, prin procesul tehnic de izolare termică, abilitate să răspundă noilor norme de performanţă energetică impuse clădirilor, adică transformate, aduse într-o nouă stare, prinse într-o altă încadrare termică.

De ce insist pentru o nuanţă aparent irelevantă? E vreo diferenţă în temperatura camerei dacă procesul prin care trece blocul în care locuiesc se cheamă reabilitare sau abilitare? Evident că, la nivelul performanţei termice, nu. În schimb, la nivelul abordării arhitecturale, culturale a chestiunii, şi al spaţiului public mai ales, mica nuanţă este enorm de importantă. Reabilitarea, cu sensul ei real de repunere în drepturi, de restabilire, exonerează de responsabilitatea inerentă transformării estetice, uneori radicale, a unui obiect de arhitectură. Termenul aparent anodin de „reabilitare” ajunge să încadreze un proces serios şi grav de schimbare a aspectului unei construcţii în teritoriul vag şi comod al refacerii, aşterne asupra unui act de mare responsabilitate valul delicat al impunităţii.

Altfel spus, prin reabilitare nimic nu se modifică, nu se schimbă, ci se revine la o stare anterioară, superioară celei actuale, dar pierdută între timp. Inutil să insist că această stare e o pură invenţie, adesea doar proiecţia frustrărilor sociale (vezi noua stridenţă a blocurilor socialiste „reabilitate” în opoziţie cu „cenuşiul” anterior). Astfel, un simplu termen folosit incorect îndreptăţeşte acţiuni şi intervenţii de factură creativă, sustrăgându-le procesului natural de acceptare şi avizare. Frauda pe care utilizarea greşită a termenului de reabilitare termică se dezvoltă stă tocmai aici: în conferirea de drepturi ilegitime asupra unui obiect. Cu un joc de cuvinte, reabilitarea ne abilitează să facem orice vrem.

De aceea, în cazul blocurilor ante ‘89, împachetările totale alternează cu cârpeli fragmentare, orchestrate de proprietarii independenţi sau de grupuri independente de proprietari. Se pare că oricine are posibilitatea de a dizloca fondurile necesare impolistirenizării propriului apartament e liber să o şi facă, colorându-şi opera după cum crede el de cuviinţă. Efectul obţinut pe faţadă, de peticeală, oricât de interesant socialmente, nu e tocmai un patchwork adevărat şi nu contribuie cu mare lucru la îmbunătăţirea habitatului urban post-socialist. De fapt, drama e că, în procesul de reabilitare termică a construcţiilor, singurele valori luate în calcul sunt cele inginereşti, ale performanţei energetice. În majoritatea cazurilor, nicio preocupare arhitecturală nu planează asupra iniţiatorilor, liberi prin fraudă terminologică şi dezideratul tehnic să încadreze orice clădire în categoria mecanismelor lipsite de funcţii culturale. Se mutilează astfel, fără grija de a fi vreodată tras la răspundere, clădiri, ansambluri, cartiere, spaţiul public, întregul habitat.

Oare când vom ajunge să înţelegem că o construcţie nu este numai o coajă materială, un înveliş caracterizat exclusiv de performanţe tehnice? O clădire este mai mult decât atât, indiferent dacă ne place sau nu, indiferent dacă ne regăsim sau nu propriile valori în ea, este un semn cultural al unui timp anume. Noi, românii, uităm în permanenţă asta. Îndobitociţi de sărăcie şi egoism, nu vedem mai departe numai de propriul buzunar, propriul frigider, propriile calorifere. Lăsăm să ni se distrugă oraşele cu scuza că vom plăti mai puţin la întreţinere. Înşelaţi de promisiuni necinstite şi imagini stridente, ne aruncăm cu capul înainte în proiecte neviabile, construite prost şi cu materiale ieftine, care se vor degrada rapid şi vor face ca în câţiva ani edificiile împachetate azi în polistiren să arate mai înfiorător decât înainte. Uităm mereu că suntem prea săraci ca să ne permitem să aruncăm banii pe proiecte prosteşti, cariate de şpăgi enorme şi cu viitor tulbure.

Rezumând, că spaţiul de diatribă mi-e numărat, procesul de îmbunătăţire a performanţelor energetice al unei clădiri este în esenţă bun, dar ar trebui făcut în respectul arhitecturii clădirii pe care o împachetează. În sensul acesta, a redenumi procesul de reabilitarea termică „abilitarea unei clădiri pentru a răspunde la cerinţele şi nevoile secolului XXI” (într-o formulare sintetică, evident) ar putea, la nivelul imaginarului comun, însemna destul de mult…

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0