fbpx

Mihaela Damian. Scenografii neconvenţionale

Sunt câteva cuvinte-cheie care conturează frumos succesul arhitectei Mihaela Damian (31): multă muncă, pasiune şi încredere în sine. Sună a clişeu şi probabil aţi mai auzit asta de multe ori, însă povestea ei s-a ghidat tocmai după aceste coordonate. Pentru piaţa de arhitectură şi design de la noi, Mihaela Damian este o figură cel puţin atipică: fără prea multe apariţii media, dar cu mult succes în străinătate, pentru care a muncit, a experimentat, a riscat.

Text: Elena Drăghici
Foto: Mihaela Damian (arhiva personală)

Începuturile sunt alandala, aşa cum ne mărturiseşte: părinţii o voiau medic cu orice preţ, însă sub îndrumarea regizorului Cătălin Naum a dat la Teatru, a jucat într-un serial şi într-o grămadă de reclame din care s-a şi întreţinut în perioada facultăţii. A terminat însă repede cu actoria, căci domeniul nu a prins-o până la capăt, iar sub influenţa cercului de prieteni (care erau fie actori, fie arhitecţi), s-a înscris apoi la Arhitectură, unde a intrat fără prea multe eforturi. Nu doar prietenii au influenţat-o în această decizie, ci şi întreaga copilărie petrecută între cetatea şi casele săseşti din Făgăraş. La Arhitectură, a repornit de la zero şi probabil că nu ar fi reuşit să termine cu bine studiile dacă nu avea o înclinaţie naturală către acest domeniu: „Perspectiva, geometria – în timpul facultăţii am descoperit că le am în sânge”, spune Mihaela.

Tot în această perioadă a dezvoltat şi conceptul care i-a adus succesul internaţional, devenind practic semnătura ei în acest moment. Panourile cu perle au făcut parte iniţial dintr-un proiect pentru şcoală: avea de amenajat un magazin pentru care şi-a dorit să facă o asociere de materiale neconvenţionale, la care nu se mai gândise nimeni până atunci. Trebuia să fie un produs de lux, integrat într-un context de bun gust, unicat şi manufacturat. Panourile cu perle au fost prezentate iniţial într-o expoziţie în Bucureşti, sub forma unor tablouri mari. La vremea respectivă nu îşi permitea din punct de vedere financiar să realizeze un perete întreg, important era să arate lumii ideea.

Următorul pas, după expoziţie, a fost direct Parisul, după principiul „dacă îţi doreşti lucruri mari, trebuie să faci paşi mari”. La început părea ca o joacă şi multă lume din jurul ei a încercat să o descurajeze spunându-i că ţinteşte prea sus, însă tocmai această neîncredere a făcut-o să se ambiţioneze şi să meargă mai departe. Astfel a ajuns la prestigiosul târg Maison et Objet de la Paris, unde a aplicat pentru ediţia din 2012 ca participant, fără prea multe speranţe. Cele trei săptămâni de aşteptare a răspunsului nici nu au mai contat când a aflat că este nominalizată direct la Premiul pentru Inovaţie şi că standul ei va fi în aceeaşi hală cu cele ale unor nume precum Fendi, Versace şi Porcelanosa. Perioada până la participarea efectivă la târg a fost probabil cea mai grea: s-a ocupat de tot ce a însemnat găsit sponsori (Holver, Mapei, Master build), de realizarea standului, transportul materialelor de prezentare de la Bucureşti la Paris, pentru care i-a venit în ajutor o echipă pricepută de meşteri români care lucrau în Franţa. Şi-a prezentat produsul pe toată perioada târgului doar cu ajutorul unei bune prietene şi susţinută de familie, dar prima recunoaştere a venit cu Premiul pentru Inovaţie pe care l-a primit atunci, a fost practic rampa ei de lansare. Au urmat interviuri pentru presa internaţională, contracte cu firme din Anglia şi Dubai care sunt furnizoare de materiale pentru cei mai mari designeri şi arhitecţi ai lumii. Succesul a fost cu siguranţă mai mare decât se aştepta: mulţi au vrut să-i cumpere peretele pe loc, iar o firmă i-a propus chiar să-i cumpere ideea cu totul. Maison et Objet, spune Mihaela Damian, este locul unde, ca tânăr designer, te poţi promova şi afirma fără eforturi prea mari, dacă ai ce să arăţi lumii. Iar ea a avut. În prezent, peretele decorativ şi duşul cu perle concepute de Mihaela se regăsesc în interioare din întreaga lume, iar comenzile şi invitaţiile la târguri continuă să vină. Se aşteaptă cu mare interes următoarea inovaţie.

Anul 2014 se anunţă de altfel unul ocupat: va începe lucrul la un hotel foarte mare din Istanbul şi şi-a propus să ducă ideea cu perlele mai departe, sub forma unui produs nou despre care puteţi fi siguri că vă vom povesti din timp.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0