Mercedes-Benz Museum
La marginea oraşului german Stuttgart, într-o zonă de factură industrială şi cu un potenţial comercial uriaş, s-a construit, în numai doi ani, un muzeu.
Dacă treci cu maşina sau cu motocicleta prin preajmă, este imposibil să nu întorci privirea către spectaculoasa structură din beton şi metal, parcă într-o continuă curgere. Pe site-urile dedicate turismului, muzeul a devenit un obiectiv de neratat al Stuttgart-ului, fiind prezentat ca noua vedetă a arhitecturii contemporane. Şi iată cum, aparent, interesul pentru arhitectura unui muzeu depăşeşte încă o dată interesul pentru exponatele ce le conţine.
Nu avem însă de-a face cu un muzeu obişnuit, ci cu unul dedicat legendarului brand Mercedes-Benz şi, într-o perspectivă mai largă, istoriei automobilului. Pentru nonconformiştii olandezi de la UN Studio, proiectul a reprezentat o veritabilă provocare: şi-au dorit să facă exponatele la fel de atrăgătoare ca produsele din cele mai apreciate magazine ale lumii, fascinând pe cei care le privesc, şi au reuşit. O simbioză perfectă caracterizează obiectele şi spaţiul ce le conţine, clădirea învârtindu-se în jurul vizitatorului asemenea unei sculpturi baroce.
Exteriorul strălucitor, atrăgând privirile, ascunde o organizare interioară unică, ce imprimă experienţei de vizitare un aer cu totul original, aproape experimental.
Diferitele nivele ale clădirii se organizează sub forma unui trifoi în jurul unui atrium central, neexistând niciun fel de delimitare clară între ele. Spaţiul curge liber, parcă înlocuieşte dinamismul şi mişcarea ce caracterizează în alt context exponatele.
Deşi, datorită fluidităţii neobişnuite, întregul pare foarte natural, în spatele lui stau calcule extrem de complicate şi munca a sute de oameni. Spaţiul expoziţional a fost definit plecând de la figura geometrică a cercului, rotită şi mutată ţinând cont de o generatoare elicoidală ce trece prin centrul cercului. Diferitele nivele sunt unite prin sisteme de scări şi rampe al căror arc de definire este tangent la două circumferinţe consecutive, astfel încât spaţiile nu se separă niciodată şi se îndreaptă când spre interior, când spre exterior. Singura soluţie pentru a construi şi controla constant geometria complicată a clădirii, ce trebuia definitivată într-o perioadă destul de strânsă (2003-2006), s-a dovedit a fi folosirea celei mai noi tehnologii digitale. Proiectul 2-D, cu care cei de la UN Studio au câştigat concursul organizat de DaimlerChrysler, a fost transpus într-un „model-mamă” 3-D, ce a făcut posibilă asimilarea rapidă a oricăror modificări. Timp de doi ani, muzeul a funcţionat ca un „work in progress”, 50 de schimbări majore survenind până la final, schimbări ce ar fi fost imposibil de controlat în lipsa unui proiect digital extrem de detaliat şi complex.
Clădirea Mercedes-Benz este departe de spaţiul muzeal consacrat: lipsită de monotonie, stimulează contemplarea şi oferă o experienţă vizuală cu adevărat intensă. Ben van Berkel şi Caroline Bos au mărturisit, la un moment dat, care au fost cele trei clădiri care le-au servit drept referinţă: Galeria Naţională din Berlin semnată de Mies van der Rohe, Muzeul Guggeinheim din New York al lui Frank Lloyd Wright şi Centrul Pompidou din Paris, realizat de Richard Rogers şi Renzo Piano. Muzeul Mercedes-Benz nu copiază însă niciunul dintre principiile acestor proiecte emblematice, ci se raportează la ele ca standarde pentru ce înseamnă astăzi un spaţiu muzeal. Interacţiunea vizitatorului cu spaţiul este potenţată prin traseul expoziţional: aflat în atrium-ul de la parter, acesta trebuie să urce cu liftul până la ultimul nivel (în timpul călătoriei fiindu-i proiectate imagini din istoria Mercedes-Benz) pentru a începe să descopere exponatele. La nivelul opt, vizitatorul poate opta pentru una dintre cele două spirale ce coboară: una este a „Legendelor”, ordonate cronologic, maşinile fiind expuse în spaţii închise, asemănătoare unor scene, iar cealaltă este a „Colecţiei”, cu camere luminate de largi suprafeţe vitrate. Opţiunea nu este una finală: cele două trasee se intersectează continuu, permiţând vizualizarea structurii originale a clădirii. În propunerea de proiect, cei doi arhitecţi olandezi au declarat că vor să pună din nou obiectul de muzeu pe piedestal, în buna tradiţie a unor artişti celebri precum Bernini sau Brâncuşi. Lucru pe care l-au şi realizat, la modul cel mai concret, transformând arhitectura în suport expoziţional. A rezultat un spaţiu mereu în mişcare, experimental, în continuă transformare, cu un joc baroc de lumini şi transparenţe.
Chiar dacă sunt de ajuns 6 ore pentru a parcurge întreaga colecţie, este nevoie de mai multe vizite pentru a înţelege şi a asimila deplin arhitectura surprinzătoare a muzeului.