Marcel Breuer. Design şi arhitectură – expoziţie retrospectivă
Concepută şi organizată de către Vitra Design Museum, retrospectiva Marcel Breuer este prima care prezintă, într-o manieră diferenţiată şi detaliată, ambele discipline în care designerul şi arhitectul de origine ungară a creat. Între 20 februarie şi 17 iulie 2013, aceasta va fi prezentată la Cité de l’architecture din Paris.
Expoziţia cuprinde o secţiune dedicată designului şi materialelor folosite pentru mobilier (lemn, metal, aluminiu sau contraplacaj) şi una dedicată obiectelor de arhitectură (grupate pe funcţiuni şi ordin de mărime: locuinţe, spaţii şi volume) şi, de asemenea, pe categorii de materiale şi de „efecte” – elementele-cheie ale vocabularului folosit, forme geometrice şi texturi caracteristice stilului arhitectului), ampla expoziţie are ca scop principal ilustrarea cronologică, prin fotografie, text, crochiuri şi obiecte, a imaginii de ansamblu a evoluţiei, de la începuturile studiilor la Bauhaus până la marile obiecte de arhitectură, a unuia dintre marile nume ale secolului XX.
„În ceea ce priveşte proiectele mele, mi-am dorit să merg pe o cale care să mă conducă spre volumele cele mai importante. Motiv pentru care m-am concentrat, la început, pe elementele cele mai mici, cum ar fi scaunele sau alte piese de mobilier şi, în acord cu programul meu de lucru, am trecut apoi de la mobilier la locuinţe private…” (scrisoare către Walte Gropius, martie 1932).
În perioada studiilor de la Weimar, Breuer este impresionat de designul de mobilier al grupului De Stijl; în 1925, la numai 23 de ani, prezintă conceptul de mobilier din oţel tubular, o idee revoluţionară, considerată ca fiind contribuţia sa majoră la istoria designului. Fotoliul Wassily, scaunele Bauhaus, Cesca sau consolele au devenit iconuri ale unei întregi epoci; fabricate, deja, în milioane de exemplare, ele fac parte din limbajul de zi cu zi al designului de interior şi de produs.
Pe lângă aceste piese, Breuer s-a făcut remarcat şi prin mobilierul din aluminiu şi lemn laminat curbat, produs în anii ‘30, dar şi prin designul de interior – Master House a lui Walter Gropius din Dessau (1925-1926), apartamentul din Berlin al faimosului regizor de teatru Erwin Piscator (1927), precum şi amenajări ulterioare, în Anglia sau America. Visul lui Breuer a fost, însă, arhitectura la scară largă, domeniu asupra căruia s-a concentrat în special începând cu 1940; studioul său din New York devine cunoscut cu câteva proiecte de locuinţe unifamiliale (Casele Breuer, Casa Robinson).
Începând cu 1950, Breuer realizează, de asemenea, un număr de proiecte la scară largă, printre care câteva biserici şi capele cu volumetrii spectaculoase şi câteva obiecte de arhitectură care au devenit subiect de dezbatere internaţională, cum ar fi sediul UNESCO din Paris (1952-1958, în colaborare cu Pier Luigi Nervi şi Bernard Zehrfuss) sau Muzeul de Artă Americană Whitney din New York (1964-1966).
Semnătura specifică a lui Breuer, în materie de volume mari, este considerată a fi betonul aparent cu formă sculpturală, pe care artistul îl preferă tocmai datorită impresiei de masivitate, dar şi datorită capacităţii de a fi turnat.
