Meșteșug și design: Borangic I Meșteshukar ButiQ I KraftMade

În ultimii ani am remarcat o puternică dorinţă a creatorilor români de a se întoarce cumva la valorile tradiţionale. Este simplu de explicat: creatorii sunt în general oameni vizionari, oameni cu un puternic simţ al esteticii şi al identităţii. Iar identitatea noastră ca naţiune s-a cam pierdut undeva în ultimele decenii. Urmarea simplă şi logică a fost să căutăm identitatea acolo sau atunci când lucrurile erau mai clare, adică în tradiţii, în folclor, în meşteşug.

Text: dr. Mihnea Ghilduş

Ce îmi place foarte mult la acest termen este că, cel puţin pentru mine, nu a căpătat niciodată o conotaţie negativă. Meşterul, meşteşugul, meseriaşul, a meşteri, meseria sunt toţi termeni care denotă foarte clar atenţia pentru detaliu, pentru profesie, pentru munca bine făcută. Dar ce înseamnă pentru noi astăzi cuvântul meşteşug?

De obicei ne referim la o muncă cu caracter manual, care necesită mai multe grade de îmbunătăţire pentru a putea spune că a fost cu adevărat învăţată. Din păcate, acest tip de învăţământ al meseriei s-a cam pierdut în România, odată cu identitatea mai sus-amintită. Deşi în comunism am devenit cu toţii maiştri şi ingineri, meşteşugul nu s-a pierdut chiar de tot. În comunităţile rurale, mai puţin deschise spre „progres şi tehnologie, fabrici şi uzine”, au rămas meşterii să îşi înveţe copiii cum să prelucreze anumite materiale şi cum să producă anumite obiecte necesare traiului zilnic. În acest punct se întâlnesc societatea noastră de azi, flămândă după un scop, o identitate, o istorie, un ideal, şi societăţile arhaice din mediul rural ce simt nevoia să îşi depăşească graniţele.

Este un punct foarte frumos în care avem posibilitatea să învăţăm foarte multe unii de la alţii. Chiar dacă există deja astfel de proiecte, ele sunt încă rare, majoritatea celor care ar putea continua o linie a meşteşugului alegând să plece din ţară în lipsa posibilităţii de a se dezvolta aici. Noi însă, designerii, arhitecţii, artiştii, suntem uimiţi când auzim că în toată ţara mai există doar doi meşteri care ştiu să pună stuf pe case sau când în tot Bucureştiul nu mai găsim un strungar în lemn. Totul se face acum la CNC şi la laser. Dar oare chiar e nevoie de toată această ultra-tehnologizare? În timp ce noi idealizăm poveştile despre vechile meşte­şuguri, meşteşugarii idealizează (poate) viaţa modernă cu telefoane inteligente şi televizoare cu LED.

În urmă cu patru ani, am început lucrul la casa PRISPA, primul proiect românesc înscris în concursul internaţional Solar Decathlon. Am căutat la acel moment, fără succes, meşteri cu care să putem aplica măcar unele din următoarele materiale asupra casei inspirate din tradiţiile româneşti: lut, stuf, şiţă, izolaţie cu lână de oaie. La acel moment nu ştiam, din păcate, despre asociaţiile non-guvernamentale care lucrează la intersecţia celor două lumi amintite mai sus, dar simţeam că este nevoie de ele. Şi un alt lucru pe care îl simţeam era că meşteşugurile sunt ceva cu care să ne mândrim, lucru ce mi-a fost confirmat de descoperirea asociaţiilor profesionale de tip breaslă ce se situează la cel mai înalt nivel de profesionalism în mai toate ţările vest-europene. Îmbinarea dintre design şi meşteşug este ceva ce vine normal.

Dacă designerul înglobează în creaţia sa tehnici tradiţionale şi meşteşuguri, promovează astfel ceva local, ceva ce nu mai există în alte părţi şi are, deci, un punct de diferenţă faţă de toate proiectele asemănă-toare globalizate. Globalizarea este din păcate o pierdere a identităţii, aşadar orice element de identitate pe care-l putem găsi şi folosi ne ajută într-o competiţie globală pentru inovaţie şi unicitate. În ultimii doi ani am cunoscut peste 100 de creatori români, cu care am ocazia să lucrez în cadrul magazinului Dizainăr şi constatările relatate anterior sunt bazate atât pe experienţa acumulată alături de ei, cât şi alături de studenţii Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Interesant este că deja foarte mulţi dintre ei creează pe bază de meşteşuguri. Sunt designeri care cioplesc lemnul cu dalta, alţii care cos ţesături tradiţionale pe ceasuri şi alţii care taie motive folclorice la laser sau sunt ajutaţi de meşteri să bată cuprul pentru a crea o masă. Nu militez pentru revenirea la „Arts & Crafts”, ba, dimpotrivă, mă interesează următorul pas în creaţia de produs, sinteza. Mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai des aceste colaborări, să văd obiecte gândite de designeri alături de meşteri, născute dintr-o colaborare a celor două lumi şi a celor două meserii, obiecte care să aibă în primul rând o logică a locului de provenienţă şi apoi să devină chiar simboluri ale unei culturi.  

Vă prezentăm mai jos o serie de asociații implicate în recuperarea tradiției ale căror proiecte îmbină în mod armonios meșteșugul cu designul: Borangic, Meșteshukar ButiQ, KraftMade. 

Texte: Ioana Diaconu

Borangic      
________

Premisa proiectului a fost descoperirea faptului că astăzi mai există o singură familie în România care creşte viermi de mătase. De aici, la iniţiativa fundaţiei Archaeus, s-a alcătuit o echipă de voluntari, formată din profesionişti şi studenţi din diferite discipline – arhitectură, design vestimentar, design de accesorii, creaţie de parfum, fotografie, film, enologie şi inginerie structurală – care au venit laolaltă pentru a crea un proiect unitar, contemporan, cu rădăcini în meşteşugul românesc, care să susţină arta pe cale de dispariţie a borangicului şi să le ofere meşteşugarilor o platformă de lansare. În comuna Stoeneşti, situată în regiunea istorică a Olteniei, familia Cristinei Niculescu produce artizanal borangic în cadrul unui proces ecologic şi tradiţional, stăpânind toate etapele de realizare, de la fluturii iniţiali până la ţesătura finală. Colectivul strâns în jurul acestui concept a reuşit până în prezent să finalizeze un proiect de arhitectură pentru o nouă ţesătorie şi showroom în Stoeneşti, ce va fi construită utilizând tehnici tradiţionale şi cu implicarea comunităţii locale, o colecţie de design vestimentar, un parfum, un scurtmetraj documentar despre meşteşugul borangi-cului, un eseu fotografic despre texturile şi transparenţele acestuia, alături de marca înregistrată şi site-ul de promovare. Toate acestea urmăresc o activare comunitară a Stoeneştilor prin întărirea identităţii locale şi stabilizarea unui ţesut social vulnerabil, prin promovarea şi salvgardarea unui meşteşug unic în ţara noastră. www.borangic.com   

MeŞteshukar Butiq    
__________

Pornită ca o reţea de întreprinderi de economie socială, denumite Co­operativele „Romano ButiQ”, Meşteshukar ButiQ îşi propune re­valo­rizarea meseriilor tradiţionale rome, punându-le într-un nou con­text şi aducându-le în faţa publicului larg. Acţio­nând ca mici afaceri sociale prin care meşteşugarii romi sunt încurajaţi să producă şi să comercia-lizeze bunuri, cooperativele au la bază dorin­ţa de muncă şi cererea de piaţă a produselor manufacturate din ma­terii prime ca lemnul, răchita, fierul, argintul, alama, cuprul sau aluminiul. Alături de stimulentul financiar, demersul înlesneşte conservarea tradiţiilor şi a identităţii rome şi, bineîn­ţe­les, sporirea diversi­tă­ţii culturale într-o societate care tinde spre idealul unei lipse de prejudecăţi şi discri­minare.

Susţinu­tă financiar de Fundaţia ERSTE, linia de produse este în prezent revitali­zată în colaborare cu Nadja Zerunian şi Peter Weisz, urmând ca în primăvară să înceapă un nou proiect împreună cu suedezii de la Glimpt Studios, care în această vară au vizitat 7 comunităţi de meş­teşugari romi – rudari, căldă­rari, argintari, ceaunari, fierari, împle­ti­tori în răchită şi în lemn de alun, pentru a înţelege cât mai bine spe­cificul acestora. Rezul­ta­tele colaborării dintre designeri şi meşteşu­gari vor fi prezentate în noul magazin din Bucureşti, ce va fi deschis în primă­va­ră, şi în cele două pop-up shopuri din Cluj şi Sibiu, precum şi în ma-gazinul online şi în viitorul Muzeu al Culturii Romilor din capitală.  www.mbq.ro  www.romanobutiq.ro   

KraftMade    
_________

O iniţiativă a asociaţiei Noi Facem Bine, KraftMade este o reţea non-profit de meşteşugari şi creativi dedicată recuperării, cultivării, dezvoltării şi integrării în viaţa de zi cu zi a abilităţilor meşteşugă­reşti provenite din patrimoniul cultural naţional. Având o ediţie pilot în inima Transilvaniei, proiectul a adus laolaltă o comunitate de meşteşugari şi designeri de produs într-un atelier care a dat naştere primei colecţii KraftMade, sub numele de Soxen. Pentru 2015 se pregăteşte un proiect de colaborare cu Centrul Pentru Politici Durabile Ecopolis şi asociaţia Salvaţi Delta, pentru un nou atelier în Delta Dunării, o colaborare între meşteşugarii locali şi designeri. Astfel, punctele-cheie ale reţelei devin consilierea, proiectele educaţionale şi proiectele de dezvoltare sustenabilă. Dacă designerii contribuie cu concepte contemporane şi vandabile, alături de experienţa identificării necesităţilor consumatorului şi cu gândirea în termenii pieţei, meşteşugarii aduc în această colaborare înţelepciunea din străbuni, răbdarea şi migala lucrurilor făcute cu grijă.

În plus, reţeaua îşi propune să fie un intermediar între client şi meşteşugar, oferind o platformă deschisă care, la sugestiile publicului, se angajează să meşterească, inventeze, construiască, restaureze, deseneze, coasă, sculpteze, brodeze şi creeze lucruri, cu tehnici perfecţionate în sute de ani. Astfel, meşteşugul este readus în prim-plan ca utilitate, şi nu doar ca artizanat. În 2015 este plănuită deschiderea unui centru complex de meşteşuguri şi arte contemporane, pentru a lărgi comunitatea de meşteşugari şi designeri şi a oferi un spaţiu concret de lucru.  www.kraftmade.ro