Milan The Gray
În mod clar un mojito băut la Mizil nu se compară cu unul savurat la Milano. Deşi nu e sigur că la Mizil s-a auzit de mojito, însă la Milano se ştie că cea mai bună combinaţie de gheaţă pisată, rom alb, zahăr brun, lămâie verde şi mentă crudă se amestecă la G Barul Hotelului Gray. Un motiv mai amuzant, mai interesant vizual şi gustativ, în orice caz, de a merge la Milano, nu doar pentru sesiunea trendy de cumpărături, ci şi pentru a vedea o altă faţă a designului, design hotelul.
Pentru că, până la urmă, la Milano totul are legătură cu moda, hotelul The Gray, ascuns în spatele unei faţade Art Nouveau, între Dom şi Scalla, în vecinătatea celebrului „triunghi al modei”, a fost confecţionat de arhitect-designerul Guido Ciompi, cunoscut pentru colaborările sale cu Gucci. Clădirea cu cinci niveluri care, odinioară, găzduia apartamente private şi birouri şi-a luat o identitate cu totul diferită, invitând oarecum, dintr-o altă perspectivă, nicidecum arhitecturală, la o meditaţie pe tema aparenţei şi esenţei. Nu e nici o disjuncţie între exterior şi interior, între faţada bogat ornamentată şi interiorul redactat după alte principii estetice. Stau împreună, cu un aer cosmopolit gata să accepte diferenţa, fără a-şi pierde identitatea. Un mic semn, o marchiză luminoasă cu un nautil stilizat, deschide drumul către interiorul abia ghicit prin ferestre. Un lobby ce îţi fură privirile cu leagănul roşu care atârnă sub caseta luminoasă îngropată în tavan.
Buimăceala în faţa acestui detaliu năstruşnic de roşu are două remedii, G Barul aflat la acelaşi nivel sau negrul restaurant de la nivelul următor. Barul, aflat în apropierea zonei în care agitaţia check-in-ului şi out-ului ar putea disturba savoarea mojito-ului, este un spaţiu intim, liniştit de imaginile şi sunetele pământului şi apei în permanenţă arătate de ecranele plasmatice. Banchete roşii cu perne-rulou zebrate şi mese cu alb-conice corpuri de iluminat. Vase lucios de roşii dau ritmul nişelor luminate precis. Perspective în racursi sau plonjate ale unui spaţiu cu texturi proteice, cu apariţii neaşteptate ale luminilor şi detalii picante de culoare. Date care îşi păstreză constanţa şi în restaurantul Le Noir, deşi nici despre camere nu se poate vorbi în alţi termeni. Texturarea pereţilor este principalul mod de ambientare. Texturi pe care lumina le manipulează şi în care piesele de mobilier şi detaliile decorative pun accentele lipsei de monotonie. Alb şi negru mobilier tăiat de fâşii colorate de lumină. Lumina cade indirect, e purtată sau disimulată într-un negru candelabru cu linguri şi furculiţe de argint.
În general, hotelul înseamnă standardizare în ceea ce priveşte camerele sau apartamentele. Cele 21 de camere ale lui Gray nu cunosc norma. Sunt cinci tipuri de redactări, cinci opţiuni pentru un exotic mix de ştraifuri de lemn wenge şi aproape negru lemn de macassar, de albe flu-flu draperii şi mobilier din piele, de travertin şi inox. Apartamente cu săli de fitness şi camere cu trepte de metal care nu dau de bănuit unde merg.
Chiar dacă principala temă pare a fi designul, locuirea, autenticitatea, specificul, tehnologia înaltă sau serviciile sunt termeni ai aceleiaşi filosofii care de aproape un deceniu a dat altă aparenţă şi consistenţă călătoriei şi staţionării în „acel acasă departe de acasă”.