Maroc într-o săptămână_I

Marrakech-ul își întâmpină călătorii cu un aeroport gigantic, futuristic și bombastic.

Semn clar că turismul reprezintă pentru Maroc una dintre sursele primare de devize străine și joacă un rol principal în dezvoltarea multor regiuni rurale. Pe drumul spre hotel, taxiul-Dacia trece mai întâi pe câteva bulevarde noi, îngrijite, somptuoase, străjuite de imense felinare elegante. Spațiul dintre cele două sensuri de circulație este perfect întreținut cu iarbă verde, copaci, arbuști și nenumărate flori. Uneori, astfel de spații sunt parcuri cu bănci și alei. De o parte și de cealaltă a bulevardelor apar și dispar plantații de portocali, măslini sau blocuri-vile cu câteva etaje, de culoarea teracotei, înecate de verdeață. La un moment dat intrăm, pe o poartă arcuită, frumos decorată în Medina – orașul vechi – cu o vizibilă structură de cetate, delimitat printr-un zid masiv de bulevardul modern. Peisajul se schimbă și pare că facem un salt de un secol și mai bine în urmă. Culoarea teracotei rămâne, dar casele mici, una într-alta, cu puține ferestre și ziduri neîntrerupte de-a lungul străzilor înguste și prăfuite, dau impresia ciudată că te afli cumva în același timp înăuntru și în afară într-un labirint interminabil de culoare întortocheate. Nu există trotuare: pisici, căruțe cu cai, trecători, bicicliști, motociclete și mașini; fiecare în legea lui își alcătuiește, pe propria răspundere, traiectoria. Ordinea în dezordine este un proces perpetuu care se creează de la sine și în care te orientezi instinctiv.

Taxiul ne oprește în fața unei arcade. De acolo o luăm pe jos într-o zonă în care, pe lângă pietoni, doar bicicletele și motocicletele mai pot pătrunde. Strada este mai strâmtă, dar mai îngrijită, sentimentul de interior se accentuează: ghivece de flori și mici arbori se profilează armonios cu verdele lor proaspăt pe culoarea teracotei. Această combinație cromatică ne va urmări pe întreg parcursul excursiei ca un numitor comun al Marocului. După vreo cinci-șase curbe, urmărind afișul minuscul cu numele hotelului și întrebând localnicii prietenoși și dornici să ne ajute, ajungem la o ușă impozantă într-un cul-de-sac. După un scurt culoar întunecos, intrăm într-o superbă curte interioară luminată natural de sus, discret decorată, cu havuz în mijloc și coloane de jur-împrejur: Riad Basim – Maison d’Hôtes.

Riad este denumirea micilor hanuri-hotel în care Marocul își găzduiește de vreo două decenii încoace oaspeții dornici de culoare locală și contact personal. După declararea independenței Marocului în 1956, francezii s-au retras. În cartierele lor noi de atunci au migrat familiile marocane de nivel mediu, care au preferat confortul în locul caselor senioriale tradiționale din Medina. Orașul vechi a fost inundat de familii nevoiașe din zonele rurale. Deseori o singură casă era locuită de mai multe familii. Fără apă curentă și electricitate, Medina a devenit suprapopulată și insalubră. Calitatea construcțiilor și a minunatelor decorații din casele senioriale s-a deteriorat continuu până când, în anii ’90, numeroase articole despre Medina în presa europeană au atras atenția piețelor imobiliare în căutare de investiții exotice.

În prezent, străzile sunt pavate, canalizarea și electricitatea funcționează, viața trepidează în Medina. Buticurile turistice alternează cu magazinele de uz cotidian tot așa cum în spatele zidurilor secretoase fără ferestre proprietățile alese alternează cu locuințele obișnuite. Posesia unui Riad este la modă nu numai printre artiști și bogătași cum ar fi Alain Delon, Mick Jagger sau Kate Moss, ci și pentru numeroși pensionari din întreaga lume în căutarea unei clime mai calde. În afara rezidențelor personale, mulți și-au deschis porțile pentru turism. Marrakech-ul numără aproximativ 1 400 de astfel de mici hoteluri care au între 5 și 20 de camere. Riad Basim are 6 camere decorate cu gust în stil oriental, o bucurie a ochiului: lămpi de metal dantelat în tavan și nișe special construite care rămân aprinse toată ziua, divane cu perne și măsuțe joase, textile colorate, plăcuțe de argilă monocromă pe jos și faianță colorată pe sus, stucatură dantelată incizată de mână cu dalta – o specialitate a Marrakech-ului pe care o întâlnim peste tot: în cele mai somptuoase palate, dar și în restaurante. Proprietara ne întâmpină cu ceai de mentă, prăjiturele și ne oferă toate informațiile necesare. Dimineața ni se servește un mic dejun excelent cu specialități pe care le-am văzut pe stradă, însă nu am avut curajul să le încercăm. Dacă luăm micul dejun pe terasă, vedem că edificiul în care ne aflăm este parte integrantă din zidul masiv care delimitează Medina de zona modernă a orașului. De partea cealaltă a străzii moderne se întinde o imensă plantație de portocali, iar în spatele ei se profilează chiar palatul regal.

Este greu de crezut că Marrakech-ul nu este Capitală, pentru că din primul moment călătorul este frapat de un marcant peisaj urban și simte că aici bate inima Marocului: important centru economic, în continuă creștere, dezvoltare, restaurare, a devenit faimos în întreaga lume datorită numeroaselor congrese și festivaluri care au loc aici. Orașul oferă cu generozitate o mulțime de puncte de interes pentru orice categorie de turist. Mult din șarmul orașului se datorează faptului că a păstrat în mare parte nealterată vechea substanță arhitectonică tradițională. Chiar și noile construcții par a afișa o oarecare imunitate la modern și caută să continue cu anume fidelitate elementele de construcție tradițională, în special culoarea de teracotă.

Pentru o vizită temeinică e nevoie cam de trei zile. Două treimi din suprafața Marrakech-ului este constituită din grădini: parcuri, plantații de pomi fructiferi sau măslini. Pentru o viziune de ansamblu care include zonele noi, mai puțin atrăgătoare celor interesați de culoarea locală și ca odihnă activă după mult mers pe jos este recomandabil un ”City Tour” cu autobuzul.

De pe platforma acestuia se pot admira perspective inaccesibile călătorului pedestru. Moscheea centrală Koutoubia nu este deschisă ne-musulmanilor. Construită în secolul al XII-lea pe locul uneia mai vechi, constituie împreună cu minaretul ei tipic pentru arhitectura islamică și marocană unul dintre simbolurile Marrakech-ului și un ideal punct de orientare pentru turiști. Din apropierea ei, călătorii obosiți pot face tururi de oraș în trăsură. În funcție de timp, curiozitate și interese, orașul oferă o pleiadă de muzee fascinante printre care: Casa fotografiei, Muzeul Apei, Muzeul Parfumului, Muzeul Marrakech-ului, Palatul Bahia, Palatul El Badi. Un punct important de atracție turistică îl constituie Mormintele Saadiților: un parc în aer liber întins pe câteva sute de metri pătrați cu suprafețe decorate bogat cu motive geometrice în plăcuțe de faianță și două mausoleuri cu coloane de marmură de Carrara și nișe acoperite de o stucatură dantelată îmbelșugată. Această necropolă a rămas intactă în inima orașului în spatele unor uși zidite până în 2017, când a fost descoperită de arheologi francezi. Grădina Majorelle cu Muzeul de artă islamică, Muzeul Yves Saint-Laurent, Cartierul Evreiesc, Grădinile Menara și Grădinile Agdal constituie alte puncte interesante de vizitat.
Două locuri însă nu trebuie sub nicio formă trecute cu vederea: Piața Djamâa el-Fna și Souk-ul.
Despre acestea în episodul următor.