Mic aranjament pentru oameni cuminţi
Un apartament de 3 camere, într-un bloc deloc oarecare, aflat încă în lucru. înălţime liberă – cam la limită: 2,67 m. Altminteri, suprafaţă mare – 100 mp – provenind din logii şi balcoane desfiinţate, dar şi dintr-o proiectare generoasă. Generoasă, dar rigidă: structură cu diafragme de beton armat care fac imposibilă orice mişcare a pereţilor. Am avea noi nevoie de asemenea mişcări? Am avea. Se poate şi fără? Se poate.
Alte figuri impuse: la ferestre, geam termopan cu rame din lemn, deja colorate, deja montate, deja vu, calorifere şi aer condiţionat alese de proprietar dintr-o gamă restânsă, ofertată de constructor. O exigenţă: se va lucra cu mobilier de bună calitate, de preferinţă comandat în străinătate, eventual în Italia. Se vor evita locurile prea comune: gresie, faianţă, lămpi centrale etc. O concesie: dormitoarele vor fi mobilate cu ceea ce există deja în „zestrea proprietarilor”. Ce ne rămâne? Living, bucătărie, băi, vestibul… Mult? Puţin? Cât de departe avem voie să mergem cu imaginaţia? Cât să poată fi urmărită cu ochiul liber. De unde să pornim, totuşi? De la materialele, culorile, formele şi obiectele care vor configura acest spaţiu şi îl vor transforma, dintr-un apartament cvasibanal, într-un loc anume.
Iată, de pildă, livingul. Acesta este subîmpărţit printr-o spină laterală, rezultată din închiderea unei loggii, în două entităţi: una majoră – spaţiul convivial propriu-zis şi una minoră – locul de luat masa, aşezat pe latura stângă şi prelungit cu un mic fumoir semi-ascuns. Improvizaţia acestei diviziuni nu tocmai fericite, dar aflată în datele de temă, a fost contracarată printr-o tratare specială a peretelui despărţitor. A apărut astfel un element vizual crucial al limitărilor verticale prin senzorialitatea puternică indusă de placarea sa cu fâşii orizontale de travertin neşlefuit.
Împreună cu ceilalţi pereţi alb-grej şi cu planul orizontal, vibrat cu temperaţie, al parchetului mat dintr-un stejar ca mierea veche, el defineşte volumul în care se va concentra, zi de zi, viaţa unei familii.
Înăuntrul acestui volum, accentul cade pe piesele de mobilier, puţine, dar de neocolit, din lemn masiv colorat wenge, sau din textile tactile, în nuanţe voit placide, de bej şi de alb, concentrate în jurul tipsiei parcimonios delimitate a unei mochete ivoire – buclată, caldă şi primitoare.
În compoziţia generală, câteva repere: două scaune Mackintosh de o frumuseţe dincolo de cuvântul banal şi două lămpi „de autor”, ale căror braţe şerpuitoare, răsucite „de voie” de către autorul amenajării, închipuie traiectorii de electroni virtuali în jurul unui atom nevăzut, ori noduri gordiene încă neretezate sau capete de harpii îmblânzite. Totul proiectat pe planul depărtat al perdelei din fire aurii de mătase – scut suav între „afară” şi „înăuntru”.
Şi, apoi, băile. Ce se poate petrece „altfel” într-o baie? Se poate să te laşi fermecat de desenele splendide, închipuite de vreme în roca de travertin, acum frumos feliată şi şlefuită, asezată în lastre întregi de-a lungul pereţilor. Se poate să te bucuri de curăţenia strălucitoare a formelor pure care compun concavităţile obiectelor sanitare. Se poate să ai toate acestea, fără ostentaţie, într-un spaţiu de aproape 9 mp, mobilat absolut minimal.
Dar bucătăria? Ei bine, ea este un laborator din lemn wenge şi crom, aşezat pe acelaşi travertin cu venatură nobilă, în care vibraţia şi viaţa vor ţâşni din culorile, aromele şi gusturile felurilor de mâncare infinit sofisticate sau complet frugale sau indiferent comestibile, pregătite aici în cele mai diferite împrejurări de viaţă.
Ce am reuşit, în fond, cu toate cele povestite aici? Am reuşit, pesemne, un spaţiu vivabil, ba, poate, chiar mai mult decât atât: un spaţiu luminos, reformulând decent datele iniţiale ale locului, esenţializat cu măsură, colorat cu precauţie, texturat agreabil, însă, în mod fundamental, cuminte, aşezat şi calm, ca pentru o pereche de tineri bunici iubitori şi pentru nepoatele lor şturlubatice.